Cursuri de formare despre Metoda Ovulației Billings - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cursuri de formare despre Metoda Ovulației Billings

[2011-09-09]
Asociația "Familia și Viața" din Roman organizează cursuri de învățare a Metodei Ovulației Billings în vederea inițierii în utilizarea acestei metode, cursanții urmând să devină învățători de metodă. Cursurile vor avea loc la Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiți din Traian în două etape: 7-9 octombrie și 21- 23 octombrie 2011. Acest curs inițial este începutul unui parcurs formativ specific metodei, iar următoarele etape de formare vor fi organizate în anul 2012 și vor fi coordonate de către Institutul de Studii și Cercetări pentru Reglarea Fertilității Umane din cadrul Universității "Sacro Cuore" din Roma.
Sunt invitate să participe la formare acele persoane doritoare să cunoască Metoda Ovulației Billings, să o aplice în viața de familie proprie și să dorească să învețe ulterior și pe alte persoane din comunitățile din care fac parte. Pot participa și tinere necăsătorite care doresc să-și cunoască propria fertilitate. Această acțiune educativă cere o grijă particulară pentru selecția și formarea profesională a persoanelor care învață metodele naturale. Acestora nu numai că li se cere o profundă pregătire științifică ce va fi achiziționată pe parcursul de formare, ci și capacități didactice adecvate, calități umane și morale indispensabile pentru transmiterea valorilor metodelor naturale, dar și achiziționarea de abilități pentru a acorda consiliere în acest domeniu.
Organizăm acest curs în vederea promovării reglementării naturale a sarcinilor care este o exigență pastorală actuală, de mare folos familiei de azi. Această alternativă vine să preîntâmpine una dintre marile probleme cu care se confruntă familia: extinderea fenomenului contracepției și a avortului. Acum, când ne aflăm în Anul Familiei, se impune cu necesitate ca familia tânără, soții, logodnicii să fie călăuziți să descopere valorile etice și morale înalte pe care se întemeiază familia creștină, exigențele paternității și maternității responsabile. În acțiunea noastră ne călăuzim după ideea că alegerea metodelor naturale este o expresie a dragostei conjugale, după cum spunea fer. Ioan Paul al II-lea în Familiaris consortio, 11: "Rațiunea fiecărei metode naturale nu constă în mod simplu, în eficacitatea sau siguranța biologică, ci în coerența cu viziunea creștină asupra sexualității, ca expresie a dragostei conjugale".
Programul de curs este prezentat integral pe Ercis.ro. Costurile de cazare și de masă vor fi asigurate. Persoanele care intenționează să participe nu trebuie să fie neapărat cadre medicale, ci pot fi de orice profesie. Vă rugăm să vă anunțați participarea la acest curs până la 1 octombrie 2011, contactându-ne la: Asociația Familia și Viața, Str. Ștefan cel Mare, nr. 228, Roman, telefon: 0233/742.505 (10.00-17.00), e-mail: afav_roman@hotmail.com. (semnează Asociația "Familia și Viața" din Roman)
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 845, Ultimul acces: 2026-08-14 05:25:39