Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a sasea dupa Pasti‚ a orbului din nastere - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a sasea dupa Pasti‚ a orbului din nastere

[2010-05-20]
Duhul Sfânt Se face cuvânt pe pamânt si Se face povatuitorul oamenilor. Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt Cuvântul Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh si în acest nume Se slaveste Dumnezeu prin cuvântul Sau din zilele acestea, si Tatal Ma trimite sa graiesc pe pamânt, caci pe pamânt nu mai este cuvântul lui Dumnezeu pe nicaieri, ci este numai cuvântul omului, fiindca omul nu s-a deprins sa ia de la Dumnezeu povata pentru toate câte lucreaza el pe pamânt. Înca de la începutul lui cel din Eden omul a zis el si nu a zis ca Dumnezeu, Care l-a facut pe el. Pacatul nerecunostintei s-a încuibat în om înca din rai, si din aceasta pricina a pierdut omul raiul, iar raiul l-a pierdut pe om, pe cel pentru care raiul a fost facut de Dumnezeu, si iata, «boul îsi cunoaste ieslea sa si pe stapânul sau, dar omul nu-L cunoaste pe Dumnezeu», asa cum este scris în prooroci.

Vin pe pamânt cuvânt sa-l fac pe om sa Ma cunoasca în cuvântul Meu si apoi sa Ma astepte si sa-Mi ceara povata. Sa se întrebe cu Mine omul, iar Eu sa Ma întreb cu el, caci Eu pentru aceasta l-am zidit, si asa l-am zidit când l-am plamadit din pamânt si i-am dat apoi suflare de viata si l-am facut pe el om cu suflet viu. Vin pe pamânt cuvânt acum, la sfârsit de timp, ca sa-i fac sa vada pe cei ce nu vad si sa le iau vederea lor, a celor ce zic ca vad, caci omul M-a dispretuit înca de la începutul sau cel de la Mine. Acum doua mii de ani M-am facut cunoscut Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, asa cum era scris sa vin si sa platesc cu viata Mea pusa pe cruce rascumpararea omului cazut din rai si din viata, si M-au cunoscut cei bolnavi, dar cei sanatosi n-au voit sa se aplece. M-a cunoscut orbul cel din nastere orb, dar cei ce s-au nascut cu ochi sanatosi n-au voit sa vada ca sa creada ca Eu sunt Hristosul Tatalui, trimisul Lui dupa om pe pamânt. Am luat pamânt cu mâna, scuipând în el ca sa-l pot muia, ca sa-l pot plamadi, si am facut din el ochi pentru cel ce s-a nascut orb si i-am pus lui ochi la locul lor si l-am trimis apoi sa-si spele fata si pamântul din jurul ochilor ca sa vada apoi limpede pe Dumnezeu si pe oameni si pe sine sa se vada, dupa o viata fara de vedere cum a trait el pâna atunci. Le-ar fi fost de ajuns aceasta ca sa creada oamenii ca Eu eram Dumnezeu venit la ei de la Tatal, precum era scris sa vina Mesia din cer pe pamânt, dar ei erau deprinsi unii cu altii între ei si n-au voit sa se deprinda cu Dumnezeu în mijlocul lor, si M-au stârpit apoi, iar Eu M-am întors apoi iarasi întru Tatal si M-am întors suspinând si asteptând de atunci si pâna azi. Astept si iar astept. Îl astept pe om sa Ma cunoasca în lucrarile Mele si îl rog sa deschida ochii si sa vada. Pot Eu sa-i deschid lui ochii, asa cum si fac de atâtea ori cu omul, dar îl rog pe el sa si-i deschida, ca sa nu-l doara daca umblu Eu la el si la îndaratnicia lui si la nevederea atât de bolnava a trupului si a sufletului si a duhului lui.

O, neam român, Îmi apropii iarasi de tine cuvântul Meu, cuvântul Duhului Sfânt. De o bucata de vreme te strig pe tine la masa Mea de cuvânt prin izvorul cuvântului Meu cel din mijlocul tau, masa Mea cu poporul Meu cel luat din români, si-ti tot dau povata cereasca, tata. Voiesc ca tu sa nu fii nevazator si surd la glasul Meu, care te cheama ca sa vezi si ca sa auzi si ca sa bei din fântâna Mea spre viata ta. De când am plamadit Eu cu cuvântul cerul si pamântul, de atunci te-am ales sa-Mi fii masa si casa acum, la sfârsit de timp. O, tu esti acum în strâmtorare mare, tata, si ia bine de la Mine ca sa faci tu ochii mari, caci tie nu-ti lipseste pâinea sau haina, ci îti lipseste împacarea cu Mine, tata. O, împaca-te cu Mine, iar Eu, Domnul, te-am învatat cum sa faci ca sa ne împacam si ti-am spus ca nu e buna nedreptatea, caci cei ce se numesc în mijlocul tau biserica lui Dumnezeu, aceia nu-Mi deschid ca sa le dau Eu pentru tine, ba Mi-au facut si Îmi fac nedreptate, tata.

