Arhiepiscopul Piacenza despre încheierea Anului Preoţiei (I)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Arhiepiscopul Piacenza despre încheierea Anului Preoţiei (I)

[2010-05-20]

- Sunt de acum aproape celebrările de încheiere a Anului Preoţiei. Iminenţa solemnităţii Rusaliilor poate favoriza reflecţia asupra rolului Duhului în viaţa Bisericii şi a preoţilor?
- În faţa multelor lucruri 'de făcut' mi se pare necesar, mai ales în acest timp liturgic care se îndreaptă spre Rusalii, să amintesc o realitate pe cât de simplă pe atât de fundamentală, dar prea uitată, o realitate care este cunoscută, dar care după aceea, de fapt, este adesea uitată, atunci când se elaborează aşa-numitele 'planuri pastorale' şi când se 'organizează': Duhul Sfânt! Ceea ce este sufletul pentru trup, Duhul Sfânt este pentru Biserică şi pentru orice creştin. Iată izvorul interior al întregului dinamism misionar.
- Se poate afirma că a fost o intuiţie clarvăzătoare a Papei Benedict al XVI-lea aceea de a convoca Anul Preoţiei?
- Papa este păstor suprem şi universal al Bisericii şi se bucură, desigur, de o asistenţă deosebită a Duhului în exercitarea înaltei sale slujiri. Asistenţă care este susţinută şi implorată de rugăciunea neîncetată a credincioşilor pentru el. Anul Preoţiei se naşte de la o dată istorică foarte precisă, aniversarea a o sută cincizeci de ani de la naşterea pentru cer a parohului de Ars şi tocmai pentru a indica o realizare autentică a modelului sacerdotal, Papa a convocat acest an special, capabil să arate calea oricărui preot, amintind de valorile esenţiale ale sacramentului Preoţiei într-un moment în care sfinţenia, mai mult ca oricând, se arată cu claritate ca unica posibilitate reală de reînnoire pentru Biserică şi pentru lume.
- Un an care, din punct de vedere mediatic, va rămâne marcat de tensiunile şi de criza trăită de Biserică din cauza scandalului abuzurilor sexuale.
- Biserica este un trup viu şi ca în orice trup există tensiuni dinamice, care permit viaţa şi mişcarea, şi tensiuni patologice, care pot frâna şi chiar paraliza. Tensiunile - mă gândesc, de exemplu, mergând la începuturile istoriei Bisericii, la cele născute din problematica de a impune sau nu neofiţilor păgâni legea - s-au rezolvat întotdeauna când Biserica însăşi s-a pus în sintonie deplină cu Duhul: 'am hotărât Duhul Sfânt şi noi'. Şi nu puţinele tensiuni moderne, care atât de mult fac să sufere persoanele de bunăvoinţă, se pot armoniza în unitatea credinţei şi a iubirii numai în Domnul. Ar fi bine să încercăm să vedem ce sugerează Duhul cu insistenţă mai mare.
- Pentru preoţii care actualmente trăiesc în condiţii dificile sau în criză ce s-a făcut în acest An al Preoţiei?
- Am încredinţat episcopilor diecezani grija faţă de toţi preoţii: desigur, dacă unii sunt în condiţii mai fragile, spre ei se îndreaptă griji deosebit de atente, aşa cum ar face orice tată cu fiii săi. Episcopii diecezani îi cunosc pe preoţii lor, situaţiile lor personale şi sunt deci în măsură să acţioneze cu o conştiinţă mai mare pentru adevăratul lor bine şi al întregii comunităţi. Conştientă de această situaţie, Congregaţia, în diferitele ocazii de întâlnire şi de corespondenţă cu prelaţii, nu încetează niciodată să trateze raportul chiar şi personal cu fiecare preot. Este un raport prioritar în conducerea pastorală, deoarece îngrijind la maximum seminarul şi preoţimea, se îngrijesc apoi toate componentele diecezei.
- Despre suferinţa Bisericii Papa a vorbit în timpul recentei sale călătorii în Portugalia. A referit-o la misterele de la Fatima, dar mai ales a găsit izvorul ei în interiorul Bisericii.
- A fost vorba de un fapt excepţional, de un lucru care m-a atins profund. Vorbind despre suferinţa Bisericii, Papa arăta că o simte, că o trăieşte foarte profund. Se înţelegea aceasta din însăşi expresia lui. În Biserică, suferinţele cele mai grave vin dinăuntru, este adevărat. Vin din trădarea celui care ne este mai apropiat, a celui pe care îl simţim prieten, ba chiar frate. Şi aceasta ne face să suferim mult mai mult. De altfel, Biserica este obişnuită să se apere de atacurile externe; asupra trupului său social a suportat toate persecuţiile posibile şi imaginabile, începând de la pătimirea lui Isus. Amintim paralelismul între trupul fizic şi trupul mistic al lui Isus. Persecuţiile care se nasc dinăuntru sunt desigur mai greu de acceptat. Pot să se nască în interiorul oricărei familii atunci când tatăl sau mama sau copilul trădează iubirea şi încrederea celorlalţi membri.
- Se vorbeşte din mai multe părţi despre o nouă identitate pentru preotul din mileniul al treilea. Dar nu ar fi mai bine să se vorbească despre reînnoire?
- Desigur, identitatea nu se poate schimba, pentru este sculptată în Cristos Bunul Păstor. Unicul 'inovator' adevărat în Biserică este Duhul Sfânt. Înainte de toate, Duhul conduce la tot Adevărul. Adevărul 'întreg'. Fiecare dintre noi, de la sine, nu are decât nişte mici fragmente de adevăr; şi în plus este tentat să identifice acest mic adevăr 'personal' cu Adevărul total. Atunci aceste pretinse 'adevăruri' riscă să se izbească unele de altele şi se nasc tensiunile şi dezbinările, se naşte cearta scandaloasă a aruncării vinei unul asupra altuia, a acuzelor reciproce, a necesităţilor de clarificări şi spectacolul devine demn de compătimire. Sunt atât de rare lărgimea de vederi, luciditatea în judecată şi, în acelaşi timp, capacitatea de a reuni în dialogul constructiv viziunile parţiale ale fiecăruia, diferite dar nu opuse. Este nevoie de atâta umilinţă şi iubire faţă de Adevărul întreg, faţă de simfonia adevărului. Dar cine ne va da sensul totalităţii? Numai Duhul Domnului care, nu numai că luminează Adevărul total, ci înfrăţeşte în comuniune. Numai în El se pot soluţiona tensiunile care chinuiesc Biserica în faza pelerinajului său pământesc.
(Sursa: vedeţi aici)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 962, Ultimul acces: 2026-08-08 14:04:23

Timp total: 0.03s...

[]:1