Interviu: Anglia, papa, căsătoria (I)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

Interviu: Anglia, papa, căsătoria (I)

[2010-09-16]

Adamus a afirmat că instituţia căsătoriei constituie un element central fie al primei evanghelizări a naţiunii, fie al actualelor conflicte culturale. În acest sens, el a lucrat activ la promovarea magisteriului Bisericii despre căsătorie, prin iniţiative cum ar fi pelerinajul pe întregul teritoriu naţional al unei imagini a Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe în perioada care însoţeşte vizita papală, o Liturghie în onoarea a circa 600 de perechi căsătorite, crearea unui instrument pentru o conştientizare mai mare legat de fecundaţia naturală, şi o serie de lecţii anuale despre teologia trupului. Lecţiile din acest an s-au desfăşurat la 14 septembrie cu participarea lui Brian Gail, autor cărţii 'Fatherless', care a intervenit cu privire la tema 'În slujba femeilor - bărbaţii sunt chemaţi la măreţie'.
- Ce aer se respiră în timp ce Anglia se pregăteşte pentru vizita Papei Benedict al XVI-lea?
- Dacă ar trebui să se ia de bună ceea ce se aude şi se vede în principalele mijloace de comunicare, s-ar putea crede că Sfântul Părinte urmează să fie prins într-un vârtej de controverse şi de atitudini beligerante. Desigur, există o tendinţă anticatolică agresivă faţă de Biserică şi faţă de Pontif. Însă mare parte din persoane apreciază valoarea mărturiei Sfântului Părinte cu privire la problemele morale fundamentale (chiar dacă ele rar ajung în mass-media) şi, mai recent, cu privire la problemele sociale apărute din ameninţarea unei ere de austeritate a noului guvern de coaliţie. În ansamblu cred că multe persoane, mai ales catolice - care un recent sondaj arată că sunt mai multe decât se imagina - aşteaptă vizita papală cu speranţa şi aşteptarea ca prezenţa lui şi cuvintele lui să poată fi o 'lumină gentilă' ('kindly light', ca să împrumutăm o expresie a Cardinalului Newman) într-un timp de umbre deosebit de ameninţătoare faţă de celula fundamentală a societăţii - familia - şi faţă de drepturile părinţilor.
- Care sunt speranţele dumneavoastră pentru vizita papală?
- Personal sper într-o reînnoire a simţului şi a clarităţii cu privire la ceea ce noi catolicii înţelegem, în termeni de misiune, prin demnitatea autentică a persoanei. Sper ca această autentică - într-adevăr autentică - şi personală iubire pe care Cristos o are faţă de fiecare membru al societăţii britanice să se manifeste într-un fel într-o înţelegere mai bună din partea opiniei publice a realităţii Bisericii ca trup mistic al lui Cristos, şi nu ca simplă entitate politică (sau instituţie ierarhică). Arhiepiscopul Fulton Sheen spunea că nu sunt mai mult de 200 de persoane în întreaga naţiune care realmente urăsc Biserica Catolică şi că sunt, în schimb, milioane cei care urăsc ceea ce cred că este învăţătura Bisericii catolice. Mă rog ca vizita Papei Benedict să aducă cu sine ceva minunat de semnificativ împotriva acestui ridicat nivel de percepţie greşită.
- Ce rol vedeţi pentru Anglia în cadrul evanghelizării culturii pe scena globală?
- Este normal ca atenţia mass-mediei asupra Papei, asupra mesajului său şi asupra Bisericii Catolice să devină frenetică în naţiunea care este ţinta unei vizite papale. Din acest punct de vedere, Marea Britanie nu face excepţie, dar există un anumit freamăt cu privire la tipul de atenţie pe care vizita îl va provoca în mass-media locale şi în conştiinţa publică. De ce? Pentru că, ne place sau nu ca şi cetăţeni britanici şi rezidenţi în această ţară - şi care suntem sau nu pregătiţi ca şi catolici să acceptăm această realitate şi tot ceea ce ea implică - fapt este că, din punct de vedere istoric, şi astăzi încă, Marea Britanie, şi îndeosebi Londra, a fost şi este încă epicentrul geopolitic al culturii morţii. Legile noastre şi legislatorii noştri, timp de peste 50 de ani sau mai mult, au acţionat în mod foarte permisiv împotriva vieţii şi foarte progresiv împotriva familiei şi a căsătoriei. În mod substanţial am fost unul din terenurile cele mai anticatolice din punct de vedere cultural, chiar mai mult decât acele locuri în care catolicii îndură o persecuţie deschisă.
Anglia însăşi, în pofida extraordinarului său patrimoniu creştin - Sfântul Augustin, apostolul englezilor, numit de Papa Grigore -, a sfidat tentaţia spre disperarea celui care a încercat să îi convertească pe britanicii păgâni, amintindu-le frumuseţea, adevărul şi demnitatea căsătoriei. Cronicile Sfântului Beda despre creştinismul englez povestesc despre această strategie, în urma căreia - aşa cum afirmă el - 'Anglia şi-a revenit'. Anglia este şi 'Dos Mariae' (dota Mariei), un titlu vechi care provine din secolul al XIV-lea şi chiar dinainte, în limbajul spiritual al oamenilor. Acest titlu reprezenta faptul că, încă din cele mai vechi timpuri, catolicii englezi venerau persoana Mamei lui Cristos cu aşa evlavie singulară şi inimoasă încât se credea că naţiunea însăşi era un fel de rol supranatural (în sens metaforic) în 'căsătoria' dintre Duhul Sfânt şi mireasa sa, Fecioara din Nazaret.
Cu alte cuvinte, creştinismul englez, în proiectul lui Dumnezeu, are un rol extraordinar, ca fundament solid (ca dota în căsătorie) al operei de răscumpărare şi mântuire din punct de vedere istoric şi global. Anglia a fost prima naţiune creştină care a investit Biserica în mod formal cu ritul solemn al căsătoriei, lucru pe care îl găsim în ritul matrimonial de la Sarum. În acest rit vechi, cuvintele 'şi cu trupul meu îţi aduc cult' (folosit încă de fraţii noştri anglicani), din Evul Mediu încoace, au devenit, într-un anumit sens, teologia primordială a trupului. Dacă soţii sunt chemaţi de Dumnezeu să se cinstească unul pe altul cu trupul, atunci cu siguranţă cel mai înalt respect al prezenţei divine în corporeitatea fiecăruia dintre noi este în afara discuţiei, pentru că noi toţi, în virtutea botezului, suntem ca bărbaţi căsătoriţi cu Biserica şi ca femei căsătorite cu Cristos.
Deasupra porţii principale a Catedralei catolice din Westminster a Preasfântului Sânge este un mozaic dedicat lui Cristos triumfător. În marginile sale sunt reprezentate mama şi tatăl purtător de grijă, Maria şi Iosif, care la rândul lor stau aproape de Sfântul Petru şi de Sfântul Eduard mărturisitorul. Petru şi Eduard sunt îngenuncheaţi în faţa scenei. Amândoi în rolurile lor simbolice: unul ca şi cap al Bisericii, celălalt ca rege, care personifică regatul Angliei. Ei sunt îngenuncheaţi în faţa tripticului Sfintei Familii. Mă rog ca vizita papală să-i poată inspira pe toţi englezii, în Biserică şi în stat, să îngenuncheze interior în faţa acestei inestimabile icoane a Treimii: căsătoria şi familia.
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 877, Ultimul acces: 2026-08-12 01:39:35

Timp total: 0.05s...

[]:1