O, tara Mea de azi, o, neam român, dau sa te povatuiesc, iar si iar dau sa te calauzesc si sa-ti spun ce sa faci. Dumnezeu-Cuvântul este în mijlocul tau cuvântând de mai bine de cincizeci de ani, si cu maiestrita taina lucreaza El în mijlocul tau. O, cum sa fac sa pot sa fac sfat cu tine pentru izbavirea ta de orbire si pentru slava ta cu Mine apoi înaintea popoarelor? O, cum sa fac sa Ma asculti? Cum sa fac sa-Mi cunoasca adevarul si glasul Meu cel de azi mai-marii tai care stau pe scaune de slujitori de biserica si de legea lui Dumnezeu pe pamânt cu oamenii? O, cum sa fac cu voi sa fiti credinciosi glasului Meu cel de la sfârsit de timp pe vatra voastra, fii români? O, de atâtea ori Mi-am îndreptat cu duiosie spre voi cuvântul Meu cel de azi. N-aveti putere de credinta, dar va pot da Eu, fiilor, caci turma româna are lipsa mare de Dumnezeu pe pamântul ei când Eu, iata, sunt în mijlocul ei plângând la picioarele ei ca sa-si deschida inima si camara cunostintei si ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu. V-as întreba pe voi ca sa-Mi raspundeti apoi, aveti ceva de câstigat ca nu Ma primiti cu povata slavei cuvântului Meu, care curge râu al vietii în mijlocul acestui pamânt binecuvântat din vecii, aparte binecuvântat pentru vremea Mea cea de acum ca sa vin cuvânt pe pamânt în casa aceasta si sa cârmuiesc cu glasul Meu de Pastor blând si smerit corabia aceasta prin valurile de pe pamânt?

O, Eu nu vreau sa-ti fie tie rau, tara Mea de azi, dar cu cine sa Ma pot întelege pentru tine în mijlocul tau? Nu te teme de zile grele, ci teme-te de departarea ta de Mine, tata. Te povatuiesc spre legea Mea, ca vreau sa te asezi întru ea, iar daca tu nu vrei, Eu vreau asa si te aduc la voia Mea, caci în mâna Mea sta toata vointa. O, nu dispretui certarea când ea te încearca cu toate greutatile ei! Învata-te sa te întorci la strabunii tai cei sfinti! Ei nu spurcau cu nimic, cu nimic zilele de post si de sarbatori si ziua odihnei Mele. O, nu te teme ca-ti va fi greu, ci teme-te de greul si de durerea care se urca la Mine de la tine când vad ca în neamul Meu român se calca peste legea cea sfânta, cea din parinti, si scris este ca cei ce calca legea sunt pedepsiti de ea. Îndeletniceste-te sa fii cuminte si sa postesti cele trei zile din saptamâna, luni, miercuri si vineri, caci aceste zile sunt fiinte în cer si sunt lovite de pe pamânt si sunt numai si numai rani pe ele, cele mai ranite fiinte dintre cele din cer. O, nu trebuie neamul crestinesc sa manânce pe cele oprite pentru zilele acestea, nu trebuie. Nici macar untdelemn nu trebuie în bucate în zilele pentru postire, daramite altfel de hrana oprita pentru zilele în care sfintii si parintii au scris post de bucate! O, nu te teme ca mori de foame, fiu român! Tu de neascultare mori daca mori. Mâncarea cea fara de socoteala sfânta îti aduce boli si durere în trup si în viata, caci sfintii si îngerii se razbuna pentru ranele Mele de la om, iar tu stii aceasta, dar nu mai vrei sa asculti, tata.

O, neam român, te aduce Domnul din spate la voia Lui, dar nu ridica glas de cârtire, nu te ridica cu cârtire peste cei ce stau sus la cârma, care ar fi sa se îndatoreze pentru tine la neamuri straine, ca sa te robeasca ele apoi la voia lor. O, fii întelept, neam român, caci nimeni, nimeni nu e bun pentru tine, nimeni decât Dumnezeu. Hai, tata, sa ne sprijinim noi între noi prin greu si prin lipsuri, si sa nu-ti fie greu sa te asezi în legile Mele sfinte, caci ele te vor scoate din toate strâmtorarile care vin. O, te-as voi cu mare dor sa nu mai cheltui bani pe pacat si as voi sa fugi de otrava de la tutun si de la bautura, caci Eu, Domnul, am binecuvântat numai apa si vinul, tata. O, te-as voi cu mare dor sa nu mai manânci carne, caci carnea te îmbolnaveste si cu trupul si cu sufletul si îti aduce bube în trup si în duh si te umple de teama trupului ucis de tine ca sa-l manânci apoi. Zadarnic, zadarnic am spus Eu omului porunca mare: «Sa nu ucizi, omule!». O, zadarnica a fost porunca aceasta a Mea pentru om. M-a atras omul tot la voile lui ca sa-l las sa manânce carne, dar mai bine îi este lui sa se traga el în voile Mele, si, fie de voie, fie de nevoie, se va trage omul în voile Mele pe pamânt, caci scris este ca va veni cerul cel nou si pamântul cel nou si dreptatea a toate, si asa va fi, si îngerii Mei vor împlini asa. Amin.

