Pelerinajul absolvenților de liceu la Cacica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pelerinajul absolvenților de liceu la Cacica

[2013-04-29]
Peste 200 de elevi au participat sâmbătă, 27 aprilie 2013, la pelerinajul absolvenților de liceu, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica. Pelerinajul, aflat la prima ediție, a fost organizat de Episcopia Romano-Catolică de Iași prin Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli. Având motoul "Cu Maria la începutul maturității noastre", obiectivul urmărit a fost de a-i încuraja și întări în credință pe tinerii aflați în fața unei etape importante din viața lor.
Organizat în premieră în Dieceza de Iași, pelerinajul absolvenților de liceu a fost "un adevărat pelerinaj", cum mărturisea unul dintre organizatori. Tinerii, veniți din toate zonele Diecezei (Suceava, Iași, Huși, Roman, Bacău, Onești, Hălăucești, Adjudeni, Luizi-Călugăra, Buruienești etc.), au fost conștienți că sunt într-un pelerinaj, nu într-o excursie. În mijloacele de transport spre Cacica tinerii au cântat și s-au rugat Rozariul; când au ajuns la Sanctuar nu au ezitat să se apropie de Sacramentul Împăcării cu Dumnezeu și au participat la toate momentele de rugăciune propuse de organizatori.
Elevii, însoțiți de profesorii și păstorii lor sufletești, au pornit în procesiune spre Sanctuar de la intersecția cu drumul spre Rădăuți. Au cântat și s-au rugat Sfântul Rozariu într-o atmosferă de mare încărcătură spirituală. Pr. Cristian Pal OFMConv i-a întâmpinat pe tineri în sanctuar și i-a invitat să transforme orele ce urmează în ceasuri de întâlnire personală cu Dumnezeu. Mai mulți preoți au stat la dispoziția tinerilor la scaunul de spovadă. A urmat o rugăciune pregătită de tinerii din Bacău și o reflecție a pr. Lucian Adam. Liturghia ce a urmat a fost prezidată de pr. Iosif Bisoc OFMConv, inspector școlar al Diecezei de Iași, care i-a salutat cu mare căldură pe cei prezenți. Pr. Iosif Enășoae a dat citire unui mesaj din partea PS Petru Gherghel, prin care își exprima bucuria organizării unui asemenea eveniment, dar și tristețea că nu poate fi prezent fizic, fiind plecat din țară.
Activitatea de după-amiază a început cu o prezentare a Facultății de Teologie din Iași, realizată de doi studenți. A urmat Adorația Euharistică, coordonată de tinerii din zona Iași. Îngenunchiați în fața Preasfântului Sacrament, tinerii au așezat în mâinile Domnului viitorul lor. La final, pr. Iosif Bisoc OFMConv le-a mulțumit atât PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă pentru ajutorul constant acordat învățământului religios din Dieceza de Iași cât și tuturor celor implicați în buna desfășurare a pelerinajului (preoți, profesori, elevi, organizatori). După salutul final al organizatorilor, după ce câteva grupuri au ales să coboare și să viziteze Salina Cacica, tinerii au pornit din nou spre casă. Pentru cei mai mulți dintre ei, drumul spre casă a însemnat și un popas la Nisiporești, la mormântul Veronicăi Antal, tânără ce a murit apărându-și curăția. Acolo s-au rugat pentru ridicarea ei la cinstea altarelor, dar și pentru ca și ei să trăiască această virtute. (din materialul semnat de pr. Petru Tamaș pentru Ercis.ro)
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 943, Ultimul acces: 2026-08-11 04:16:33