Acțiunea Catolică - o mare familie în sărbătoare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Acțiunea Catolică - o mare familie în sărbătoare

[2010-10-20]
În al doilea rând, întâlnirea s-a dorit a fi un semn de comuniune cu marea familie a Acțiunii Catolice, ținând cont că, la 30 octombrie 2010, în Piața San Pietro din Vatican va avea loc întâlnirea a sute de mii de copii, adolescenți și tineri din Acțiunea Catolică cu Papa Benedict al XVI-lea. În al treilea rând, s-au marcat cei 18 ani de când Acțiunea Catolică este prezentă în Dieceza de Iași. Întâlnirea a fost deschisă cu un moment de rugăciune în prezența PS Petru Gherghel, a PS Aurel Percă și a numeroși preoți. A urmat un moment festiv, intitulat 'Acțiunea Catolică - un stil de viață', în care au fost evocate diferite aspecte din viața asociației. Adriana Ianuș, președinta Acțiunii Catolice 'Sf. Iosif', a vorbit despre misiunea pe care laicii o au în Biserica și despre disponibilitatea ce trebui să o manifeste o asociație precum Acțiunea Catolică. A urmat prezentarea scrisorii de salut din partea Consiliului Director al Acțiunii Catolice din România.
În cuvântul său, pr. Cornel Cadar, primul asistent spiritual al Acțiunii Catolice 'Sf. Iosif', a amintit momentele de început în dieceză ale acestei asociații. Pr. Felix Roca, asistentul spiritual general, a scos în evidență valoarea implicării laicilor în misiunea Bisericii. PS Petru Gherghel a evidențiat importanța Acțiunii Catolice în Biserică și în Dieceza de Iași. A urmat Sfânta Liturghie, iar apoi adunarea generală diecezană în cadrul căreia reprezentanții parohiilor și consiliul diecezan au discutat despre programul anului asociativ 2010-2011. Programul a continuat cu momentul 'Acțiunea Catolică - o familie în sărbătoare', care a constat în diferite mărturii și momente artistice ce au dorit să marcheze momentul de sărbătoare.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:
Legături:
Album foto

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 777, Ultimul acces: 2026-08-09 05:45:32