Papa și președintele Israelului: speranțe pentru reluarea tratativelor de pace[2013-04-30]Papa Francisc l-a primit astăzi în audiență pe președintele Shimon Peres al Israelului, discutând cu el despre diferitele provocări din Orientul Mijlociu. Președintele Peres s-a întâlnit apoi cu secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertoni, și cu secretarul pentru relațiile cu statele, Arhiepiscopul Dominque Mamberti. "În timpul discuțiilor cordiale", se spune în comunicatul dat după întâlnire, "s-a discutat despre situația politică și socială din Orientul Mijlociu, unde nu puține conflicte continuă să existe.""S-a exprimat speranța într-o reluare rapidă a negocierilor dintre israelieni și palestinieni, pentru ca, prin decizii curajoase și cu disponibilitate din ambele părți, precum și dinspre comunitatea internațională, să se ajungă la o înțelegere care să respecte aspirațiile legitime ale ambelor popoare, contribuindu-se astfel decisiv la pacea și stabilitatea în regiune. S-a amintit importanta problemă a Cetății Ierusalimului, după care s-a exprimat îngrijorarea privitor la conflictul ce afectează Siria, sperându-se într-o soluție politică ce să încurajeze logica reconcilierii și dialogului." Comunicatul spune că în continuare s-au discutat despre diverse probleme ce privesc Israelul și Sfântul Scaun, respectiv autoritățile de stat israeliene și comunitățile catolice din această țară. Ambasadorul Israelului pe lângă Sfântul Scaun, Zion Evrony, a discutat cu Radio Vatican după audiența președintelui Israelului la Papa. Diplomatul a subliniat la rândul său speranța reluării dialogului dintre evrei și palestinieni. "Nu există ceva ce poporul israelian să dorească mai mult decât pacea... pacea cu vecinii noștri palestinieni este unul dintre principalele noastre țeluri", a explicat el. Privitor la conflictul din Siria a spus că criza de acolo "este în primul rând una umanitară". "Este tragic să vezi vărsarea de sânge, suferințele și masacrarea brutală" a oamenilor. Ambasadorul a amintit și despre presupusele arme chimice din Siria, care "ar putea ajunge în mâini greșite". Despre dialogul cu Sfântul Scaun, ambasadorul a declarat că "există motive de optimism" privitor la unele probleme cu o istorie îndelungată, adăugând că "mai există încă muncă de depus" până la o concluzie finală. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 940, Ultimul acces: 2026-08-10 11:58:06
|
Timp total: 0.03s...
[]:1