Papa Francisc SJ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc SJ

[2013-04-29]
Michael Severance
Traducător: Ecaterina Hanganu
Teme: Personalități Biserică

Papa Francisc

Papa Francisc este diferit. Pontificatul său, încă foarte tânăr, oferă deja multe exemple privind modul diferit de abordare a unor problemelor mari și mici, de ordin personal și public. La nivel personal, Sfântul Părinte refuză să solicite celorlalți o serie de lucruri pe care pur și simplu le poate face singur - cum ar fi să telefoneze. Operatorii locali de telefonie sunt surprinși când îi aud vocea, iar prietenii săi din Argentina nu pot să creadă atunci când îl aud spunând: "Sunt Cardinalul Bergoglio" sau "Jorge", sunându-i la telefon de pe celălalt țărm al Atlanticului.

O parte dintre aceste modificări se datorează unor circumstanțe istorice neobișnuite. În sâmbăta dinainte de Săptămâna Sfântă l-a vizitat pe Papa emerit Benedict al XVI-lea la Castel Gandolfo, o întâlnire fără precedent. Înregistrarea video îl arată pe mai tânărul și entuziastul Francisc salutându-l cu multă căldură pe predecesorul său mai în vârstă și mai fragil. Când cei doi au intrat în capela personală, Papa emerit l-a invitat pe succesorul său să ia loc pe genuflexorul papal alb din fața altarului. Dar Papa Francisc a îngenuncheat alături de Benedict în rugăciune, spunându-i: "Suntem frați". Ceea ce ar fi putut deveni o situație jenantă între cei doi Papi în reverendă albă, a fost depășit cu măiestrie de Francisc.

În ziua următoare, la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor din Piața San Pietro, Papa Francisc și-a surprins garda personală când a coborât în mijlocul mulțimii ca să îi salute pe pelerini. Salutul personal spontan și binecuvântările au fost deja remarcate de presă și comentate îndelung. Au apărut apoi noutăți de la Biroul de Presă al Vaticanului: pentru moment, Papa Francisc "intenționează să rămână la Domus Sanctae Marthae și să stea cu ceilalți angajați... experimentând în acest fel traiul în comun cu alții".

Încă și mai semnificativ, Papa Francisc a mutat Sfânta Liturghie tradițională din Joia Sfântă și ritualul spălării picioarelor - un eveniment de marcă desfășurat întotdeauna la Bazilica San Giovanni in Laterano - la un centru de detenție pentru minori din Roma, unde accesul televiziunii este interzis. Și tot pentru prima dată în istorie, Papa Francisc a spălat picioarele a 12 deținuți, printre care două femei și doi musulmani, ceea ce a determinat o avalanșă de dezbateri și discuții aprinse în mass-media catolică, necesitând o specificare din partea Biroului de Presă al Vaticanului. Acesta a explicat faptul că gestul Papei a fost "acela foarte frumos și simplu al unui tată care dorește să îi îmbrățișeze pe toți cei care sunt la periferia societății, pe cei care nu sunt obișnuiți cu regulile liturgice".

Pregătiți pentru un Papă iezuit

Nu în ultimul rând, printre "premierele" Papei Francisc se numără faptul că este primul Papă iezuit din istorie. Ca răspuns la întrebările privind statutul Papei Francisc în Societatea lui Isus ca urmare a alegerii sale în scaunul papal, pr. James Martin SJ, editor la revista America, precizează următoarele: "Un iezuit rămâne iezuit pentru totdeauna, din ziua în care intră în noviciat până la moarte, exceptând cazul în care în mod formal părăsește Societatea lui Isus sau, în limbaj religios, este 'demis'". Cum se va reflecta faptul că Papa Francisc este iezuit în stilul său pastoral și în abordarea spirituală ca Episcop al Romei și Vicar al lui Cristos? Ce înseamnă faptul că el este "strâns legat de spiritualitatea ignațiană", așa cum spun numeroși vaticaniști? Și de ce a trebuit atât de mult timp pentru ca din Societatea lui Isus să fie ales un Papă, în timp ce alte ordine mari, cum ar fi dominicanii și franciscanii, și-au trimis deja demult reprezentanți pe tronul papal?

