PS Vasile Bizău în vizită canonică la Botiza[2011-09-06]Ziua de 4 septembrie 2011 va rămâne în amintirea celor din parohia greco-catolică Botiza o zi de neuitat. Noul Eparh de Maramureș, PS Vasile Bizău, a făcut prima sa vizită canonica în această parohie. Cu această ocazie Preasfințitul părinte Episcop a sfințit noua casă parohiala, o cruce din lemn în stil maramureșean și un clopot. Preoții din Maramureșul istoric însoțiți de creștinii lor, au venit să își întâmpine pastorul. La ora 10.30, doi tineri îmbrăcați în port popular l-au primit pe Episcop cu pâine și sare, iar protopopul de Iza-Vișeu, părintele canonic Vasile Hotico, i-a adresat un cuvânt de bun venit.După ritualul sfințirii apei, Episcopul a sfințit exteriorul și interiorul casei parohiale, apoi a urmat rugăciunea de binecuvântare a noului edificiu, dar și a celor care vor locui în el. Preoții împreună cu înaltul Ierarh au urcat la altarul ridicat pentru celebrarea Sfintei Liturghii, în apropierea bisericii. De la altar, părintele paroh Petru Solomes, a adresat participanților un salut și un bun venit la Botiza, semnalând prezența la sărbătoare a unor importanți binefăcători ai parohiei, cărora le-a adresat un prinos de mulțumire și recunoștință pentru tot sprijinul oferit parohiei. A urmat Sfânta Liturghie pontificată de Episcop, la care au concelebrat preoții prezenți. Pe parcursul Liturghiei, credincioșii au avut posibilitatea să se mărturisească. Înainte de a împărtăși binecuvântarea finală, Episcopul a rostit o frumoasă predica care a înnobilat sufletele celor prezenți, citim într-un material apărut astăzi pe BRU.ro. La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. paroh Petru Solomes a mulțumit Episcopului pentru onoarea pe care a făcut-o parohiei Botiza și l-a invitat să revină la Botiza, unde creștinii îl așteaptă de fiecare dată cu vie emoție și bucurie. În semn de prețuire, doi tineri i-au oferit în dar Episcopului un buchet de flori și un covoraș în culori vegetale. Parohul a mulțumit apoi tuturor participanților: preoților din protopopiatul de Iza-Vișeu, dar și celor veniți din alte protopopiate, părintelui Florin Miclea de la Maieru, jud. Bistrița-Năsăud, care a venit cu un grup de credincioși. Mulțumiri și felicitări au primit coriștii bisericii parohiale din Botiza, precum și membrii parohiei care în ultimele două luni au muncit enorm pentru că lucrările să fie finalizate și pentru că sărbătoarea să fie posibilă. La sfârșitul celebrării, patru preoți au binecuvântat cu ulei sfințit pe creștinii prezenți, iar poporul a fost invitat la o agapă frățească. (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 822, Ultimul acces: 2026-08-15 00:17:02
|
Timp total: 0.03s...
[]:1