Hirotesire de ipodiaconi și lectori în Catedrala din Blaj[2012-03-28]Duminică, 25 martie 2012, cu ocazia Sărbătorii Bunei Vestiri, care este și sărbătoarea hramului Seminarului Teologic Arhiepiscopal Major din Blaj, la recomandarea părintelui rector Florian Guțiu, a directorului Departamentului Blaj al Facultății de Teologie și a Consiliului Formatorilor, au fost hirotesiți în Catedrala Sfânta Treime, de către PS Claudiu, șase ipodiaconi (Făgețan Vlad-Dorian, Lepădatu Alexandru, Parhon Ioan Constantin, Ursu Liviu-Nicolae, Barbu Stelian și Căilean Mihai) din anul IV și patru lectori din anul III (Bălaj Marinel, Oltean Cătălin, Tăbăcariu Cristian, Barbu Stelian).La acest eveniment important au fost prezenți, pe lângă familiile și rudele celor hirotesiți, și numeroși credincioși. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ipodiaconul Liviu Ursu a adus un cuvânt de mulțumire Bunului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria, Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Preasfinției Sale Claudiu, precum și profesorilor-preoți și tuturor acelora care au avut un rol important în creșterea și formarea seminariștilor. Acordarea treptelor minore face parte din itinerariul formativ spre slujirea împlinită a preoției și are loc, conform tradiției seminarului teologic blăjean, în anul IV și III de teologie, lectorii având ca misiune citirea Cuvântului sacru iar ipodiaconii slujirea altarului, a Episcopului și preoților în celebrarea liturgică. (A consemnat pentru BRU.ro ipodiaconul Ursu Liviu-Nicolae) (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1109, Ultimul acces: 2026-07-29 18:41:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1