Sfinţenia este scopul vieţii creştinului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Sfinţenia este scopul vieţii creştinului

[2010-11-02]

Iubiţi fraţi şi surori!
Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, pe care o celebrăm astăzi, ne invită să înălţăm privirea către cer şi să medităm la deplinătatea vieţii divine care ne aşteaptă. "Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi" (1Ioan 3,2): cu aceste cuvinte, apostolul Ioan ne asigură de realitatea legăturii noastre profunde cu Dumnezeu, ca şi de certitudinea destinului nostru viitor. Ca fii iubiţi, însă, primim şi harul pentru a suporta încercările acestei existenţe pământeşti - foamea şi setea de dreptate, neînţelegerile, persecuţiile (cf. Matei 5,3-11) - şi, în acelaşi timp, moştenim încă de acum ceea ce este promis în fericirile evanghelice, "în care străluceşte noua imagine a lumii şi a omului pe care Isus o inaugurează" (Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, Milano, 2007, p. 95).
Sfinţenia, a-l imprima pe Cristos în noi înşine, este scopul vieţii creştinului. Fericitul Antonio Rosmini scria: "Cuvântul s-a imprimat în sufletele discipolilor Săi cu aspectul Său sensibil... şi cu cuvintele Sale... a dat alor Săi acel har... cu ajutorul căruia sufletul percepe imediat Cuvântul" (Antropologia supranaturală, Roma 1983, 265-266). Şi noi pregustăm darul şi frumuseţea sfinţeniei de fiecare dată când participăm la Liturghia euharistică, în comuniune cu "mulţimea mare" a spiritelor fericite, care în Cer aclamă în veşnicie mântuirea venită de la Dumnezeu şi de la Miel (cf. Apocalips 7,9-10). "Viaţa sfinţilor nu înseamnă doar biografia lor pământească, ci şi viaţa şi acţiunea lor în Dumnezeu după moarte. La sfinţi, devine limpede faptul că acela care merge spre Dumnezeu nu se îndepărtează de oameni, ci, dimpotrivă, se apropie mai mult de ei" (Enciclica Deus caritas est, nr. 42).
Mângâiaţi de această comuniune a marii familii a sfinţilor, mâine îi vom comemora pe toţi credincioşii răposaţi. Liturgia din 2 noiembrie şi practica pioasă de vizitare a cimitirelor ne amintesc faptul că moartea creştină face parte din drumul de asimilare cu Dumnezeu şi va dispărea când Dumnezeu va fi totul în toate. Despărţirea de afecţiunile pământeşti este cu siguranţă dureroasă, dar nu trebuie să ne temem de ea, pentru că însoţită de rugăciunea de pomenire făcută de Biserică, nu poate să întrerupă legătura profundă care ne uneşte în Cristos. În acest sens, Sf. Grigore de Nisa afirma: "Cel care a creat toate lucrurile cu înţelepciune, a dat această dispoziţie dureroasă ca instrument de eliberare de rău şi posibilitate de participare la bunurile sperate" (De mortuis oratio, IX, 1, Leiden 1967, 68).
Iubiţi prieteni, veşnicia nu este o succesiune continuă de zile din calendar, ci ceva asemănător momentului plin de bucurie, în care totalitatea ne îmbrăţişează şi noi îmbrăţişăm totalitatea existenţei, a adevărului, a iubirii (cf. Enciclica Spe salvi, nr. 12). Fecioarei Maria, călăuză sigură spre sfinţenie, îi încredinţăm pelerinajul nostru către patria cerească, în timp ce invocăm mijlocirea ei maternă pentru odihna veşnică a tuturor fraţilor şi surorilor noastre care au adormit în speranţa învierii.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1002, Ultimul acces: 2026-08-12 07:42:15

Timp total: 0.03s...

[]:1