Prima Sfântă Împărtășanie la Cesano și Ladispoli - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prima Sfântă Împărtășanie la Cesano și Ladispoli

[2011-05-19]
Sărbătoarea Primei Sfinte Împărtășanii la Cesano a fost tot duminică, 15 mai, în biserica San Sebastian, cu începere de la ora 1. Jertfa euharistică a fost celebrată de pr. Adrian Chili, păstorul acestei comunități catolice românești, la care au concelebrat pr. Anton Damian și pr. Toni-Mihăiță Cântaciu, iar pr. Romeo Neculai a stat în scaunul de Spovadă. Cei zece copii au fost prezentați la altar de către părinții lor, fiecare dintre ei oferind Domnului la altar un crin alb, semn al curățirii sufletului lor și al dorinței de a se apropia de acum și ei de altarul Domnului, dar mereu cu sufletul curat, pentru a putea primi și ei Trupul și Sângele lui Cristos.
Programul după care au decurs aceste două celebrări a fost aproximativ asemănător. Câte unul dintre copii, la începutul celebrării, a dorit să sublinieze, printr-o poezie, dorința puternică de a-l primi de Isus în Sfânta Împărtășanie, precum și faptul că s-au pregătit pentru aceasta printr-o Spovadă bună. În cuvântul de învățătură, pr. Adrian a dorit să sublinieze importanța tuturor Sacramentelor, dar în special a acestor două Sacramente primite de copilași pentru prima dată, dându-l ca exemplu pe Sf. Dominic Savio. Pe lângă sfințenia și comportamentul deosebit pe care l-a avut acest sfânt, pr. Chili a dorit să sublinieze propunerile pe care le-a făcut Dominic Savio înaintea altarului, în ziua în care a primit și el pentru prima dată Spovada și Împărtășania: "1. Mă voi spovedi foarte des și mă voi împărtăși ori de câte ori confesorul îmi va permite; 2. Vreau să sfințesc zilele de sărbătoare; 3. Prietenii mei vor fi Isus și Maria; 4. Mai bine moartea decât păcatul".
Imediat după predică, copiii, având o lumânare aprinsă în mână, în amintirea Botezului primit, au făcut mărturisirea de credință și au reînnoit făgăduințele făcute de părinții și nașii lor la Botez. După ce pentru prima dată copiii l-au primit ca oaspete în sufletele lor pe Isus, în Sfânta Împărtășanie, un copil a recitat o poezie de mulțumire, în numele tuturor, în care i-au promis lui Isus că vor încerca să își îndeplinească bine îndatoririle lor și se vor strădui să îl primească pe Isus cât mai des în sufletele lor.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 908, Ultimul acces: 2026-08-08 04:20:54