Anunțuri din Dieceza de Timișoara[2011-07-20]1. După o mai veche tradiție, și în acest an de sărbătoarea Sfinților Joachim și Ana, părinții Sf. Fecioare Maria, se organizează pelerinajul credincioșilor timișoreni la Maria-Radna. Luni, 25 iulie 2011 la orele 6.00, după o scurtă rugăciune și binecuvântare în Catedrala romano-catolică din Timișoara (Dom), un grup de pelerini - în cea mai mare parte tineri - va porni pe jos către renumitul Sanctuar Marian de la Radna, pentru a participa a doua zi, 26 iulie 2011 la liturghia solemnă care va începe la orele 11.00.2. Sâmbătă 30 iulie 2011 pentru Episcopia Romano-Catolică de Timișoara se va derula un moment deosebit, fiind hirotoniți întru preot doi tineri absolvenți ai Facultății de Teologie: Bene Tamás din Iratoșu (jud. Arad) și Irimiciuc Alin Emil din Sânnicolaul Mare, prin aceasta ei intrând deja în slujirea pastorală a credincioșilor din această Dieceză. Celebrarea hirotonirii va fi oficiată de Excelența Sa Martin Roos, episcop de Timișoara. Liturghia pontificală de hirotonire va avea loc la orele 10.00 în Catedrala Romano-Catolică de Timișoara. Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara (Sipos Eniko, referent de presă al Episcopiei) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 743, Ultimul acces: 2026-08-13 10:25:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1