Un Episcop spaniol cere ETA să se desființeze - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Un Episcop spaniol cere ETA să se desființeze

[2011-09-13]
Episcopul Jose Ignacio Munilla de San Sebastian, Spania, a cerut grupării separatiste basce ETA să aibă "curajul de a se desființa și a recunoaște fățiș răul pe care l-a comis". Afirmațiile au fost făcute la 9 septembrie, la Liturghia celebrată în cinstea Fecioarei de la Aranzuzu, pe care a invocat-o ca "Maică a Păcii".
Prelatul a vorbit despre violențele provocate de ETA de-a lungul anilor. Recuperarea după aceste multiple dureri cere o serioasă transparență, a afirmat el. ETA trebuie să condamne fără echivoc orice violențe, din trecut, prezent sau viitor. Episcopul Munilla i-a invitat apoi pe catolici să o implore pe Preasfânta Fecioară "să miște inimile celor care trebuie să facă pașii spre pace. La rândul nostru, ca Biserică a Domnului și comunitate de credincioși, suntem angajați să arătăm grijă creștinească față de victimele violențelor."
ETA este o organizație teroristă ce a recurs de multe ori la violență pentru independența regiunii basce din Spania și din sudul Franței. Numele este abreviere pentru Euskadi Ta Askatasuna (în bască "Pământul Basc și Libertate" sau "Țara Bascilor și Libertate").

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 826, Ultimul acces: 2026-08-14 21:06:09