Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai românilor, a trecut la Domnul. Ne-a lăsat, însă, o mare bogăție[2011-07-20]Duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc, a murit, marți (19 iulie), la vârsta de 97 de ani.Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Alin Boc, a declarat, că părintele Arsenie Papacioc a murit marți, medicii de pe ambulanța chemată la mănăstire neputând să mai facă nimic pentru salvarea acestuia. Potrivit reprezentantului Arhiepiscopiei Tomisului, înmormântarea va avea loc cel mai probabil joi, la mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. La începutul acestui an, părintele Papacioc a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța cu diferite afecțiuni specifice vârstei dumnealui, după cum a declarat directorul unității spitalicești, dr. Dan Căpățână, printre care și afecțiuni cardiace. Părintele Arsenie Papacioc este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei. A făcut parte din generația de aur a teologilor români și a fost unul dintre cei prigoniți și întemnițați în închisorile comuniste. Din anul 1976, el a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Sursa: www.culte.ro Contor Accesări: 746, Ultimul acces: 2026-08-12 06:04:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1