LC: Este timpul potrivit pentru o a cincea dogmă mariană? - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

LC: Este timpul potrivit pentru o a cincea dogmă mariană?

[2010-03-29]
Robert Moynihan explică: 'De-a lungul secolelor, reflecția teologică a Bisericii a ajuns să acorde Mariei titluri speciale, pentru a arăta mai clar cine este ea, și de ce este demnă de devoțiunea noastră filială. Până în prezent, Biserica a proclamat patru dogme referitoare la Maica lui Isus: (1) rolul ei matern în nașterea lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care o face cu adevărat Maica lui Dumnezeu (`Theotokos`, Conciliul din Efes, 431); (2) fecioria ei perpetuă (primul Conciliu din Lateran, 649); (3) Neprihănita ei Zămislire (Papa Pius al IX-lea, proclamare `ex cathedra`, 1854); și (4) Ridicarea ei cu trupul la cer (Papa Pius al XII-lea, proclamare `ex cathedra`, 1950)'.
'Mișcarea din cadrul Bisericii pentru o a cincea dogmă mariană, cu privire la rolul Fecioarei Maria în mântuirea noastră, are peste 90 de ani. A fost inițiată de Cardinalul belgian Desire-Joseph Mercier... De atunci până în prezent, peste 800 de Cardinali și Episcopi au înaintat petiții la diferiți Papi pentru o definire infailibilă a rolului maternal special al Mariei în mântuirea omenirii. Mai mult, promotorii acestei devoțiuni au adunat peste șapte milioane de petiții din partea credincioșilor din întreaga lume... În anul 2009, Cardinali și Episcopi de pe toate continentele i-au cerut Papei Benedict al XVI-lea să analizeze promulgarea dogmei maternității spirituale a Mariei sub cele trei aspecte esențiale ale sale: ca și co-răscumpărătoare, mijlocitoare a tuturor harurilor, și avocată'.
'Papa Ioan Paul al II-lea a folosit titlul de co-răscumpărătoare în cel puțin șase ocazii în timpul papalității sale. Papa Benedict al XVI-lea, fără a folosi titlul, a subliniat în mod repetat doctrina co-ispășirii sau `co-suferinței` Mariei alături de Isus, în particular în discursurile sale pentru Ziua Mondială a Bolnavului și în rugăciunea sa din 2008 pentru poporul în suferință din China, adresată Fecioarei de Sheshan'. Sesiunea de dimineață a întâlnirii din 25 martie a constat în scurte prezentări din partea membrilor grupului care discută oportunitatea în acest moment a unei a cincea dogme mariane, în timp ce sesiunea de după-amiază într-un dialog între participanți, presă și audiență, pe această temă.
Legături:
Articolul integral

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1264, Ultimul acces: 2026-08-08 14:07:46