Slujire arhierească în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Bolintin Vale, Episcopia Giurgiului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Bolintin Vale, Episcopia Giurgiului

[2010-09-06]

Creștinii ortodocși s-au aflat ieri, 5 septembrie, în Duminica a XV-a după Rusalii, prilej cu care în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Bolintin Vale, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, informează episcopiagiurgiului.ro. În cuvântul de învățătură adresat sutelor de credincioși prezenți, Întâistătătorul eparhiei noastre a explicat înțelesurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică.
Astfel, Preasfinția Sa a subliniat valoarea poruncii iubirii care reprezintă cea mai de seamă poruncă, în care se cuprind toate celelalte și care este însăși esența Legii, adică iubirea lui Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul, iar pe aproapele ca pe noi înșine. Prin îndeplinirea ei, creștinul imită pe Dumnezeu. Izvorul acestei iubiri, a mai arătat Preasfințitul Părinte, este Dumnezeu însuși, Care este iubire și își revarsă iubirea în inimile noastre, prin Duhul Sfânt.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6117, Ultimul acces: 2026-08-11 00:13:22