Biserica Adormirea Maicii Domnului din Boboiești, protopopiatul Târgu Neamț a fost sfințită[2010-09-26]Sute de credincioși au participat astăzi, 26 septembrie, la sfințirea bisericii Adormirea Maicii Domnului din Boboiești, protopopiatul Târgu Neamț. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, informează Radio TRINITAS. După slujba de sfințire a fost oficiată Sfânta Liturghie în cadrul căreia Înaltpreasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre scopul și importanța zidirii de noi biserici: De aceea o biserică este sfințită, de aceea bisericile sunt așezate în centrul comunităților, pentru că omul nu-l poate descoperi în adevăr pe Dumnezeu decât prin Biserica Sa al cărui chip este Maica Domnului. Precum Maica Domnului a purtat în pântecele sale pe Hristos așa Biserica poartă în pântecele ei pe noi cei ce facem parte din Trupul cel tainic al lui Hristos. Așadar pe Dumnezeu nu-L putem descoperi decât prin rugăciunile Preasfintei Sale Maici ale tuturor sfinților și acest lucru se petrece în sfânta și dumnezeiasca Biserică Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2666, Ultimul acces: 2026-08-11 03:53:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1