Infracțiunile la Cathedral Plaza observate până și de americani (comunicat) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Infracțiunile la Cathedral Plaza observate până și de americani (comunicat)

[2011-09-15]
După ce cazul Cathedral Plaza a devenit notoriu, în Europa, prin luările de poziție ale Senatului României (prin hotărârile 40/2006 și 5/2007), Parlamentului European (Declarația scrisă 0054 din 2007), prin intervențiile Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea și ale Sfântului Scaun, el este monitorizat și de instituțiile de dincolo de Ocean. Departamentul de Stat al SUA a publicat, în 13 septembrie 2011, "Raportul cu privire la libertatea religioasă internațională, iulie-decembrie 2010". În preambulul acestui document, secretarul de Stat, reafirmă "rolul jucat de libertatea și toleranța religioasă în dezvoltarea de societăți stabile și armonioase". Secțiunea raportului referitoare la libertatea religioasă din România, face referire directă la cazul clădirii ilegale auto-denumită "Cathedral Plaza", precizând următoarele:
"Conform autorităților Bisericii Romano-Catolice și conform rapoartelor media, procesul cu privire la construirea unei clădiri de 19 etaje în zona de protecție a Catedralei Sfântul Iosif din București, declarată monument istoric, a rămas nerezolvat. Pe data de 3 noiembrie, Curtea de Apel Suceava a pronunțat o sentință în favoarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, anulând autorizația de construcție a dezvoltatorului. În ciuda hotărârii judecătorești și a repetatelor proteste din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice și a credincioșilor, dezvoltatorul nu a încetat lucrările de construcție". Sperăm că recenta vizită în Statele Unite a Președintelui României, care a coincis cu atenționarea de către Departamentul de Stat a autorităților române, să impulsioneze și securizarea libertății religioase în România prin punerea în aplicare cât mai rapidă a sentinței Curții de Apel Suceava și demontarea clădirii ilegale Cathedral Plaza. (Persoane de contact: pr Ieronim Iacob, tel. 0733 785 554, prieronim@tiscali.it; pr. Emanuel Dumitru, tel. 0765 364 430, birouldepresa@arcb.ro)
Legături:
•Raportul pentru România în format PDF

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 845, Ultimul acces: 2026-08-14 21:05:55