Adepții religiei islamice au sărbătorit încheierea Ramadanului pe stadionul Dinamo - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Adepții religiei islamice au sărbătorit încheierea Ramadanului pe stadionul Dinamo

[2011-08-31]
Marți, dis de dimineață, reprezentanți ai comunităților musulmane din România, arabi, turci, tătari, pakistanezi sau sudanezi, s-au strâns pe stadionul Dinamo să sărbătorească încheierea Ramadanului.
A fost prima din cele trei zile de "Ramazan Bayram", sărbătoare ce marchează sfârșitul celor 29 de zile de post aspru și al celei de-a noua luni a anului islamic, considerată luna postului, a fericirii, a iertării.
Unul dintre organizatori, Almaasarani Adel, un tânăr de origine româno-siriană, crede că numărul musulmanilor care s-au strâns pe stadion trece de 2.000.
"Am avut 2.000 de saci de gunoi, în care oamenii să își pună pantofii în timpul rugăciunii, ca să nu-i piardă sau ca să nu-și mudărească covorașele... E pentru prima oară când organizăm un astfel de eveniment de care să se bucure toți musulmanii, am anunțat la toate moscheile ca oamenii să vină aici", povestește Almaasarani Adel.
Musulmanii s-au rugat cu fața spre Mecca , iar apoi au mâncat dulciuri.
Copiii au fost mai puțini atenți la rugăciuni și mai mult la clovnii, prințesele și personajele din desene animate care le dăruiau baloane colorate de felurite forme.
"La această sărbătoare primim premii din partea lui Allah. Ramadanul este ca o sesiune, cel care a fost silitor primește premii, cel care a dormit primește note de trei sau de patru. Dar ce om poate spune cât trăiește? Ce om poate să știe dacă mai apucă următoarea sesiune", spune farmacistul Naser Abubaker, un palestinian care se declară ardelean pentru că a făcut facultatea la Cluj.

Sursa: www.culte.ro


Contor Accesări: 764, Ultimul acces: 2026-08-12 22:25:19