Arhiepiscopul Dziwisz și-a început noua misiune în Cracovia[2005-08-28]În jur de 70.000 de credincioși, 800 de preoți, 100 Episcopi, 30 Cardinali și diferiți lideri politici l-au însoțit pe Arhiepiscopul Stanislaw Dziwisz atunci când acesta a luat în posesie Arhidieceza de Cracovia. Fostul secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea și-a început noua misiunea sâmbătă dimineața, în Catedrala Wawel, în care se găsesc relicvele patronului Poloniei, Sfântul Stanislaw."Martor excepțional al Papei Ioan Paul al II-lea", dar mai presus de toate un "păstor, responsabil pentru viitorul Bisericii din Cracovia, chemat de Papa Benedict al XVI-lea să scrie `un nou capitol` din istoria milenară a acestui Scaun" - acestea au fost cuvintele spuse despre prelat de către Nunțiul apostolic în Polonia, Arhiepiscopul Józef Kowalczyk, a relatat Radio Vatican. Reprezentantul papal i-a mai mulțumit și fostului Arhiepiscop de Cracovia, Cardinalul Franciszek Macharski, evidențiind activitatea sa pastorală Arhidieceză, precum și lucrarea lui în Biserica din Polonia, ca un membru activ al Conferinței Episcopale Poloneze și în congregații ale Vaticanului. Bătrânul Cardinal polonez i-a înmânat Arhiepiscopului Dziwisz toiagul folosit înainte de către Arhiepiscopul Karol Wojtyla. O lungă procesiune a plecat de la catedrală cu relicvele sfântului până în Piața în care noul Arhiepiscop de Cracovia a prezidat Liturghia în prezența a 70.000 de credincioși. Lungi aplauze, subliniate de tradiționalul sunet al trombonului orașului, a salutat sosirea celor doi Arhiepiscopi, cel nou și cel demisionar. Cardinalul Macharski, în discursul său adresat Arhiepiscopului Dziwisz, a subliniat că acesta se va putea baza pe Sf. Stanislaw ca patron, dar și pe protecția unui alt "patron": Papa Ioan Paul al II-lea. Mulțimea a răspuns la aceste afirmații cu aplauze puternice, îndelungate. "Vă invit să ne rugăm pentru ca, sub protecția martirului Sf. Stanislaw, Papa Ioan Paul al II-lea să fie înaintea lui Dumnezeu, cât mai curând posibil, noul sfânt patron care să ne protejeze pe drumul credinței, ca paznicul lumii în fața dificultăților", a spus Cardinalul polonez. Arhiepiscopul Dziwisz și-a început discursul amintind cei 27 de ani petrecuți în Roma alături de "Petru al timpului nostru". El și-a exprimat apoi recunoștința față de Papa Benedict al XVI-lea pentru noua sa responsabilitate pastorală. Sf. Stanislaw "a dat direcția întregului prim mileniu de creștinism în Polonia. Dumnezeu l-a ales pe Papa Ioan Paul al II-lea pentru cel de-al doilea mileniu, un Papă care s-a aflat la cumpăna între două milenii semnificative pentru timpurile noastre", a spus Arhiepiscopul Dziwisz. El a mai adăugat că Papa Ioan Paul al II a avut "curajul de a-l pune pe om ca program al pontificatului său", și că a contribuit la căderea totalitarismelor, arătând Europei "că valorile morale care izvorăsc din Evanghelie trebuie să fie un fundament pentru construirea socială a continentului și a lumii". Noul Arhiepiscop a făcut apel la politicieni să se angajeze în implementarea politicilor de apărare a omului în general și a celor săraci, slabi și fără loc de muncă în particular. Le-a reamintit familiilor că sunt, așa cum o subliniază Biserica fidelă lui Dumnezeu și persoanei umane, comuniuni între un bărbat și o femeie, bazate pe iubire adevărată. "În acest fel familia este un mediu natural al vieții umane și nu poate fi înlocuită cu nici un alt tip de uniune", a spus el. Adresându-se tinerilor, Arhiepiscopul i-a încurajat să fie fideli mesajului Papei Ioan Paul al II-lea care este "exigent, dar orientat spre valorile adevărate și importante". În final, Arhiepiscopul Dziwisz s-a adresat muncitorilor, reamintindu-le munca realizată de toate acele persoane care au lucrat la construirea Bisericii și la menținerea tradițiilor religioase. El a mai menționat celebrarea celei de a 25-a aniversări a uniunii muncitorești Solidaritatea, celebrare pe care a prezidat-o în calitate de trimis special al Papei Benedict al XVI-lea. Prin activitatea Solidarității, a spus el, "s-a demonstrat lumii întregi că se poate lupta pentru dreptate fără vărsare de sânge. Este o mare lecție a spiritului polonez. Nu o putem pierde". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1374, Ultimul acces: 2026-04-14 22:51:01
|
Timp total: 0,42s...
[]:1