Au trebuit să treacă mai mult de patru secole și jumătate pentru a se ajunge la acest moment istoric. Într-adevăr, a trecut mult timp din 1534, când un fost soldat numit Ignațiu, împreună cu alți șase studenți de la Universitatea din Paris - printre care și Francisc Xaveriu, care avea să devină cunoscutul misionar - au format Societatea lui Isus. Dar nici istoricii, nici cei care cunosc Ordinul Iezuiților, nu au fost surprinși că a trebuit să treacă atât de mult timp pentru ca un iezuit să fie ales Papă - ceea ce se datorează în parte și faptului că cei șase studenți care au îngenuncheat în rugăciune, împreună cu Ignațiu, în cripta Saint Pierre din districtul parizian Montmartre, își asumaseră votul de strictă obediență față de Papă, mergând oriunde Sfântul Părinte ar fi considerat necesar, în ținuturile sălbatice ale păgânilor.

Ca urmare, sub aspect istoric, iezuiții și-au focalizat energiile și atenția cu mult dincolo de granițele sigure ale Romei. Este de asemenea bine cunoscut faptul că Ignațiu nu îi încuraja pe preoții săi să nutrească ambiția de a fi Episcopi, iar a aspira la Episcopia Romei nici nu intra în discuție. Deși nu este neobișnuit pentru un iezuit să devină Episcop, preoții Societății lui Isus și-au concentrat energiile, după Contrareformă, asupra culturii și educației catolice, slujindu-i pe cei săraci și marginalizați și înființând misiuni care să ducă în ținuturi periculoase și dușmănoase Cuvântul Domnului.

Viziunea lui Ignațiu asupra Ordinului pe care l-a întemeiat a fost aceea a unei armate de infanterie luptând împotriva răspândirii protestantismului, buni păstori, fondatori de instituții de educație și mergând acolo unde nimeni altcineva nu îndrăznește să meargă să predice Evanghelia: "Oricine dorește să slujească în calitate de soldat al Domnului sub stindardul Crucii în Societatea noastră... și să-l slujească numai pe Domnul și Biserica, Mireasa Sa, sub conducerea Suveranului Pontif... trebuie să țină minte cele ce urmează. El este un membru al unei Societăți înființate în primul rând pentru acest scop: să lupte în special pentru apărarea și răspândirea credinței și pentru progresul sufletelor în viața și doctrina creștină, prin mijlocirea propovăduirii publice, lecturilor și oricăror alte slujiri... și în plus prin reculegeri, educația copiilor și a persoanelor inculte în creștinism și prin consolarea spirituală a credincioșilor creștini prin ascultarea confesiunilor și administrarea altor Sacramente... [El trebuie] să fie gata să-i reconcilieze pe cei înstrăinați, să-i asiste plin de compasiune pe cei care sunt în închisori sau spitale și... să îndeplinească orice alte opere de caritate, în raport de ceea ce este folositor pentru Gloria lui Dumnezeu și binele tuturor."

Așa cum preciza purtătorul de cuvânt al Vaticanului și colegul iezuit, pr. Federico Lombardi SJ, după alegerea Papei Francisc, "Personal, sunt puțin șocat că avem Papă un iezuit. Iezuiții se consideră slujitori, nu autorități ale Bisericii, [și] se împotrivesc să fie numiți Episcopi sau Cardinali. A fi numit Papă... trebuie să fie rezultatul unei puternice chemări".

Omul potrivit la timpul potrivit

Liderii iezuiților americani din Statele Unite și Roma au comentat alegerea lui Jorge Mario Bergoglio în scaunul papal după cum urmează, referindu-se în special la ceea ce înseamnă a fi iezuit și Papă în același timp. Pr. Robert Spitzer SJ, fostul președinte al Universității Gonzaga și autor al mai multor cărți de spiritualitate, filosofie și știință foarte bine primite, a publicat pe situl său o reflecție despre alegerea Papei Francisc, în care afirmă ca alegerea lui a fost "sub toate aspectele sale divin inspirată": "[El] este omul perfect pentru papalitatea contemporană. Preocuparea sa pentru cei săraci și marginalizați, iubirea evidentă pentru oameni, viața sa autentică de sărăcie și simplitate au început deja să redea credibilitate Bisericii, afectată de calomnii".

