Liturghie arhierească în parohia Cociuba Mare din Episcopia Oradiei[2011-01-21]În Duminica a treizeci şi una după Rusalii, 23 ianuarie 2011, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Tinca, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.Cu acest prilej, Preasfinţia Sa va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Cociuba Mare. În cadrul slujbei, diaconul Romi Nicolae Abrudan, va fi hirotonit întru preot misionar, îmbisericit pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Petid, iar tânărul teolog Mihail Lucian Vancea întru diacon misionar, îmbisericit pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Sititelec. Ambii părinţi vor activa ca preoţi misionari în Protopopiatul Tinca. Localitatea Cociuba Mare este o veche vatră de mărturisire ortodoxă, fiind atestată documentar încă din secolul al XI-lea, biserica actuală fiind construită între anii 1898 şi 1902, prin jertfa bunilor credincioşi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3219, Ultimul acces: 2026-09-24 18:50:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1