Poetul naţional Mihai Eminescu comemorat la Apateu – Ungaria[2011-01-16]Potrivit tradiţiei inaugurată în urmă cu mai bine de un deceniu, poetul naţional Mihai Eminescu a fost omagiat din nou sâmbătă, 15 ianuarie, la parohia românească Apateu (Körösszégapáti), din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, care adăposteşte în curtea casei parohiale bustul în bronz al marelui poet român, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.Astfel, la Căminul Cultural din Apateu a avut loc cea de-a XII-a ediţie a manifestărilor culturale şi artistice în cinstea lui Mihai Eminescu, iniţiate de către Părintele paroh Origen Sabău, Consilierul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria şi cea de-a V-a ediţie a concursului de poezie românească, pe versurile lui Mihai Eminescu, la care au participat elevi de la majoritatea şcolilor româneşti sau bilingve, cu predare şi în limba română, din Ungaria. Răspunzând invitaţiei Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, la ediţia din acest an a participat şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, împreună cu alţi colaboratori ai Preasfinţiei Sale şi cu grupul psaltic „Katharsis”, al Episcopiei Caransebeşului. După concursul elevilor din clasele V-XII, care au recitat pe rând, la alegere, a fost rândul membrilor grupului psaltic „Katharsis” să emoţioneze la propriu publicul, prin transpunerea sub formă artistică, prin poezie şi muzică, a personalităţii poetului Mihai Eminescu, continuând în modul cel mai fericit concursul elevilor. Sărbătoarea a continuat, apoi, la biserica ortodoxă românească din Apateu, potrivit tradiţiei, unde au avut loc mai multe momente importante: o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu, săvârşită de cei doi ierarhi; un program de muzică psaltică prezentat de grupul psaltic „Katharsis”; o festivitate de premiere a unor personalităţi care s-au remarcat de-a lungul anilor prin activităţi culturale desfăşurate în cadrul comunităţii româneşti din Ungaria, între care s-au numărat, la ediţia din anul acesta, cei doi ierarhi prezenţi şi grupul psaltic „Katharsis”; şi festivitatea de depunere de coroane de flori la bustul în bronz al lui Mihai Eminescu din curtea parohiei, de către reprezentanţii tuturor instituţiilor româneşti prezente, atât din Ungaria, cât şi din România. Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian şi grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului vor continua acţiunea lor misionară şi culturală în rândul credincioşilor români din Apateu şi prin Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi cu alţi clerici şi credincioşi români din diferite localităţi din Ungaria şi România, în Duminica a XXIX-a după Rusalii, în biserica din Apateu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1752, Ultimul acces: 2026-09-22 09:07:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1