Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor despre apropiata beatificare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor despre apropiata beatificare

[2011-01-14]
Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Angelo Amato, a vorbit pentru Radio Vatican despre miracolul atribuit Papei Ioan Paul al II-lea şi despre modul în care a decurs procesul de beatificare: "Spun imediat că această cauză a beneficiat de două facilitări. Prima priveşte exonerarea pontificală de la aşteptarea a cinci ani pentru începutul său, iar a doua este plasarea pe o bandă preferenţială, fără să fie pusă pe lista de aşteptare. Însă în ceea ce priveşte rigoarea şi precizia procedurală nu s-au făcut derogări. Cauza a fost tratată ca şi celelalte, urmând toate etapele prevăzute de legislaţia Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor. Mai mult, dacă pot manifesta o primă constatare a mea, tocmai pentru a onora în mod demn amintirea acestui mare Pontif, cauza a fost supusă unui scrutin deosebit de minuţios, pentru a înlătura orice dubiu şi depăşi orice dificultate".
Legat de miracol, Cardinalul a precizat: "Este vorba de vindecarea de boala Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon Pierre. Boala a fost diagnosticată în 2001 de medicul curant şi de alţi specialişti. Sora a primit tratamentele prescrise, care, evident, în loc să o vindece, îi atenuau parţial durerile. La ştirea dispariţiei Papei Woityla, afectat de aceeaşi boală, sora Marie şi celelalte surori au început să se roage şi să ceară de la Pontiful defunct vindecarea. Pe 2 iunie 2005, obosită şi consumată de dureri, călugăriţa i-a manifestat superioarei intenţia de a fi exonerată de munca profesională. Dar superioara o invită să se încreadă în mijlocirea Papei Ioan Paul al II-lea. Retrăgându-se, sora a petrecut o noapte liniştită. La trezire s-a simţit vindecată. Au dispărut durerile şi nu a mai simţit nici anchilozare a articulaţiilor. Era pe 3 iunie 2005, în sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus. A întrerupt imediat tratamentul şi a mers la medicul curant, care nu a putut decât să îi constate vindecarea".
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1847, Ultimul acces: 2026-09-21 19:59:37