Noi experimente arată că Giulgiul nu este medieval[2013-03-30]Noi experimente științifice, conduse de Universitatea din Padova, par a confirma faptul că Giulgiul din Torino poate fi datat înapoi în timp în primul secol. Aceasta întărește tradiția conform căreia pânza ce poartă imprimată imaginea unui om răstignit ar fi chiar aceea în care a fost învelit trupul lui Isus Cristos după ce a fost coborât de pe cruce. Informația, conform VaticanInsider, a apărut în cartea publicată de Giulio Fanti, profesor de măsurători mecanice și termale de la Facultatea de Inginerie a Universității din Padova, și de jurnalistul Saverio Gaeta. Cartea, cu titlul "Il Mistero della Sindone" (Misterul Giulgiului) a apărut miercuri, la editura Rizzoli (240 de pagini, 18 euro).Noutatea adusă de această carte constă în rezultatele studiilor conduse de Fanti, publicate de asemenea într-o publicație de specialitate și evaluate de un comitet științific. Cercetarea a inclus trei noi teste, două chimice și unul mecanic. Primele două au fost făcute unul cu un sistem FT-IR, folosind deci lumina infra-roșie, iar celălalt cu spectroscopia Raman. Al treilea a fost un test mecanic multi-parametric, bazat pe cinci parametrii mecanici diferiți. Mașina folosită pentru examinarea fibrelor din Giulgiu au permis cercetătorilor să examineze mici fibre în paralel cu alte douăzeci de mostre de pânză datate între 3000 îC și 2000 dC. Noile teste de la Universitatea din Padova au fost făcute de mai mulți profesori universitari de la diferite universități italiene și toate conduc spre faptul că Giulgiul datează din perioada în care Isus Cristos a fost răstignit în Ierusalim. Rezultatele finale arată că fibrele examinate, prelevate din Giulgiu, indică următoarele date, toate cu o siguranță de 95% și toate la secole de amplasarea în Evul Mediu dată de testul cu Carbon-14 din 1988: din testarea FT-IR Giulgiu ar fi vorba de 300 îC ±400 de ani, după testul Raman 200 îC ±500 de ani, iar după testul mecanic 400 dC ±400 de ani. Media tuturor celor trei rezultate este 33 dC ±250 de ani. Autorii cărți subliniază că nesiguranța datării medii este mai mică decât nesiguranța datărilor individuale, fiind apropiată de data istorică a morții lui Isus Cristos. Testele au fost făcute pe fibre mici de material extrase din Giulgiu de micro-analistul Giovanni Riggi di Numana, decedat în 2008, dar care a participat la proiectul de cercetare din 1998 și care i-a predat materialul lui Fanti prin intermediul Institutului Cultural Fondazione 3M. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 900, Ultimul acces: 2026-08-02 18:37:41
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1