Anunțuri din Dieceza de Oradea[2011-03-29]În cadrul Postului Mare, marți 29 martie 2011, pentru angajații Ordinariatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea se organizează o zi spirituală. Începând cu orele 13.30 sora Sr. M. Aenn din Schönstatt, Germania va susține o prelegere despre rugăciune și importanța rugăciunii în viața omului. Scopul acestei reculegeri este de a ajuta pregătirea solemnității Învierii Domnului în viața angajaților Ordinariatului Episcopal. "El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire;prin rănile Lui ați fost vindecați. " (1Pt 2,24)2. Devoțiunea "Calea Sfintei Cruci" pentru tineri în Biserica parohială romano-catolică Oradea "Sfânta Ecaterina" "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică" (In 3, 16). Cu aceste gânduri vor evoca tinerii orădeni stațiunile Căii Sfintei Cruci la data de 1 aprilie 2011, a patra vineri din Postul Mare, orele 19.00 în biserica parohială din Oradea"Sfânta Ecaterina". 3. Acțiune caritativă a tinerilor și a organizației "Caritas Catholica" Oradea prilejuită de Anul European al Voluntariatului Sâmbătă, 2 aprilie 2011, între orele 11.00 - 13.00 tinerii orădeni așteaptă la sediul "Caritas Catholica" Oradea, Șirul Canonicilor nr. 21 pe toți cei care prin donații de îmbrăcăminte doresc să spijine activitatea organizației caritative. Prin această acțiune, se dorește încurajarea voluntariatului cu scopul consolidării coeziunii sociale în rândurile populației orădene. "Iubirea - caritas - va rămâne întotdeauna necesară, chiar și în societatea cea mai justă. Nu există nici o orânduire statală dreaptă care să facă superfluu serviciul iubirii. Cel care vrea să înlăture iubirea, se străduiește în a nimici omul. Suferință care are nevoie de consolare și de sprijin, și chiar și lipsuri materiale vor exista întotdeauna, și în aceste situații este nevoie de dragoste frățească". (Papa Benedict al XV-lea: Deus Caritas est 28.) Secretariatul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea Tel. 0259-411180 Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 916, Ultimul acces: 2026-08-05 05:26:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1