O, daca tu, neam român, vei vrea si Ma vei asculta, vei fi tu cel mai slavit neam de pe pamânt, caci harul Meu si Duhul Meu Se va coborî peste tine si te va umbri si vor veni spre tine neamuri, precum este scris, si vor lua din slava Mea cu tine si te vor darui cu daruri, tata, asa cum este scris de cea aleasa pentru slava Mea, si iata, de aceea te povatuiesc sa te împaci cu Mine si sa te înveti sa faci voia Mea, o, tara Mea de azi. Fii cuminte, tata! Cauta sa vezi bine în povata Mea si fugi de gustul si de fapta pacatului. Posteste zilele de post, cinsteste zilele de sarbatoare si ziua odihnei Domnului, iubeste fratia si umilinta, rabdarea si sfintenia, tata, si vei vedea iubirea Mea si slava Mea cu tine, ca este scris de tine sa ai viata cu Dumnezeu pe pamânt si sa vezi apoi cu ochi limpezi pe Domnul tau, pe Stapânul tau Iisus Hristos, Care, iata-L, graieste cu tine pe vatra ta. O, nu te teme de saracie, ci teme-te de bogatie, tata, caci bogatia piere! O, nu te teme de lipsuri, ci teme-te de toate cele stricate si vinovate, ca multa, multa hrana din care tu iei si manânci are boala pusa în ea pentru tine si are duhul ratacirii de Dumnezeu în neorânduiala cu care ea este facuta de omul cel fara Dumnezeu în el. Si te rog, fiu român, te roaga Dumnezeu, închina cu semnul sfintei cruci când bei apa si când manânci, si închina-te si te roaga când te culci si când te scoli si când te trezesti din somn noaptea, si ia de ajutor între Mine si tine pe mama Mea Fecioara ca sa ai mama si tata, dar ca sa ai, trebuie sa-i asculti ca un copil, caci scris este: «De nu veti fi ca pruncii nu veti fi cu Dumnezeu si cu împaratia Sa».

Stau în sfat cu voi, fii români, si va rog pe voi sa deschideti cartea istoriei si sa stati o clipa fata în fata cu strabunii acestui neam si întrebati-va apoi daca aratati ca ei, ca fii ai lor, ca urmasi ai lor. O, frumos si crestinesc si iubit de Dumnezeu a fost portul românului! De ce, de ce, tata, l-ati parasit si n-ati iubit sa fiti frumosii Mei? Iata cum va luati dupa straini! Ati pierdut mândria aceea sfânta de a fi frumosi ca sfintii, ca strabunii, o, fiilor. Eu, Domnul, v-as vrea pe toti împodobiti cu strai placut lui Dumnezeu, v-as vrea printi si printese dupa port si n-ar mai fi nici un neam mai frumos pe pamânt ca si neamul Meu român, pe care Tatal l-a harazit al Meu acum, la sfârsit de timp, si iata, Eu vin în mijlocul lui cuvânt si îl povatuiesc pe el spre iubirea Mea cea de sus pentru el. O, trezeste-te, tata, si arata-te întru toate neam al lui Dumnezeu, caci Eu sunt Împaratul fapturii si te vreau întâiul pe pamânt înaintea Mea, ca sa se închine Mie si tie neamurile, tata, dar asculta-Ma si nu te teme de saracie si de lipsuri daca Ma asculti!

Eu, Domnul Dumnezeul tau, voiesc sa te pregatesc frumos pentru masa Mea cu tine, popor român. Tu, tata, esti otravit de vremea cea de azi, vreme rea cum n-a mai fost pe pamânt, vreme ascunsa de ochii tai, iar Eu sunt plin de durere pentru tine, caci tu esti sortit de Tatal Savaot sa porti slava lui Dumnezeu pe pamânt, dar tu esti tare, tare bolnavior. Voiesc sa-ti dau din costita Mea viata, dar viata ta ar fi apoi sa semene cu viata Mea si a sfintilor Mei, nu cum te-ai învatat tu sa faci cu viata ta si cu viata Mea. O, nu asa, tata, nu asa vreau Eu, nu asa pot Eu cu omul pentru puterea Mea pe pamânt cu el, pentru statul Meu cu el pe pamânt.

