Trei momente specifice inaugurării unui pontificat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Trei momente specifice inaugurării unui pontificat

[2013-03-19]
Înainte de începerea Liturghiei de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, din ziua de marți, 19 martie 2013, vor avea loc trei momente specifice începerii ministerului petrin al Episcopului Romei. Este vorba de impunerea paliumului, primirea Inelului Pescarului și promisiunea de ascultare. Despre fiecare au fost oferite scurte informații la conferința de presă de luni, 18 martie, din Vatican. Le completăm cu rugăciunile specifice, așa cum apar în broșura realizată de Sfântul Scaun pentru acest eveniment.
Impunerea paliumului: Făcut din lână de miel, paliumul este pus pe umerii Papei pentru a aminti de Bunul Păstor care duce pe umeri oaia pierdută. Paliumul Papei va avea cruci roșii, în timp ce paliumurile Arhiepiscopilor Mitropoliți au cruci negre. Cel folosit de Papa Francisc este același cu cel folosit de Papa Benedict al XVI-lea. Va fi pus pe umerii Papei de Cardinalul proto-diacon Jean-Louis Tauran și, după impunere, Cardinalul proto-presbiter Godfried Daneels va recita o rugăciune. În mod tradițional, paliumul era folosit doar de Papă, dar în timp a început să fie încredințat și unor scaune episcopale mai importante, fiind dat ca semn al comuniunii cu Episcopul Romei a celor ce conduc aceste sedii.
La impunerea paliumului se va rosti următoarea rugăciune: "Fie ca Dumnezeul păcii, care l-a înviat din morți pe Marele Păstor al turmei, Domnul nostru Isus Cristos, să vă dea paliumul luat de pe mormântul Apostolului Petru. Bunul Păstor i-a poruncit lui Petru să hrănească mielușeii și oile Sale; astăzi îi succedați ca Episcop al acestei Biserici, care și-a primit credința de la el și de la Apostolul Paul. Fie ca Duhul Adevărului, care purcede la Tatăl, să vă dea din plin inspirație și discernământ în ministerul vostru pentru a-i întări pe frați în unitatea credinței."
Inelul pescarului: Petru este Apostolul fost pescar, chemat să fie "pescar de oameni". Inelul va fi prezentat Papei de Cardinalul decan Angelo Sodano (primul din ordinul Cardinalilor Episcopi). Papa Francisc a optat pentru folosirea unui inel mai vechi, din argint și din aur, în locul unuia din aur realizat special pentru el. Inelul pe care îl va purta are imaginea Sfântului Petru cu cheile și a fost conceput de Enrico Manfrini (cunoscut ca "sculptorul papilor" - a murit în 2004). Inelul, realizat pentru Papa Paul al VI-lea a fost păstrat de Arhiepiscopul Pasquale Macchi, unui dintre secretarii personali ai Pontifului amintit, iar apoi de Mons. Ettore Malnati, care l-a propus Papei Francisc prin Cardinalul Re.
La încredințarea Inelului Pescarului se va rosti următoarea rugăciune: "Preasfinte Părinte, fie ca Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, Păstorul și păzitorul sufletelor noastre, care a zidit Biserica Sa pe piatră, să vă dea Inelul, sigiliul lui Petru Pescarul, care și-a pus speranța în El pe Marea Galileei, și căruia Domnul Isus i-a încredințat cheile Împărăției Cerului. Astăzi îi succedați Sfântului Apostol Petru ca Episcop al acestei Biserici care prezidează în unitatea carității, așa cum ne-a învățat Sfântul Apostol Paul. Fie ca Duhul iubirii, revărsat în inimile noastre, să vă dea blândețe și tărie pentru a-i păstra, prin slujirea voastră, pe toți cei care cred în Cristos, în unitatea comuniunii".
Promisiunea de ascultare: Șase Cardinali, doi din fiecare ordin (Cardinali Episcopi, Cardinali Preoți și Cardinali Diaconi), se vor apropia de Papa pentru a face un act de ascultare. Amintim că toți Cardinalii electori au făcut deja actul de obediență în Capela Sixtină, la finalul Conclavului, și că toți Cardinalii (inclusiv cei ne-electori) au putut să îl întâlnească pe Papa în ziua următoare, la audiența din Aula Clementină. De asemenea, la momentul "luării în posesie" a Catedralei Romei - Bazilica San Giovanni in Laterano - se așteaptă ca actul de ascultare să fie repetat, acum de reprezentanți ai diferitelor părți ale Poporului lui Dumnezeu.
În timpul rostirii promisiunilor de ascultare se va citi următorul fragment evanghelic: "Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri" (Matei 16,18-19).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2026-08-13 01:49:56