Icoana Macii Domnului de la mănăstirea Dălhăuți pentru trei zile la Mănăstirea Rogozu din Vrancea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Icoana Macii Domnului de la mănăstirea Dălhăuți pentru trei zile la Mănăstirea Rogozu din Vrancea

[2010-06-17]

După cum ne informează 'Ziarul Lumina', Mănăstirea Rogozu din Vrancea, ctitorie a domnitorului Matei Basarab, va fi pentru trei zile gazdă a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Dălhăuți. Credincioșii din zonă vor putea cinsti icoana începând cu ziua de 23 iunie și continuând până pe 25 iunie, dimineața, adică în preziua și după hramul mănăstirii, care este 'Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul'. Mănăstirea este așezământ monahal de maici și aparține de comuna Slobozia Bradului din județul Vrancea, aflându-se la 10 km de Râmnicu Sărat și 32 km de Focșani. În anii trecuți, slujba de hram a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ceea ce este posibil și anul acesta.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 787, Ultimul acces: 2026-08-11 04:07:01