Rugăciunea trebuie să pornească de la o certitudine: Dumnezeu este aici - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Rugăciunea trebuie să pornească de la o certitudine: Dumnezeu este aici

[2011-09-07]
În rugăciune trebuie să fim siguri de prezența lui Dumnezeu, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea miercuri, 7 septembrie 2011, la audiența generală în care și-a continuat seria de cateheze despre rugăciune. Sfântul Părinte a luat Psalmul 3 pentru o reflecție asupra prezenței lui Dumnezeu, ca fundament al rugăciunii. Psalmul, atribuit lui David care fugea pentru a-și salva viața, îl prezintă pe psalmist într-unul dintre "episoadele cele mai dramatice și dificile" din viața sa, când dușmanii îi spuneau că nici Dumnezeu nu îl mai poate salva.
"Este tentația extremă la care este supus credinciosul, este tentația de a pierde credința, încrederea în apropierea lui Dumnezeu", a explicat Pontiful. "Cel drept trece peste această încercare, rămâne tare în credința și în certitudinea adevărului și în încrederea deplină în Dumnezeu și tocmai astfel găsește viața și adevărul." Papa Benedict al XVI-lea a spus că Psalmul 3 ascunde o lecție pentru ziua de astăzi: "în atâtea probleme suntem tentați să credem că probabil nici Dumnezeu nu ne salvează, nu ne cunoaște, probabil nu are posibilitatea; tentația împotriva credinței este ultima agresiune a dușmanului și în fața acesteia trebuie să rezistăm; astfel îl găsim pe Dumnezeu și găsim viața." Psalmistul, a mai observat Papa, îl cheamă pe Dumnezeu, îl cheamă pe nume: "Doamne".
Psalmistul "îl invocă, îl cheamă pe nume, 'Doamne', și apoi se adresează cu un 'Tu' emfatic, care exprimă un raport solid și cuprinde în sine certitudinea răspunsului divin: 'Tu, însă, Doamne, ești scutul meu, Tu ești gloria mea, Tu îmi înalți capul. Cu glasul meu strig către Domnul și El îmi răspunde din muntele Său cel sfânt' (v. 4-5).". Această credință alungă viziunea dușmanilor psalmistului. Ei "nu au învins pentru că acela care crede în Dumnezeu este sigur că Dumnezeu este prietenul său: rămâne numai acel 'Tu' al lui Dumnezeu, celor 'mulți' se contrapune acum unul singur, dar mult mai mare și mai puternic decât mulți vrăjmași." Papa a afirmat în continuare: "Domnul este ajutor, apărare, mântuire; ca scut protejează pe cel care se încrede în El și îi înalță capul, în gestul de victorie. Omul nu mai este singur, dușmanii nu sunt imbatabili așa cum păreau, pentru că Domnul ascultă strigătul celui asuprit și răspunde din locul prezenței Sale, din muntele Său cel sfânt. Omul strigă, în angoasă, în pericol, în durere; omul cere ajutor și Dumnezeu răspunde."
Sfântul Părinte a prezentat "împletirea strigătului uman și a răspunsului divin" ca "dialectica rugăciunii și cheia de lectură a întregii istorii a mântuirii". "A striga înseamnă a face un gest de credință în apropierea și în disponibilitatea la a-l asculta pe Dumnezeu. Rugăciunea exprimă certitudinea unei prezențe divine deja experimentate și crezute, care în răspunsul mântuitor al lui Dumnezeu se manifestă în plinătate. Acest lucru este relevant: în rugăciunea noastră să existe certitudinea prezenței lui Dumnezeu. [...] Cel care se roagă, deși este în mijlocul pericolului și al bătăliei, poate să adoarmă liniștit, într-o incontestabilă atitudine de abandonare încrezătoare. În jurul lui vrăjmașii îl împresoară, îl asediază, sunt mulți, se ridică împotriva lui, îl batjocoresc și încearcă să îl facă să cadă, în schimb el se culcă și doarme liniștit și senin, fiind sigur de prezența lui Dumnezeu. Și la trezire îl găsește pe Dumnezeu tot lângă el, ca un paznic care nu doarme (cf. Psalm 121,3-4), care îl susține, îl ține de mână, nu îl părăsește niciodată."
Legături:
•Textul audienței generale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 832, Ultimul acces: 2026-08-13 07:45:20