Papa s-a întâlnit cu membrii Comisiei Biblice Pontificale[2013-04-12]În această dimineață, Sfântul Părinte i-a primit pe membrii Comisiei Biblice Pontificale, alături de Arhiepiscopul Gerhard Ludwig Muller, președintele comisiei și prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, la finalul adunării plenare, ce a avut ca temă "Inspirația și adevărul în Biblie". În discursul adresat lor, Papa a subliniat că această temă "afectează nu doar credinciosul singur ci și întreaga Biserică, pentru că viața și misiunea Bisericii se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, care este sufletul teologiei, precum și inspirația întregii existențe creștine"."Sfânta Scriptură", a afirmat Pontiful, "este mărturia scrisă a Cuvântului divin, amintirea canonică ce atestă evenimentul Revelației. Dar Cuvântul lui Dumnezeu precede Biblia și o depășește. De aceea în centrul credinței noastre nu se află doar o carte, ci o istorie a mântuirii și mai presus de toate o persoană, Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Tocmai din această cauză Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde și se extinde dincolo de Scriptura care, pentru a putea fi corect înțeleasă, este necesară prezența constantă a Duhului Sfânt, care ne călăuzește la "întreg adevărul". Trebuie să ne situăm în marea Tradiție care, cu asistența Duhului Sfânt și sub călăuzirea Magisteriului, a recunoscut scrierile canonice drept Cuvântul lui Dumnezeu adresat poporului Său, care nu a încetat să mediteze asupra Lui și să descopere din El bogății inepuizabile." Pontiful a amintit că aceste idei au fost spuse în mod repetat de Conciliul Vatican II în constituția dogmatică Dei Verbum: "Tot ceea ce se leagă de modul de a interpreta Scriptura se află supus în ultimă instanță judecății Bisericii, care împlinește dumnezeiasca poruncă și slujire de a păstra și interpreta cuvântul lui Dumnezeu" (DV 12). "În fapt, Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu pus în scris sub inspirația Duhului Sfânt. Sfânta Tradiție în schimb, transmite Cuvântul lui Dumnezeu în întregime, încredințat de Domnul Cristos și de Duhul Sfânt Apostolilor și succesorilor lor, pentru ca aceștia, luminați de Duhul adevărului, să poată să îl conserve cu fidelitate cu predicarea lor, să îl expună și să îl explice." "Interpretarea Sfintei Scripturi nu poate să fie doar un efort academic individual, ci trebuie să fie mereu comparat cu, inserat în și autentificat de tradiția vie a Bisericii. Această normă este esențială în identificarea relației cuvenite și reciproce dintre exegeză și Magisteriul Bisericii. Textele pe care Dumnezeu le-a inspirat sunt încredințate comunității credincioșilor, Bisericii lui Cristos, pentru a hrăni credința și pentru a călăuzi viața de credință." Episcopul Romei i-a salutat apoi pe membrii Comisiei Biblie, mulțumindu-le pentru munca lor și exprimându-și speranța că Anul Credinței "va ajuta la a face ca lumina Sfintei Scripturi să strălucească în inimile credincioșilor". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 869, Ultimul acces: 2026-08-09 13:28:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1