Concluziile Întâlnirii tinerilor la Santiago de Chile[2010-12-15]"În viața noastră", scrie fratele Alois în Scrisoare, "traversăm încercări și suferințe, uneori pe durata unor lungi perioade. Dar am vrea mereu să căutăm să găsim bucuria de a trăi. Aceasta este trezită de surpriza unei întâlniri, de constanța unei prietenii, de creația artistică, de frumusețea naturii. Uneori cei care cunosc sărăcia și privațiunea sunt capabili de bucuria de a trăi cu totul spontan, o bucurie ce rezistă descurajării". Însă bucuria nu depinde numai de circumstanțele de moment; ea provine din încrederea în Dumnezeu, din comuniunea cu Dumnezeu. "Bucuria lui Cristos cel Înviat", explică priorul de la Taize, "Duhul Sfânt a depozitat-o în lăuntrul ființei noastre. Ea este prezentă nu numai când totul e ușor. Când ne găsim în fața unei sarcini exigente oboseala poate reanima bucuria și chiar în încercări ea poate fi ascunsă ca jarul sub cenușă, fără ca să se stingă."Întâlnirea de la Santiago a fost caracterizată de referințe continue la bucuriile dar mai ales la durerile suferite de chilieni în 2010. "Cutremurul din februarie a lovit mai ales pe cei săraci", a spus fratele Alois, "dar elanul de generozitate care s-a ridicat din adâncul sufletului a permis să se înțeleagă cât de mult chilienii formează o singură familie, solidară în fața greutăților". Mulți tineri s-au dus să îi ajute pe cei care au pierdut casă și locul de muncă, dăruind din timpul lor și din energiile lor pentru a construi barăci de lemn ca locuințe provizorii. Dar oricât de necesar ar fi ajutorul material în anumite situații de necesitate, acesta nu ajunge. "Ceea ce contează este să se facă dreptate persoanelor mai lipsite. Creștinii din America Latină își amintesc aceasta: lupta împotriva sărăciei este luptă pentru dreptate. Dreptate în relațiile internaționale, nu asistență." Între momentele cele mai semnificative ale întâlnirii de la Santiago de Chile, trebuie semnalată concelebrarea ecumenică desfășurată vineri 10 decembrie la care au participat Arhiepiscopul de Santiago de Chile, Cardinalul Francisco Javier Errazuriz Ossa, președintele Conferinței episcopale din Chile, Alejandro Goic Karmelic, pastorul David Munoz, președinte ale Fraternității ecumenice din Chile, și reprezentanți ai Bisericilor anglicane, luterane, evanghelice, baptiste, catolice de rit vechi, și Bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1204, Ultimul acces: 2026-08-13 01:53:47
|
Timp total: 0.03s...
[]:1