"Pacem in Terris", o scrisoare deschisă adresată lumii[2013-04-11]"Pacem in Terris", ultima enciclică scrisă de Angelo Roncalli înainte să piardă bătălia cu cancerul de stomac, a fost un strigăt din inimă al "Bunului Papă". Acum un an, Papa Benedict al XVI-lea spunea despre semnificația acestui document: "La apogeul războiului rece, când lumea încerca încă să se obișnuiască cumva cu amenințarea existenței și proliferării armelor de distrugere în masă, Papa Ioan al XXIII-lea scria ceea ce avea să fie ultima sa scrisoare deschisă către lume. Scrisoarea a fost apelul din inimă al unui mare Păstor, aflat aproape de sfârșitul vieții sale, cerând ca pacea și dreptatea să fie promovate cu vigoare în toate straturile societății, la nivel național și internațional.""Pacem in Terris" a fost publicat la 11 aprilie 1963. Cu câteva luni înainte de aceasta, lumea își ținuse respirația cu emoție în timp ce SUA și URSS erau într-un moment foarte tensionat, ajungându-se ca sovieticii să trimită nave înarmate în Cuba. Kennedy nu accepta ca asupra coastelor Americii să planeze pericolul, așa că a amenințat cu interceptarea convoaielor maritime. Un război atomic părea iminent, iar Papa Ioan al XXIII-lea a ajutat la dezactivarea oribilului mecanism de criză. Fără această premisă este dificil de înțeles importanța repercusiunilor și efectul psihologic pe care "Pacem in Terris" l-a avut asupra lumii. Mesajul Papei a fost adresat "tuturor oamenilor de bunăvoire", credincioși și necredincioși, deoarece lumea la care privește Biserica nu are granițe și nici "blocuri". Nu aparține Occidentului sau Orientului. "Orice dispute care pot să apară între națiuni trebuie rezolvate prin negociere și înțelegere, nu prin recurgerea la arme", scria Roncalli. Sublinia atunci nevoia de a se ține cont de ceea ce unește oamenii, lăsând la o parte ceea ce divizează. Enciclicele sunt un gen literar destinat în general uitării. În parte pentru că sunt scrise în răspuns la niște nevoi sau situații temporare. "Pacem in Terris" însă nu pare a fi avut această soartă, fiind la fel de pertinent și astăzi, cum a fost acum jumătate de secol. Documentul fixează patru linii directoare de urmat pe calea spre pace: importanța inviolabilității drepturilor persoanei; natura universală a binelui comun; temeliile morale ale politicii; forța rațiunii și farul credinței. În timp ce documentul nu se adresează doar catolicilor sau doar creștinilor, Papa Ioan al XXIII-lea nu se ferește să spună clar că "pacea pe pământ - după care omul a tânjit și a căutat-o de-a lungul secolelor - nu poate să existe sau să fie garantată fără observarea atentă a ordinii stabilite în mod divin". Reacțiile la enciclică au fost extraordinar de bune. Secretarul ONU de atunci, Maha Thray Sithu U Thant, spunea: "Am simțit un sentiment profund de satisfacție citind-o. [...] Fără îndoială nu se adresează doar membrilor Bisericii Catolice, ci tuturor oamenilor. [...] Enciclica este evident în linie cu ideile și obiectivele fixate de Națiunile Unite." Secretarul ONU a promovat o perioadă de studiere a documentului. Agenția sovietică Tass a distribuit pe scară largă documentul, subliniind mai ales partea despre dezarmare. Departamentul de stat al SUA (Kennedy, care conducea atunci țara, a fost primul președinte catolic) își declara călduroasa primire a impresionantului mesaj al Papei Ioan al XXIII-lea și susținea că "Pacem in Terris" este o enciclică istorică de importanță globală. Nici o altă țară nu putea fi mai receptivă la mesajul profund al Papei decât SUA, se spunea în declarația de atunci. Publicația Washington Post explica fpatul că Papa Ioan al XXIII-lea are sprijinul oamenilor, astfel că documentul papal "nu este doar vocea a unui preot bătrân, nici doar a unei Biserici străvechi; este vocea conștiinței lumii". Chiar și în Marea Britanie anti-papală, mai mulți reprezentanți anglicani au lăudat scrisoarea Papei Ioan. (după materialul publicat ieri de VaticanInsider) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 825, Ultimul acces: 2026-08-08 02:08:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1