O, Mi-e tare mila de tine când te vad întepat de vrajmas si de otrava lui, si as vrea sa te înviorez, neam român, si în chip curat sa am ucenici de la Mine pentru tine ca sa-ti fac bine prin ei din partea Mea, dar vrea-vor cei ce stau pastori peste tine, vrea-vor ei sa Ma creada si sa Ma asculte ei pentru viata ta, pentru mila Mea de tine? Tu esti cuibutul Meu cel de azi. Vin în mijlocul tau cu cuvântul Meu cel de azi si te gasesc tare bolnavior. Stau înaintea ta cuvânt prin fiii cuvântului Meu cel din zilele acestea. Gasesc în mijlocul tau pe vrajmasul Meu si al tau, care se teme de glasul Meu de peste tine, asa cum se teme sarpele care intra în cuibul cu bobocei ai pasarii din pustie, si cu care Eu, Domnul, M-am asemanat prin jertfa Mea cea pentru om, iar când pasarea aceasta îsi gaseste boboceii otraviti în cuib, gata de moarte, o, ce face ea? Ea îsi strapunge coasta cu ciocul si îsi ia boboceii la sân si le da lor din sângele ei, din viata ei, si nu le mai da atunci din hrana pe care o strânge ea în traistuta din apa, ci le da sângele ei ca sa-i aduca la viata, ca sa scoata cu el din ei otrava sarpelui pitit în lipsa ei în cuibul boboceilor ei. O, asa dau Eu sa lucrez în mijlocul tau, neam român, dar tu, tata, nu mai esti învatat sa stai în cuib si sa primesti viata, si cum sa fac Eu cu tine, oare, sa te aduc la viata, sa te scot din primejdie si sa te aduc la iubire, la credinta si la ascultare pentru acestea, o, neamul Meu cel de azi?

Sunt în mijlocul tau cuvânt de Duh Sfânt, neam român. Te povatuiesc si te îndemn sa nu faci pacat împotriva Duhului Sfânt, caci Eu voiesc sa te iert si sa te vindec cu cuvântul Meu de peste tine, cu Duhul Sfânt, Care curge din gura Mea cuvântul râului vietii în mijlocul tau, tara Mea cea de azi. O, am grait cu tine în mijlocul poporului cuvântului Meu de pe vatra ta. Chem îngerii si sfintii sa-Mi slujeasca în mijlocul tau împlinirea cuvântului Meu de peste tine. Vreau ca tu sa înviezi înaintea Mea si sa traiesti în Domnul pe pamânt. Pace tie! Asculta povata Mea! Citeste-o si învata s-o împlinesti! O, aseaza-te cu credinta înaintea Mea si da-Mi, o, da-Mi inima ta, neam român, tara Mea cea de azi! Amin.

Am grait în ziua aceasta cuvântul Meu cel blând peste neamul român, peste preoti si peste conducatori si peste vrajmasul neamului Meu cel de azi, slavit de Mine prin lucrarea Mea în mijlocul lui. Ati stat înaintea Mea pentru cuvântul Meu cel de azi peste neamul român, o, fii din porti. Acum sfârsim cuvântul zilei si ne asezam sa cerem Tatalui împlinirea cuvântului Meu peste neamul român. Pace voua! Stati înaintea Mea când Eu vin cuvânt pe pamânt, caci durerea Mea Ma aduce la voi ca sa-Mi faceti voi cale acolo unde trimite cuvântul Meu. Amin.

Ma apropii, fiilor, cu praznicul Înaltarii Mele la cer dupa patima si învierea Mea, si vom sta la masa de cuvânt pentru pregatirea praznicului Pogorârii Duhului Sfânt si pentru calea poporului care se va aduna la izvor. Sa cerem Tatalui vreme calda si lina si sa cerem pace multa si duh de lucru sfânt pentru numele Meu cel sfânt, care se slaveste între voi, fiilor. O, cercetati, cercetati mereu, mereu cuvântul Meu de peste voi si faceti-va rodul lui, caci Eu, Domnul, trebuie sa pot cu voi în vremea aceasta cu necredinta mare în ea si trebuie sa pot prin iubirea voastra, prin jertfirea voastra pentru lucrarile Mele si prin credinta voastra, credinta fiilor lui Dumnezeu, care poate totul, totul prin voi, prin fiii cuvântului Meu cel de azi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

09-05-2010
Link audio http://www.noul-ierusalim.ro/php/look.php?cheie=1016

www.noul-ierusalim.ro

Sursa: viorel333@gmail.com


Contor Accesări: 1730, Ultimul acces: 2026-08-12 06:27:56