Trebuie să fim mai atenți la lucrurile bune care vin de la Dumnezeu[2011-10-13]Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că trebuie să ne amintim mai des felul în care ne-a protejat și călăuzit Dumnezeu, arătând că acest lucru nu doar ne ajută "în orele întunecate", ci ne și umple de bucurie. În cadrul audienței generale de miercuri, 12 octombrie 2011, din Piața San Pietro, în seria de cateheze despre rugăciune, Sfântul Părinte a vorbit despre un psalm de bucurie, Psalmul 126. El a folosit psalmul pentru a oferi sugestii specifice de rugăciune. "Iubiți frați și surori, în rugăciunea noastră ar trebui să privim mai des la modul în care, în evenimentele din viața noastră, Domnul ne-a ocrotit, ne-a condus și ne-a ajutat, și să îl lăudăm pentru ceea ce a făcut și face pentru noi. Trebuie să fim mai atenți la lucrurile bune pe care ni le dă Domnul".Pontiful a arătat că "suntem mereu atenți la probleme, la dificultăți, și aproape nu vrem să percepem că există lucruri frumoase care vin de la Domnul". Atenția față de ceea ce este bun, "care devine recunoștință", a spus Papa, "este foarte importantă pentru noi și ne creează o amintire a binelui care ne ajută și în orele întunecate. Dumnezeu face lucruri mari și cel care experimentează aceasta - atent la bunătatea Domnului cu atenția inimii - este plin de bucurie. Pe această notă de sărbătoare se încheie prima parte a Psalmului". Papa a mai arătat de asemenea cum Psalmul 126 "merge dincolo de faptul pur istoric, pentru a se deschide la dimensiuni mai ample, de tip teologic". "Psalmul folosește imagini deosebite care, cu complexitatea lor, trimit la realitatea misterioasă a răscumpărării, în care se împletesc darul primit și care încă trebuie așteptat, viața și moartea, bucuria visătoare și lacrimile dureroase". Sfântul Părinte a explicat referințele psalmului la agricultură, la momentul dificil al semănatului, și bucuria nestăvilită care urmează în momentul culesului: "Este un semănat însoțit de lacrimi, pentru că se aruncă în pământ ceea ce ar putea să mai devină pâine, expunându-se la o așteptare plină de incertitudini: agricultorul lucrează, pregătește terenul, aruncă sămânța, dar, așa cum ilustrează bine parabola semănătorului, nu știe unde va cădea această sămânță, dacă păsările o vor mânca, dacă va încolți, dacă va avea rădăcini, dacă va deveni spic de grâu. "A arunca sămânța este un gest de încredere și de speranță; este necesară destoinicia omului, dar apoi trebuie să se intre într-o așteptare neputincioasă, știind bine că mulți factori determinanți vor decide succesul recoltei, și că riscul unui eșec este mereu la pândă. Și totuși, an după an, agricultorul repetă gestul său și aruncă sămânța. Și atunci când aceasta devine spic de grâu și ogoarele se umplu de holde, iată bucuria celui care se află în fața unei minuni extraordinare". În această privință, Papa a afirmat că "intervenția divină, atunci când se manifestă în plinătate, arată o dimensiune care se revarsă, asemenea pâraielor din Negheb și asemenea grâului pe ogoare". Pontiful a arătat că "în rugăciunea noastră, trebuie să rămânem mereu deschiși la speranță și tari în credința în Dumnezeu". "Istoria noastră, chiar dacă este marcată adesea de durere, de incertitudini, de momente de criză, este o istorie de mântuire și de 'restabilire a sorților'. În Isus, orice exil al nostru se termină și orice lacrimă este ștearsă, în misterul Crucii Sale, al morții transformate în viață". În nopțile întunecate, nu trebuie să uităm "că lumina există, că Dumnezeu este deja în mijlocul vieții noastre și că putem semăna cu mare încredere că 'da'-ul lui Dumnezeu este mai puternic decât noi toți. Este important să nu pierdem această amintire a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, această bucurie profundă că Dumnezeu a intrat în viața noastră, eliberându-ne: este recunoștința pentru descoperirea lui Isus Cristos, care a venit între noi. Și această recunoștință se transformă în speranță, este stea a speranței care ne dă încredere, este lumină, pentru că tocmai durerile semănatului sunt începutul vieții noi, al bucuriei mari și definitive a lui Dumnezeu". Legături: Textul integral al audienței generale Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 850, Ultimul acces: 2026-08-12 13:15:43
|
Timp total: 0.04s...
[]:1