Spitzer afirmă că formarea riguroasă iezuită a Papei Francisc și cunoașterea mai multor limbi străine, precum și cunoștințele sale de filosofie, teologie și științe îi permit să abordeze domenii științifice și academice; el consideră de asemenea că Papa va fi un succesor respectabil al Papei Benedict al XVI-lea în ceea ce privește eforturile de evanghelizare inițiate de acesta, ceea ce "va fi deosebit de important pentru Biserica din Europa și America de Nord, care este din ce în ce mai mult asaltată de lipsa credinței - în special în rândul membrilor săi mai tineri", comentează pr. Robert Spitzer SJ.

Pr. Kevin Flannery SJ, profesor de filosofie morală format la Oxford, funcționând actualmente la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, condusă de iezuiți, este de acord că Papa Francisc a reprezentat alegerea corectă pentru Biserica de astăzi. El afirma că Francisc este un Papă al cărui trecut oferă o mare credibilitate Bisericii atunci când își apără învățăturile în aprinsele dispute legislative și politice din societățile secularizate, în special asupra caracterului sacru al vieții. "Foarte adesea, învățăturile Bisericii privind problemele bioetice și de viață sunt date la o parte, fiind considerate - în cel mai bun caz - drept exortații bine intenționate", afirmă pr. Kevin Flannery SJ. "Unele dintre problemele de bioetică pot fi de ordin pur tehnic. De aceea, este reconfortant când știi că persoana care are cuvântul hotărâtor în privința acestor documente este un om de știință instruit".

Nu un "Papă profesor", ci un neînfricat

Pr. Joseph Fessio SJ, fondator și editor la Ignatius Press, a afirmat, în cursul unui recent interviu, că este esențial să ne reamintim că rolul Papei e în primul rând acela de a fi "preot, profet și rege", și că puțini Papi pot fi scriitori atât de prolifici ca Papa Benedict al XVI-lea. "Nu cred că [Papa Francisc] va fi un 'Papă profesor'", a spus pr. Fessio. Important este ca Papa Francisc să înțeleagă aceasta și să se inspire din operele Pontifilor predecesori. "Am beneficiat de o perioadă de teologi giganți la mijlocul secolului al XX-lea - de Lubac, von Balthasar, Bouyer, Congar, Ratzinger, Rahner - după care am avut mai mulți teologi buni care s-au inspirat din marea moștenire a acestor giganți. Apoi am avut doi Papi giganți - Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea - și acum cred că avem un Papă care se va inspira din moștenirea lor", a mai spus pr. Joseph Fessio SJ .

Pr. Spitzer consideră că formarea iezuită a Papei Francisc îi va servi ca o temelie așezată pe stâncă pentru un pontificat de succes, pe care el îl prevede a fi "flexibil, implicat pastoral, intelectual și într-un anume sens, neînfricat". Neînfricarea ignațiană, după pr. Flannery, este exact ceea ce este necesar în aceste timpuri ale istoriei, când Roma trebuie să poarte o bătălie nu contra reformei, ci contra materialismului secular militant, pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a numit cu o expresie devenită faimoasă - "dictatura relativismului".

Pr. Kevin Flannery SJ menționează că dezbaterile asupra căsătoriei și homosexualității sunt un prim domeniu în care zelul Papei Francisc este pus la încercare; el se așteaptă că Papa va continua să dea dovadă de un mare curaj moral: "Ne confruntăm cu ample presiuni asupra oamenilor de pretutindeni pentru a ceda [căsătoriilor între persoane de același sex]. Multe persoane cu instincte morale solide consideră argumentele în favoarea 'căsătoriilor homosexuale' convingătoare sau, în orice caz, dificil de respins, astfel încât vor fi presiuni continue asupra Bisericii, chiar și din partea celor mai apropiați aliați". Pr. Flannery afirma că, asemenea bravului și luptătorului Sf. Ignațiu, "din toate punctele de vedere, Papa Francisc are un astfel de curaj în vârful spadei".

Dintre oameni, pentru oameni

Așa cum afirma pr. Kevin Flannery SJ, formarea ignațiană a Papei Francisc în spiritul detașării materiale și al îmbogățirii spirituale a influențat fără îndoială capacitatea sa de înțelegere a sărăciei. Din acest motiv, spunea pr. Flannery, Sfântul Părinte știe că bunăstarea "nu este numai o problemă economică". Pr. Flannery consideră că Papa Francisc a înțeles că persoane bine situate din punct de vedere material pot fi totuși "flămânde și însetate de adevăr, de iubire și pot avea mare nevoie tocmai de ceea ce Cristos le poate oferi prin Biserică".

