Minuni au fost, minuni sunt încă… - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Minuni au fost, minuni sunt încă…

[2013-03-22]
…Și cred din toată inima ca vor mai fi!
Pentru că, cine poate nega minunea pe care Dumnezeu o face pentru niște copilași, soții sau mame care… de ani de zile nu și-au văzut tatăl, fiul sau soțul? Cauzele? Cel drag lor este închis la Penitenciarul Focșani iar ei acasă… știi și tu cât de greu este să te descurci în aceste zile de criză… Dar Dumnezeu care vede durerea și tristețea și din inima unei persoane privată de libertate dar și din inima copiilor, mamelor sau soțiilor lor, nu rămâne indiferent după cum nici față de tine nu a rămas indiferent nicodată.
Așa se face că a pus în inima unor voluntari ideea de a organiza un program special cu ocazia sosirii primăverii. Dacă ați fi putut vedea nerăbdarea și emoțiile celor ce așteptau să intre, unii pentru prima dată pe poarta penitenciarului pentru a se întâlni cu… cel drag…” Când intrăm? De ce ne ține la poartă? Tanti Lenuța… ne mai lasă la tăticu?” erau întrebările celor mici… La ora stabilită cei peste 40 de aparținători, majoritatea copii, mame și soții au intrat în clubul penitenciarului pentru aceste momente de neuitat. Tații închiși au pregătit un program frumos cu muzică și versuri de calitate, pe care l-au prezentat în fața celor dragi. Și când aceștia ieșeau în față, la microfon, fără nici o hârtie în mână și recitau versurile – unele scrise chiar de ei… inimile erau mișcate până la lacrimi.
Unul din momentele cele mai deosebite a fost acela când unul câte unul, soții mai întâi, apoi și cei ce nu erau căsătoriți ieșeau în față având în mână câte o felicitare special pregătită pentru această ocazie și le spuneau soțiilor și mamelor lor:
„ Draga mea, mamă scumpă, te iubesc!” Apoi, mergeua la cele dragi lor, le îmbrățișau, le sărutau și… plângeau de bucurie. Poate pentru tine, cea care șoțul tău îți spune zilnic că te iubește nu e mare lucru, dar, soții și mame plângeau și ne spuneau că, unele în viața lor nu au auzit aceste cuvinte din gura lor.
Momentul cel mai așteptat a fost acela de părtășie. După terminarea programului, voluntarele din Matca au oferit din belșug dulciuri de casă, pachete pentru cei din penitenciar dar și pentru fiecare copil. Au avut timp să discute, să afle noutăți de acasă, să se încurajeze unii pe alții, să-și țină copiii în brațe după ani de desărțire… și unii să spună mamelor și soțiilor ce Dumnezeu minunat au descoperit prin participarea la programele SUP-ului și despre deciziile majore ce le-au luat. Sigur, dacă le vom fi și pe mai departe alături, vor putea să implinească deciziile în viața lor.
Iată câteva impresii culese de la participanți:
- „ Când mi-ați spus că e posibil să-mi văd soțul după atâția ani am crezut că glumiți. Acum văd că Dumnezeu e bun. Acum văd că Dumnezeu are oameni cu inimă mare. Poate nu vă vine să credeți dar, toată noaptea nu am dormit gândindu-mă la clipele acestea. Și când l-am auzit spunându-mi că mă iubește, el care doar la cununia religioasă mi-a mai spus aceste cuvinte, dar nu cu lacrimi în ochi ca acum… Poate Dumnezeu îi va schimba viața” L.A. Buzău.
- „ Eu ca eu dar copii mei… să-și vadă tatăl după 5 ani de ziele… Mereu îmi spunea, atunci când avea câte un plic să ne scrie că va veni o zi când ne vom vedea… Nu am crezut. Abia fac față să-mi cresc copii. De unde bani de drum? Dar, acum imi dau seama ca Dumnezeu ne iubește.” C.I. Râmnicu Sărat.
- „ Toată noaptea copii mei nu au dormit. S-au sculat cu noaptea-n cap și, uitându-se pe drum întrebau când mai vine nenea M. după noi? De ce nu mai ajunge odată? Nu cumva s-a supărat pe noi de nu mai vine? Când a văzut mașina… Petrică nu mai puteau de bucurie. Ne-ați făcut cea mai mare bucurie pe anul asta…” T.M. Buciumeni
- „ Nu știu cui să multumesc pentru că, după atâția ani am putut să îmi țin cei 4 copilași în brațe. Abia aștept să ajung acasă. Vreau să plec de aici ca un tată responsabil. Nu am fost, dar vreau ca Dumnezeu să mă ajute.” N.C. ppl.
- „ Pentru voi e ușor dar pentru noi, să nu-ți poți vedea mama ani la rând.. .nu e ușor. Vă mulțumesc că v-ați gândit și la mine” P. E. Ppl.
Bucuria aceasta nu ar fi putut să fie trăită fără ajutorul lui Dumnezeu. Nu a fost deloc ușor să aduci din toata Moldova, Buzău, Râmnicu Sărat, Brăila, etc acești oameni. Fără implicarea unor voluntari cu inimă mare, care și-au pus mașinile la dispoziție, fără susținere financiară, fără nopți nedormite pregătind pachete, dulciuri, programul, etc…( pentru că ziua trebuiau să repice sau să planteze ardei sau castraveți în solarii …) și în special, asa cum spuneam, fără ajutorul lui Dumnezeu nu am fi trăit nici această minune.
Dragul meu, și prin tine Dumnezeu vrea să facă minuni. Minune este pentru unii să primească un plic în care să pună o scrisoare pentru familia lui. Pentru alții, minune este să primească ceva de încălțat sau de îmbrăcat. Minune poate fi vizita ta la unul din acești copii fără tată sau mamă… sau, rugăciunea ta care să îl susțină în deciziile bune pe care le ia, sau…
„ Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile Tale pentru mine…” spunea David.
Minuni au fost, minuni sunt încă. Unele le vom vedea, altele le vom experimenta iar altele, pentru unii, trist dar adevărat, vor trece pe lângă ei…
Ție, ce ți-ar plăcea?
Mihai Enea
Director SUP Molodva

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 957, Ultimul acces: 2026-08-06 21:38:02