Adunarea Generală a Asociației Generale a Românilor Uniți AGRU Oradea (comunicat)[2013-04-23]Premergător Adunării Generale Naționale a Asociației Generale a Românilor Uniți (AGRU), a avut loc, sâmbătă 20 aprilie 2013, în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic "Sfinții Vasile, Grigore și Ioan" din Oradea, Adunarea Generală eparhială a acestei asociații din eparhia de Oradea. La eveniment au participat PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, pr. protosincel Florian Gui, asistent spiritual AGRU eparhial, pr. Coriolan C. Mureșan, asistent spiritual AGRU național. Au fost prezenți membrii AGRU din toate protopopiatele eparhiei noastre, alături de asistenții lor spirituali, invitați din ASTRU Oradea și din Reuniunea Mariană.Salutul de bun venit din partea Preasfințitului Virgil a deschis lucrările adunării generale. Mottoul acestei sesiuni "Veniți să umblăm în lumina Domnului", a fost tema meditației prezentate de părintele Coriolan Mureșan care, în cuvântul său a subliniat importanța AGRU-lui de lungul istoriei. În continuare Pantiș Constantin, președintele AGRU-lui eparhial a prezentat darea de seamă a activității consiliului director pe perioada ultimul mandat. La propunerea consiliului director s-a stabilit ca noul consiliu, să fie format din 13 membri în următoarea componență; președinte, 5 vicepreședinți,1 secretar-trezorier și 6 responsabili de departamente, pe un mandat de 3 ani. Au fost aleși: președinte Boros Grațian de la Parohia nr. 2 Oradea; vicepreședinte din vicariatul Silvaniei, Sipos Balazs din Șimleu; vicepreședinte din vicariatul de Carei, Cobârzan Ioan din Carei; vicepreședinte pe protopopiatul Oradea, Păcală Daniela; vicepreședinte pentru protopopiatele Beiuș - Holod, Țic Petru din Ștei; vicepreședinte pentru protopopiatele Marghita - Ier, Nandra Călin din Marghita; secretar-trezorier Păcală Marius. Responsabili de departamente: spiritual ecumenic Omilescu Florica; învățământ și cultură Ioan Moldovan; social caritativ Cristea Ileana; pentru familie Horgoș Lucia; economic și juridic Bălăneanu Cristian; imagine și relații publice Omilescu Tiberiu. În încheiere părinții spirituali din Eparhie, prin cuvântul lor ne-au încurajat și asigurat de ajutorul lor, în activitățile viitoare. Noul consiliu director s-a întrunit în prima ședință pentru desemnarea delegaților la Adunarea Generală națională de la Baia Mare. (secretar AGRU eparhial Oradea, Marius Păcală) (Sursa: vedeți aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 856, Ultimul acces: 2026-08-07 00:55:12
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1