Biserica este riguroasa in privinta pedofiliei (I)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,46s...

Ştiri şi Evenimente

Biserica este riguroasă în privinţa pedofiliei (I)

[2010-03-15]

Monseniorul Charles J. Scicluna este practic procurorul tribunalului care a condus cercetările asupra aşa-numitelor "delicta graviora", delictele pe care Biserica Catolică le consideră drept cele mai grave în absolut: adică cele împotriva Euharistiei, cele împotriva sfinţeniei Sacramentului Pocăinţei sau Spovezii şi delictul împotriva poruncii a şasea din partea unui cleric cu un minor. Un document Motu proprio din 2001 numit "Sacramentorum sanctitatis tutela" a rezervat aceste delicte, în privinţa competenţei, Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. De fapt, promotorul dreptăţii este persoana care tratează, între altele, teribila chestiune a preoţilor acuzaţi de pedofilie şi despre care în mod periodic se vorbeşte în mass-media. Mons. Scicluna, un maltez afabil şi amabil în comportament, are faima că îşi îndeplineşte sarcina încredinţată cu cea mai mare scrupulozitate, fără a se lăsa influenţat. Vă oferim în continuare prima parte a interviului.
- Monseniore, aveţi faima că sunteţi un "dur", şi cu toate acestea Biserica Catolică este acuzată sistematic că este îngăduitoare şi aranjează lucrurile când este vorba de "preoţii pedofili".
- Se poate ca în trecut, poate şi dintr-o greşită dorinţă de apărare a bunului nume al instituţiei, unii Episcopi, în practică, să fi fost prea indulgenţi faţă de aceste fenomene foarte triste. Spun în practică, deoarece pe plan de principii, condamnarea acestei tipologii de delicte a fost întotdeauna fermă şi fără nici un echivoc. Pentru a rămâne la secolul trecut, este de ajuns să amintim renumita de acum instrucţiune "Crimen Sollicitationis" din 1922...
- Dar nu este din 1962?
- Nu, prima ediţie datează din pontificatul Papei Pius al XI-lea. Apoi cu Fericitul Ioan al XXIII-lea, Sfântul Oficiu s-a îngrijit de publicarea unei noi ediţii pentru părinţii Conciliului Vatican II, dar au fost tipărite doar 2000 de exemplare, care nu au fost suficiente pentru distribuţie, amânată "sine die". Era vorba, în orice caz, de norme procedurale de urmat în cazurile de solicitare în cadrul spovezii şi de alte delicte mai grave pe fond sexual precum abuzarea sexuală de minori.
- Norme care recomandau însă secretul...
- O traducere greşită în limba engleză a acestui text a făcut să se creadă că Sfântul Scaun ar impune secretul pentru a ascunde faptele. Dar nu era aşa. Secretul instruirii procesului servea pentru a proteja bunul nume al tuturor persoanelor implicate, înainte de toate al victimelor înseşi, şi apoi al clericilor acuzaţi, care au dreptul - ca oricine - la prezumţia de nevinovăţie până la proba contrară. Bisericii nu îi place justiţia-spectacol. Normativa asupra abuzurilor sexuale nu a fost niciodată înţeleasă ca interdicţie de denunţare înaintea autorităţilor civile.
- Acel document este însă reevocat periodic pentru a-l acuza pe actualul Pontif de a fi fost - în calitate de prefect al fostului Sfânt Oficiu - responsabilul obiectiv pentru o politică de ascundere a faptelor din partea Sfântului Scaun…
- Este vorba de o acuzaţie falsă şi calomnioasă. În această privinţă, îmi permit să semnalez unele fapte. Între anii 1975 şi 1985 îmi rezultă că nici o semnalare de cazuri de pedofilie din partea unor clerici nu a ajuns în atenţia Congregaţiei noastre. În orice caz, după promulgarea Codului de Drept Canonic în 1983, a existat o perioadă de incertitudine asupra listei cuprinzând "delicta graviora" rezervate competenţei departamentului nostru. Doar prin documentul Motu proprio din 2001 delictul de pedofilie a revenit în competenţa noastră exclusivă. Şi din acel moment, Cardinalul Ratzinger a demonstrat chibzuinţă şi fermitate în gestionarea acestor cazuri. Mai mult. A dovedit şi mare curaj în a înfrunta unele cazuri foarte dificile şi spinoase, "sine acceptione personarum" - fără părtinire. Prin urmare, a-l acuza pe actualul Pontif de ascundere este, repet, fals şi calomnios.
- În cazul în care un preot este acuzat de un delictum gravius, ce se întâmplă?
- Dacă acuzaţia este verosimilă, Episcopul are obligaţia de a cerceta atât temeiul denunţării cât şi obiectul acesteia. Şi dacă rezultatul acestei anchete preliminare este plauzibil, nu mai are putere de a dispune de materie şi trebuie să raporteze cazul Congregaţiei noastre, unde este tratat de oficiul disciplinar.
- De cine este compus acest oficiu?
- Pe lângă subsemnatul, care fiind unul dintre superiorii dicasterului, mă ocup şi de alte chestiuni, există şeful de birou, pr. Pedro Miguel Funes Diaz, şapte preoţi şi un jurist laic care urmăresc aceste cazuri. Alţi oficiali ai Congregaţiei aduc contribuţia lor preţioasă după cerinţele de limbă şi competenţă.
- Acest oficiu a fost acuzat că lucrează prea puţin şi încet…
- Este vorba de remarci injuste. În 2003 şi 2004 a fost o avalanşă de cazuri care au umplut birourile noastre. Multe dintre ele veneau din Statele Unite şi priveau trecutul. În ultimii ani, mulţumim lui Dumnezeu, fenomenul s-a rărit foarte mult. Şi prin urmare acum căutăm să tratăm cazurile noi în timp real.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 880, Ultimul acces: 2026-04-25 05:56:15

Timp total: 0,46s...

[]:1