Adunarea Generală ASTRU Cluj[2010-10-26]Pe lângă membri din grupul de liceeni, studenți și tineri muncitori ai ASTRU Cluj, la Adunarea Generală au luat parte și reprezentanți ai grupurilor parohiale de la Gherla, Dej, Feldru și Sîngeorz-Băi unde începând cu acest an asociativ va funcționa ASTRU parohial. Întâlnirea a început la ora 11 cu Sfânta Liturghie celebrată de pr. Cristian Goia - asistent spiritual al ASTRU Cluj și consilier eparhial cu pastorația tineretului. La finalul Liturghiei au fost primiți în asociație 19 noi membri care, după ce au rostit o rugăciune comună și au fost binecuvântați de Episcop, au primit însemnele oficiale ale apartenenței la Asociația Tineretului Român Unit - ASTRU Cluj.S-a trecut mai apoi la parcurgerea punctelor fixate pe ordinea de zi a ședinței. Astfel, s-a prezentat raportul de activitate pe anul asociativ 2009-2010, s-a aprobat bilanțul financiar-contabil pentru anul 2009 și s-a aprobat bugetul pentru anul 2011. În urma voturilor membrilor Asociației Tineretului Român Unit - ASTRU Cluj, noul Consiliu de Conducere ales pentru mandatul 2010-2012 este compus din: Președinte - Raluca Fernea, vicepreședinți - Bogdan Bursaș și Simona Bîrta, director economic - Maria Simionaș și secretar - Laura Ioana Sopon. S-au ales de asemenea funcțiile de cenzor - Crina Horvat și responsabil de imagine și mass media - Teodora Marian. În încheiere participanții au rostit o rugăciune împreună pentru a obține protecția și sprijinul necesar începerii unui nou an asociativ și au primit binecuvântarea Eparhului locului, participând apoi la o agapă fraternă. (Sursa: vedeți aici) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1055, Ultimul acces: 2026-08-13 09:57:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1