Sfântul Părinte l-a primit pe premierul Mozambicului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfântul Părinte l-a primit pe premierul Mozambicului

[2013-04-11]
În această dimineață, Sfântul Părinte l-a primit în audiență în Palatul Apostolic din Vatican, pe Alberto Clementino Vaquina, primul ministru al Mozambicului. După această întâlnire, premierul Vaquina a fost primit de Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat, și de Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relațiile cu statele.
"În timpul discuțiilor cordiale", se spune în comunicatul dat de biroul de presă al Sfântului Scaun, "primul ministru i-a transmis Sfântului Părinte felicitările poporului mozambican pentru alegerea ca Papă". "Mai apoi s-a exprimat recunoștința pentru bunele relații care există între Sfântul Scaun și Mozambic, întărite de înțelegeri bilaterale între cele două părți, semnate la 7 decembrie 2011 și ratificate anul trecut. În special a fost subliniată contribuția Bisericii Catolice la pacea și dezvoltarea țării, mai ales prin inițiativele ei din sfera educației și a asistenței caritabile."
Mozambic este o țară din sud-estul Africii, cu o populație de 24 de milioane de locuitori. Creștinii sunt majoritari (56%), urmați de musulmani (18%). Biserica Romano-Catolică este formată în această țară din 12 Dieceze, având peste patru milioane de credincioși. Franciscanii portughezi au deschis aici prima misiune catolică în anul 1500.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 801, Ultimul acces: 2026-08-11 03:54:19