Cei care iubesc adevărul să se aștepte la a fi ridiculizați[2010-09-20]Sfântul Părinte a amintit 'influența importantă în viața mea și în gândirea mea' pe care a exercitat-o Cardinalul, și a spus că 'drama vieții lui Newman ne invită să examinăm viețile noastre, să le vedem în contextul orizontului vast al planului lui Dumnezeu, și să creștem în comuniune cu Biserica din orice timp și din orice loc: Biserica apostolilor, Biserica martirilor, Biserica sfinților, Biserica pe care Newman a iubit-o și pentru a cărei misiune și-a consacrat întreaga sa existență'. În timpul unei conferințe de presă ținute în drum spre Marea Britanie, Episcopul Romei s-a referit la Cardinal ca la un om 'de o excepțională măreție în timpurile noastre' și 'figură a unui doctor al Bisericii pentru noi și pentru toți'. Pontiful a vorbit mulțimilor despre trei lecții din viața Cardinalului Newman, bazată fiecare pe rolul adevărului.'La sfârșitul vieții, Newman avea să descrie propria lucrare ca pe o luptă împotriva tendinței crescânde a considera religia ca un fapt pur privat și subiectiv, o problemă de opinie personală. Aici este prima lecție pe care o putem învăța din viața lui: în zilele noastre, când un relativism intelectual și moral amenință să distrugă înseși fundamentele societății noastre, Newman ne amintește că noi, ca bărbați și femei creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, am fost creați pentru a cunoaște adevărul, pentru a găsi în el libertatea noastră definitivă și împlinirea celor mai profunde aspirații umane. Într-un cuvânt, am fost gândiți pentru a-l cunoaște pe Cristos, care este El însuși 'calea, adevărul și viața''. Dar viața Cardinalului Newman, a continuat Papa, ne învață de asemenea că 'pasiunea pentru adevăr, onestitatea intelectuală și convertirea genuină presupun un mare preț de plătit'. Adevărul ne face liberi dar nu poate fi reținut pentru noi înșine: 'are nevoie să fie auzit, și în final puterea sa de a convinge vine din el însuși și nu din elocvența umană sau din raționamentele în care poate să fie așezat'. În această lumină, Pontiful s-a referit la un loc aflat la intrarea dinspre nord-est în Hyde Park, care a fost loc de spânzurătoare. A fost folosit pentru execuții probabil începând din secolul al XII-lea până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Catolicii executați acolo ofereau adesea un discurs final în care își exprimau loialitatea față de coroană dar opoziția față de Biserica Angliei. 'Un mare număr de frați și surori ai noștri au murit pentru credință; mărturia fidelității lor până la sfârșit a fost și mai puternică decât cuvintele inspirate pe care mulți dintre ei le-au spus înainte de a abandona toate Domnului. În epoca noastră, prețul care trebuie plătit pentru fidelitatea față de Evanghelie nu mai este acela de a fi spânzurați, înecați sau spintecați, ci adesea implică faptul de a fi arătați ca irelevanți, ridiculizați sau parodiați. Și totuși Biserica nu se poate eschiva de la obligația de a-l proclama pe Cristos și Evanghelia Sa ca adevăr mântuitor, izvorul fericirii noastre ultime ca indivizi și fundament al unei societăți drepte și umane'. Papa Benedict al XVI-lea a mai desprins o lecție din viața Cardinalului Newman: 'dacă am primit adevărul lui Cristos și ne-am angajat viața noastră în slujba Sa, nu poate să existe separare între ceea ce credem și modul în care trăim existența noastră. Orice gând, cuvânt și acțiune a noastră trebuie să fie îndreptate spre gloria lui Dumnezeu și spre răspândirea Împărăției Sale. Newman a înțeles aceasta și a fost marele campion al funcției profetice a laicatului creștin... Adevărul nu este transmis pur și simplu printr-un învățământ formal, oricât de important ar fi el, ci și prin mărturia unor vieți trăite în mod integral, fidel și sfânt'. În final, Pontiful a reflectat asupra misiunii provocatoare pe care o au astăzi creștinii: 'Nimeni dintre cei care privesc în mod realist la lumea noastră de astăzi nu poate crede că creștinii pot continua să facă lucrurile de fiecare zi, ignorând profunda criză de credință care a venit în societate, sau pur și simplu încrezându-se că patrimoniul de valori transmis de-a lungul secolelor creștine poate continua să inspire și să plăsmuiască viitorul societății noastre... Fiecare dintre noi, în funcție de propria stare de viață, este chemat să acționeze pentru răspândirea Împărăției lui Dumnezeu impregnând viața temporală cu valorile Evangheliei. Fiecare dintre noi are o misiune, fiecare este chemat să schimbe lumea, să acționeze pentru o cultură a vieții, o cultură plăsmuită din iubirea și din respectul față de demnitatea fiecărei persoane umane'. Legături: Textul integral al discursului papal Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 797, Ultimul acces: 2026-08-08 05:37:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1