VOI NU SUNTEȚI ROMÂNI?[2010-12-01]Uneori auzim o întrebare care ne-ar putea orienta, dacă am avea deschiderea sufletului puțin mai largă ca de obicei, și anume: Voi nu sunteți români? De ce cântați doar cântări americane? Deși avem diverse răspunsuri la această întrebare, legate de caracterul muzicii populare românești, de uzura morală, etc etc, uităm adesea că există valori incontestabile care merită toată atenția, și, uităm de faptul că totuși, dintre toate stilurile pe care le-am putea aborda, muzica românească ar face să vibreze cu mult mai eficient sufletele românilor cărora ne adresăm.Am primit zilele trecute rugămintea de a scrie două texte pentru două piese care s-ar dori interpretate la programul de evanghelizare din ianuarie 2011. Am primit și un link să le ascult: Heritage Singers. Le-am ascultat și am fost consternat de stilul acelei formații, împleticit, complicat, cu melodie cam fără melodie și m-am întrebat, oare, chiar nu mai avem alte izvoare de inspirație? Oare vom merge mai departe tot urmărind ce e nou în muzica americană și nu mai avem ureche pentru nimic altceva în lume? Nu am avut cum să nu fac comparația celor două piese amintite, și a altora de același fel, cu o altă muzică ce mi-a atras atenția în ultima vreme, deoarece lucrez la o culegere de cântări și sunt deschis totdeauna la tot ce-mi iese în cale. Am descoperit Sara pe deal, partitură atât de cunoscută în mediul românesc, cu un text scris de marele nostru Benone Burtescu, Trece Isus iară pe drumul de sânge. Probabil că unii cunosc acest text sau poate l-au și cântat. Când asculți această piesă nu poți să nu te lași copleșit și să nu te întrebi din nou: Oare noi nu suntem români? E adevărat că nu putem cânta populară românească, dar astfel de piese foarte bine prelucrate, de inspirație populară, au darul de a pătrunde în suflet și a îngenunchia spiritul în fața Mântuitorului. Și este tocmai ce ne dorim Am mai descoperit o piesă de inspirație românească pe care am ascultat-o prima dată plângând, și ori de câte ori o cântăm cu o comunitate, rezultatul este același: zdrobirea sufletului. E vorba despre A bătut la ușa ta Cineva pe care o poate găsi oricine pe Internet. E adevărat că acolo, pe Youtube apare cântată și urât, acompaniată la acordeon sau și alte instrumente, chiar într-un stil popular care nu face deloc cinste textului excepțional scris de marele poet al Oastei Domnului, Traian Dorz, dar este și un solist talentat, care cântă neacompaniat, și care te cucerește cu glasul lui curat, expresiv. Vă rog să-l ascultați și să-mi scrieți până la ce vers puteți rezista să nu plângeți? http://www.youtube.com/watch?v=__bZ-tgSTDE E clar că nu putem schimba toată muzica Bisericii noastre, și că există valori și în muzica americană, germană, etc., dar de ce nu există în repertoriile corurilor sau a formațiilor noastre și astfel de piese românești? Realitatea este că avem o anumită aversiune față de ele și lucrul acesta n-ar trebui să fie o realitate. Profesioniștii noștri au manifestat și transmis dorința după ce este valoros și este normal să fie așa. Totuși adesea ne trezim alunecând către un alt stil decadent care nu aduce mesajului Evangheliei nici o putere, dimpotrivă. Piese corale românești au fost realizate de unii compozitori români, în dorința lor de a conferi stilului popular noblețe și curăție: Dumitru Kiriac, George Cucu, G.Musicescu, și alții, pe care le-am ascultat din copilărie cu multă plăcere. Personal cred că pătrunderea Evangheliei în sufletele românilor s-ar putea face mult mai eficient pe limba noastră, adică într-un stil românesc înnobilat, ales și prelucrat cu grijă. O piesă nouă care circulă pe internet este tot americană, You raise me up, aceasta fiind foarte apreciată, pe drept. Dincolo de alunecările și inflexiunile cântăreților care apar pe youtube, și de diversele abordări care nu au nimic de a face cu textul nobil, religios, există ceva te atrage, ceva profund și foarte inspirat. Piesa se poate prelua într-un stil mai curat și cu efect destul de bun, de aceea mi-am propus să-i scriu un text, o traducere, care va fi disponibilă cât de curând. Dar dacă aș face din nou o comparație între această piesă și A bătut la ușa ta Cineva, aș spune că prima, You raise me up (Tu mă ridici) este ceva atrăgător, dar a doua este ceva ce-ți zdrobește inima. Și mi-ar plăcea să văd la evanghelizarea din ianuarie 2011 multe inimi zdrobite în fața iubirii lui Isus Hristos. -Benoni Catană- Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1238, Ultimul acces: 2026-08-14 10:06:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1