Dedicarea primei biserici adventiste române din Belgia[2010-12-01]Comunitatea adventistă română din Belgia are în sfârșit prima biserică proprie. Sâmbătă, 27 noiembrie, în prezența președintelui Uniunii Române, Teodor Huțanu și a reprezentanților Conferinței Belgo-Luxemburgheze va avea loc serviciul de dedicare a Bisericii Adventiste Române din Braine lAlleud, situată la 15 km de centrul orașului Bruxelles.După circa un deceniu de la primii pași făcuți pentru organizarea unei biserici adventiste române în Belgia, numărul credincioșilor a crescut într-atât încât la ora actuală sunt în curs de organizare două biserici, proiect inițiat de conferința locală cu sprijinul Diviziunii Euro-Africa. Până în luna octombrie, adventiștii români din Belgia s-au închinat în locașul de cult al Bisericii Francofone din Bruxelles. Însă de ceva vreme sala cu o capacitate de circa 200 de locuri a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 300 de participanți la serviciul divin. Prin harul lui Dumnezeu la ora actuală ei se pot închina în două locații, urmând ca în curând și aceia care folosesc în continuare spațiul închiriat să poată avea propriul lor lăcaș de cult. Noua biserică de la Braine lAlleud are o capacitate de cel puțin 150 de locuri și este un lăcaș care a aparținut anterior unei alte organizații religioase. În paralel se derulează demersurile pentru darea în folosință a celei de-a doua biserici adventiste române care va fi situată în cartierul Anderlecht din capitala belgiană. De-a lungul existenței sale, comunitatea adventistă română din Belgia, care la ora actuală este cea mai populată comunitate adventistă din această țară, a fost păstorită atât de pastori locali, cât și de pastorii români Iosif Suciu și Emil Lazăr. Speranța TV va fi prezentă la evenimentul de sâmbătă ca o adevărată punte audio-vizuală între adventiștii români din țară și cei de departe. Lucian Ștefănescu Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1208, Ultimul acces: 2026-08-15 07:29:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1