A II-a Întâlnire Națională a Comunității Magnificat din România - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

A II-a Întâlnire Națională a Comunității Magnificat din România

[2010-05-20]
"Prin prezența voastră, chiar fără multe cuvinte, prin mărturia voastră, desigur, luminați de Duhul Sfânt, ajutați pe mulți să crească în credință". Cu aceste cuvinte, Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, a încurajat Comunitatea Magnificat să rămână fidelă chemării sale, deoarece "misiunea fiecărui creștin este să fie martor, să aibă curajul să dea mărturie despre Cristos". În predica de la Sfânta Liturghie, păstorul i-a provocat pe credincioși să mediteze asupra a ceea ce înseamnă pentru fiecare cuvintele "Isus Cristos este Domnul" și "Isus Cristos este viu." Pornind de la exemplul primilor creștini menționați în Faptele Apostolilor ca însoțitori misionari ai Sf. Paul, PS Cornel a evidențiat trei modele de laici din Biserica primară, Apollo, Priscilla și Acvila, ca inspirație pentru credincioșii angajați pe drumul de formare propus de Comunitatea Magnificat, care îmbină contemplația cu acțiunea, într-o viață comunitară trăită în mijlocul lumii. La finalul Liturghiei, pr. Victor-Emilian Dumitrescu a rememorat momentele în care PS Cornel a întărit prin prezența și susținerea sa Comunitatea Magnificat din România: Prima Întâlnire Națională a RCC la Brașov, prima Alianță a membrilor români în Italia, prima consacrare laică în București.
Invitații din Italia, Marco Corradi, responsabil de zonă al Comunității Magnificat din Perugia, împreună cu soția și una dintre fiice, au dat mărturie prin prezența lor că viața de familie se poate îmbina armonios cu viața de dăruire și slujire în Biserică, prin angajarea în Comunitate. Prin reflecțiile asupra istoriei Ierusalimului, centrul istoriei poporului ales, dar și asupra Ierusalimului ceresc ca simbol al planului lui Dumnezeu pentru poporul Său, Marco Corradi i-a invitat pe participanți să conștientizeze importanța chemării pe care Dumnezeu o adresează fiecărei persoane de a-L alege și urma.
Asupra acestei profunzimi a inimii necesară pentru întâlnirea cu Dumnezeu s-a insistat și în momentele de rugăciune de laudă comunitară, dar și la veghea de rugăciune desfășurată sâmbătă seara în fața Preasfântului Sacrament expus, unde cei prezenți au putut să intre în intimitate cu Cristos și să ceară de la El o nouă revărsare a Duhului Sfânt, ca o experiență nouă a harului de la Botez. Iar pentru edificarea reciprocă, participanții au împărtășit și celorlalți din harurile primite în aceste zile, printr-un moment de mărturii de la finalul întâlnirii.
(Sursa: vedeți aici)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1126, Ultimul acces: 2026-08-07 11:53:06