Masuri pastorale pentru intarirea institutiei familiei preotului ortodox - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Măsuri pastorale pentru întărirea instituției familiei preotului ortodox

[2010-03-13]
În același timp, pentru a păstra, potrivit îndatoririlor sale, 'unitatea dogmatică, liturgică și canonică, precum și comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă'(art.14 lit. a din Statut) și fidelitatea față de disciplina Bisericii Ortodoxe Universale, Sfântul Sinod a hotărât ca la nivelul eparhiilor Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Chiriarhi să respecte cu strictețe prevederile canonice, statutare și regulamentare bisericești, care nu admit recăsătorirea clericilor, sancționând, potrivit prevederilor regulamentare, clericii aflați în această situație. În acest sens, pentru întărirea stabilității și unității familiei creștine, sporirea disciplinei și moralității în rândul preoților de mir, precum și pentru diminuarea cazurilor care influențează în mod negativ viața și activitatea bisericească, hotărârea Sfântul Sinod prevede următoarele: clericii divorțați sau divorțați și recăsătoriți, precum și cei văduvi și recăsătoriți nu pot ocupa posturi de conducere în administrația bisericească, la nivel de protopopiat, eparhie și Patriarhie; nu pot ocupa postul de preot paroh, care este post de conducere; nu vor putea promova în alte parohii; nu pot fi propuși și nu pot primi ranguri bisericești; nu pot fi încadrați și nu pot funcționa în învățământul teologic preuniversitar sau universitar; nu pot solicita mutarea de la o eparhie la alta decât cu observarea atentă a situației canonice și menționarea acesteia în fișa personală.
Preoții care divorțează și se recăsătoresc vor fi sancționați cu pedeapsa depunerii din treapta preoției. Dacă se va constata că preotul care a primit această sancțiune a fost părăsit de soție, are rezultate pastorale deosebite, dovedește calități misionar - pastorale și comportament bisericesc, are relații bune cu credincioșii din parohie, are o pregătire teologică deosebită, are copii în întreținere, ca măsură pastorală și de pedagogie creștină, vor fi identificate modalități de folosire a unor astfel de preoți, de la caz la caz, în administrația bisericească, în activități filantropice, în activități cu caracter cultural-educațional, în învățământul de stat sau în posturi neclericale de cântăreți bisericești pentru a nu fi îndepărtați din cadrul bisericii, chiar dacă nu mai slujesc la Sfântul Altar. În concluzie, soluțiile pastorale prevăzute de recenta hotărâre a Sfântului Sinod evidențiază modalitatea de menținere a ordinii canonice în Biserica Ortodoxă Română în paralel cu ajutorarea preoților divorțați sau divorțați și recăsătoriți.
(Sursa: Basilica.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 953, Ultimul acces: 2026-04-25 03:43:31