Pr. Joseph Fessio SJ, vorbind despre simbolismul numelui Francisc - marele sfânt al celor săraci - afirma faptul că alegerea Cardinalilor electori a fost "strălucită". "El a urmărit într-adevăr să fie un om al celor săraci, nu numai interesat de cei săraci", spunea pr. Fessio, referindu-se la apartamentul modest al lui Bergoglio, unde își gătea singur, și la refuzul limuzinei cu șofer cât timp a fost Arhiepiscop de Buenos Aires. "Acest Papă este prin chiar ființa sa un făuritor de punți. El provine din Lumea Veche - părinții săi s-au născut în Italia, dar au emigrat în Argentina - astfel încât aparține deopotrivă și Lumii Noi. Formarea sa doctrinară este foarte solidă - el susține învățăturile Bisericii în toate domeniile supuse controverselor - și în același timp este plin de compasiune, interesat de cei săraci și de lumea aflată în plină evoluție și dezvoltare", afirma pr. Fessio.

Un lider spiritual creativ

Recent, pr. Antonio Spadaro SJ, directorul revistei Civiltá Cattolica - cea mai veche și mai influentă revistă de cultură catolică - a prezentat două cărți ale Cardinalului Bergoglio care au fost traduse în limba italiană cu ocazia alegerii sale ca Papă. Pr. Spadaro, referindu-se la spiritul ignațian care străbate toate lucrările Papei Francisc, afirma că unele dintre ideile sale vor fi "dificil de digerat" de necredincioșii seculari "care nu doresc să fie deranjați". "Mai bine să nu le citiți, dacă doriți să vă fie ușor. Cărțile acestea vor aprinde în voi forța convertirii și a pocăinței", a spus pr. Spadaro.

Modul în care Papa Francisc înțelege umilința, afirma pr. Spadaro, este clasic ignațian, în sensul că această virtute înseamnă supunerea voinței proprii, egoiste, unei vieți de slujire - "a fi un om pentru alții și pentru mai marea glorie a lui Dumnezeu". Pr. Spadaro sublinia că, în felul acesta, nu este deloc surprinzător faptul că noul nostru Papă are un îndelungat trecut alături de cei săraci și suferinzi din Buenos Aires, referindu-se la cunoscutele imagini cu Bergoglio - pe atunci Cardinal - binecuvântând și sărutând picioarele copiilor cu SIDA.

Pr. Spadaro a amintit faptul că Papa Francisc critică în mod deschis mentalitatea birocratică din interiorul Bisericii, spunând că Sfântul Părinte consideră că liderii Bisericii trebuie să crească în umilință ca să-și poată depăși obiceiurile "auto-referențiale" și "închise". Papa Francisc cere ca Biserica să iasă din sine și să meargă plină de abnegație la marginile lumii, ca să insufle spirit tânăr activităților misionare, așa cum fac dintotdeauna iezuiții. Ca și Sf. Ignațiu, Papa Francisc dorește ca Biserica să îi inspire pe păcătoși, care "trebuie mai întâi să aibă o schimbare totală a inimii, o profundă convertire personală", afirma pr. Spadaro. Acest Papă, a continuat el, "nu este cineva abstract, ci a fost dăruit cu știința spiritului, folosind imagini de meditație puternice, tipice pentru exercițiile spirituale ignațiene", care să îi miște pe cei păcătoși, ca să îl iubească și să își închine viața lui Cristos.

"Papa Francisc comunică nemijlocit, concret și metodic", afirma pr. Spadaro. "El cheamă la angajare socială... dar mai întâi, la convertire radicală". Pr. Antonio Spadaro SJ sublinia că nu trebuie să ne așteptăm în cursul pontificatului său la nici o inovație în privința dogmelor Bisericii și a învățăturilor Magisteriului, ci la noi metode și abordări pastorale. După cum "continuă să ceară credincioșilor și Bisericii să iasă din sine, la fel va face și el însuși". Să ne așteptăm așadar la "mari surprize de la acest Papă iezuit", a spus în încheiere pr. Spadaro.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 864, Ultimul acces: 2026-08-09 13:15:28