Cartea neagră a creștinofobiei (I)[2010-03-13]În volum, Rene Guitton scrie: "Și evreii și musulmanii sunt persecutați, însă recunoașterea suferințelor lor nu poate să aibă loc cu prețul negării suferințelor creștinilor. Oare există victime bune și victime rele, victime despre care trebuie să se vorbească și altele față de care trebuie să se tacă? Tăcerea noastră amintește alte tăceri de sinistră amintire, și în circa două sau trei decenii va provoca probabil noi apeluri rușinate la căință și declarații de regret pentru că nu s-a voit să se evidențieze un adevăr care trebuia să fie făcut cunoscut tuturor". Autorul francez a fost intervievat de Zenit, textul fiind tradus de pr. Mihai Pătrașcu și publicat pe ITRC.ro. Îl reluăm în două părți.- Chiar dacă acest al treilea mileniu se prezintă ca începutul erei drepturilor umane, este clar că creștinii din lume sunt încă puternic persecutați. Puteți să ne spuneți în ce țară se întâmplă și de ce? - Trebuie să se facă deosebire între țări în care este persecuție fără violență fizică și țări unde au loc ucideri și măceluri. De exemplu, în Turcia, menționarea religiei pe cartea de identitate este obligatorie (ca și în Indonezia sau în Egipt). Însă mărturisirea credinței creștine în aceste țări cu majoritate musulmană creează foarte multe probleme de discriminare, inclusiv ocupația, așa încât creștinii, de fapt, sunt considerați ca niște cetățeni de clasa a doua. Situația creștinilor este foarte rea și în Teritoriile palestiniene, unde creștinii indigeni, născuți în țara unde s-a născut Isus, riscă să dispară. În această parte a lumii creștinii sunt obiect al presiunilor, al intimidărilor și al amenințărilor, până acolo încât unii fundamentaliști cred de acum că Orientul trebuie să fie musulman, iar Occidentul creștin. Creștinii din Palestina sunt constrânși să părăsească țara lui Cristos, să se refugieze în Occident. În Egipt, persecuția este și mai violentă. Țara îi găzduiește pe Frații Musulmani, care sunt organizația fundamentalistă precedentă lui Al Qaeda. Frații Musulmani sunt extremiștii islamici din Egipt. Pozițiile lor și actele lor de violență au fost pe larg demonstrate de Gamal Abdel Nasser în anii `50. Ei se află în spatele asasinării președintelui Anwar El Sadat, și în acești ultimi ani au dobândit o importanță semnificativă în politică prin alegeri. Pentru acest motiv, guvernul egiptean are dificultăți de a înfrunta facțiunile extremiste. Această atitudine complăcută a guvernului riscă să încurajeze persoanele să comită acte violente împotriva creștinilor egipteni. Și în realitate, actele de violență împotriva creștinilor egipteni sunt frecvente. Poliția, care este compusă din musulmani, nu intervine în mod corespunzător și guvernul nu ia măsuri reale pentru a întrerupe procesul de discriminare a creștinilor. Astfel, se întâmplă că creștinii sunt persecutați și uciși, femeile creștine trebuie să poarte vălul islamic pentru a fi liniștite, atunci când nu sunt constrânse să se căsătorească cu musulmani etc. În Irak, creștinii irakieni care se bucurau de o anumită protecție acum sunt masacrați în fiecare zi, iar forțele de securitate care nu intervin. Această țară este în plină urgență, însă apărarea creștinilor din Nord este considerată o problemă secundară. Creștinii sunt persecutați, răpiți, uciși. Proiectul este clar, vor să-i alunge din Orient, deoarece reprezintă, în ochii extremiștilor, aliații Americii creștine care a făcut "cruciada" în Irak. Scenariul extremiștilor este întotdeauna același, un Orient musulman și un Occident creștin. În mod asemănător, în Pakistan, unde o lege recentă împotriva "blasfemiei", autorizează orice încălcare a drepturilor umane. În Algeria motivațiile fundamentaliștilor sunt asemănătoare cu acelea din Egipt. Guvernul se adresează extremiștilor islamici în contextul politicii de reconciliere națională după războiul civil care a lovit țara între 1993 și 2000. Și numai ca să lingușească partidele extremiste guvernul nu reacționează la persecuțiile anticreștine și merge chiar mai departe. În anul 2006 a fost dată o lege împotriva prozelitismului, care permite tribunalelor să practice orice exces de nedreptate. Chiar dacă în această țară măcelurile de creștini pentru moment au încetat. În Africa sub-sahariană, Nigeria este în mod constant pe prima pagină datorită masacrelor împotriva creștinilor. Au fost biserici arse în timp ce credincioșii erau adunați pentru Liturghie. Și în sudul Sudanului au loc crime împotriva creștinilor. Scopul cărții mele nu este acela de a permite apariția islamofobiei, ci de a apăra drepturile umane împotriva terorismului de orice origine. În India creștinii sunt persecutați de hinduiștii fundamentaliști. Sute de creștini au fost uciși în statul indian Orissa, iar intervenția autorităților a fost slabă și neadecvată. În Sri Lanka, budiștii îi masacrează pe creștini. Este o realitate de fapt că, de la 11 septembrie 2001, a existat o creștere a actelor anticreștine în lume. Extremiștii, fundamentaliști de orice proveniență, au fost încurajați de ceea ce au văzut ca o victorie împotriva Occidentului, și pentru aceasta s-au simțit liberi să facă presiuni asupra guvernelor lor pentru ca să nu intervină și să lase ca masacrul și persecuția minorităților creștine să continue. - Țările cu majoritate musulmană, fostele regimuri comuniste, fundamentalismul de alte religii, noile regimuri autoritare... toți îi persecută pe creștini. De ce? - Desigur asasinatele și masacrele împotriva creștinilor sunt evenimente inacceptabile. Motivațiile anticreștinilor sunt un teren fertil unde se răspândesc idei false și periculoase, mai ales aceea de a crea un Orient musulman și un Occident creștin. De fapt, se uită că creștinismul s-a născut în Orient și creștinii din Orient s-au născut în acele țări în care creștinismul a precedat islamul cu șapte secole. Creștinofobia se naște din prejudecăți bazate pe necunoaștere și duce la persecuții și masacre. Pentru a contrasta aceste tendințe extreme trebuie alimentate educația și dialogul și trebuie să se folosească presiunea economică pentru a pune capăt violenței și discriminării. (Sursa: vedeți aici) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 900, Ultimul acces: 2026-04-28 00:14:19
|
Timp total: 0,48s...
[]:1