CÂTE CEVA Benone Burtescu[2010-03-14]IUBIREA lui DUMNEZEU IUBIRE NECONDIȚIONATĂIUBIREA OMULUI IUBIRE CONDIȚIONATĂ? Odată cu apariția relativ recentă a expresiei IUBIRE NECONDIȚIONATĂ, lumea creștină s-a repezit asupra ei PRO și CONTRA, după felul în care înțelege fiecare vorbele IUBIRE și CONDIȚIE, sau după cum îi PLACE să înțeleagă. DUMNEZEU este IUBIRE spune Sfânta Scriptură. Ellen White își încheie una dintre cele mai frumoase scrieri ale ei vă las pe dumneavoastră să va amintiți care tot așa, DUMNEZEU este IUBIRE. În acest fel, fundamental, IUBIREA lui DUMNEZEU este NECONDIȚIONATĂ. Vorbind în limbajul nostru omenesc, Dumnezeu iubește mai mult pe cel care nu merită decât pe cel care merită. Unii chiar au făcut din aceasta un apanaj de fel de trăire, adică să fie fiul cât mai risipitor pentru a se bucura de o iubire cât mai mare. Desigur, NU AȘA! Pe înțelesul nostru, ca învățătură, Biblia folosește expresii ca: pe Iacov l-am iubit, pe Esau l-am URÂT, ziua MÂNIEI Lui etc. Nici vorbă ca Dumnezeu să URASCĂ pe cineva, să se MÂNIE pe CINEVA, să PIARĂ pe cineva. IUBIREA Lui se face DURERE atunci când DREPTATEA devine incompatibilă cu voința cuiva și nu se face URĂ. Punctul inimaginabil de adânc și înalt al iubirii Sale va fi probabil atunci când împotriva a ceea ce este, adică IUBIRE, Dumnezeu va zice duceți-vă de la Mine în focul cel veșnic, către cei pe care i-a chemat cu atâta iubire să stea lângă El și nu au vrut. În acel moment atât de nedorit, nu este vorba de transformarea IUBIRII NECONDIȚIONATE a lui DUMNEZEU în IUBIRE CONDIȚIONATĂ, ci de REFUZUL acestei iubiri de către om. Faptul că unii vor fi în ÎMPĂRĂȚIE și alții nu vor fi, nu arată deloc situația că IUBIREA lui DUMNEZEU este CONDIȚIONATĂ, ci arată poziția unora și altora față de IUBIREA Lui NECONDIȚIONATĂ. Între IUBIREA lui DUMNEZEU NECONDIȚIONATĂ și trăiesc cum vreau pentru că IUBIREA nu face deosebire, nu este nici o legătură, dimpotrivă, este o prăpastie veșnică, de netrecut. El nu face deosebire între oameni, dar oamenii se deosebesc între ei prin faptele lor, și Dumnezeu validează aceasta. Aceste lucruri se cunosc destul de bine din Biblie și nimeni nu poate fi învinovățit și nici nu se poate dezvinovăți. Dumnezeu ne iubește NECONDIȚIONAT. Dacă există o cronologie a CONDIȚIEI, ea este cea biblică, dinspre DUMNEZEU către om, și se referă la o legitate naturală, și nu are de-a face cu IUBIREA NECONDIȚIONATĂ. Mutându-ne atenția la NOI oamenii, cum Îl iubim pe Dumnezeu? Este iubirea noastră pentru El, CONDIȚIONATĂ sau NECONDIȚIONATĂ? De ce Îl IUBIM pe DUMNEZEU? Pentru că NE DĂ? Și dacă NU ne dă? Îl iubim pentru că NE VA SCĂPA? Și dacă NU ne va scăpa? Desigur, Dumnezeu ne dă, ce trebuie, ne scapă, de unde trebuie. Nu despre acest lucru e vorba. Întrebarea este, PENTRU aceasta Îl iubim? Înțelegerea mea pe care o împărtășesc cu dumneavoastră, este că nu trebuie să condiționăm de nimic iubirea noastră pentru Dumnezeu. Noi nu pricepem aici pe pământ, în condiții atât de încurcate, ce este mai bun pentru noi. Facem condiționarea după cum ni se pare și rămânem descurajați de neîmplinirea dorințelor noastre condiționate, pe care Dumnezeu în limbajul nostru nu ni le poate onora căci ar fi în defavoarea noastră, poate chiar în defavoare veșnică. Atunci, este mai bine FĂRĂ CONDIȚII. Să lăsăm pe seama LUI de a decide, iar noi SĂ-L IUBIM și atât . Desigur, despre condiții egoiste sau copilărești nu mai e nevoie, cred, să mai discutăm, cum ar fi Doamne, DACĂ (urmează condiția), eu mă botez, DACĂ (urmează condiția), voi zidi o biserică, etc. Ne gândim la aspectele fundamentale ale iubirii. În contextul înțelegerii IUBIRII pentru NOI, arătată în CRUCIFICAREA DOMNULUI ISUS mai ÎNAINTE ca noi să-L iubim, ce fel de iubire ar trebui să fie din partea noastră pentru El, DUPĂ ce am fost așa de iubiți? Iubire CONDIȚIONATĂ? Sau NECONDIȚIONATĂ? Doamne, Te iubim NECONDIȚIONAT. Noi avem cereri, dorinți, dar IUBIREA de Tine nu o condiționăm de ele. Încredințarea noastră este dincolo de orice, și pur și simplu, Te iubim din toată inima, din tot cugetul, cu toată puterea noastră. Cum vă sună această zicere față în față cu IUBIREA Lui NECONDIȚIONATĂ pentru noi? Benone Burtescu (dburtescu@aol.com) Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 1006, Ultimul acces: 2026-04-29 08:23:47
|
Timp total: 0,48s...
[]:1