© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea[2006-04-03]Dragi fraţi şi surori,Prin ministerul apostolic Biserica, comunitatea adunată de Fiul lui Dumnezeu născut în trup, va trăi de-a lungul timpurilor edificând şi hrănind comuniunea în Cristos şi în Duhul Sfânt, comuniune la care suntem chemaţi cu toţii, şi în care putem trăi experienţa mântuirii oferite de Tatăl. Cei Doisprezece - aşa cum spunea Papa Clement, cel de-al treilea Succesor al lui Petru, la sfârşitul primului secol - au avut grijă, într-adevăr, să instituie succesori (cf. 1 Clem 42,4), pentru ca astfel, misiunea care le-a fost încredinţată să poată continua şi după moartea lor. De-a lungul secolelor, Biserica, structurată în mod organic sub îndrumarea Păstorilor legitimi, a continuat astfel să trăiască în lume ca mister de comuniune, în care se oglindeşte într-o anume măsură însăşi comuniune trinitară, Misterul lui Dumnezeu însuşi. Deja apostolul Paul se referea la acest suprem izvor trinitar, când le ura creştinilor săi: "Harul Domnului nostru Isus Cristos şi iubirea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!" (2Corinteni 13,13). Aceste cuvinte, probabil un ecou al cultului Bisericii care se năştea, arată cum darul gratuit al iubirii Tatălui în Isus Cristos se împlineşte şi se exprimă în comuniunea realizată de Duhul Sfânt. Această interpretare, bazată pe paralela strânsă pe care textul o stabileşte între cele trei genitive ("harul Domnului Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl... şi împărtăşirea Duhului Sfânt"), prezintă "comuniunea" ca dar specific al Duhului, rod al iubirii oferite de Dumnezeu Tatăl şi a harului oferit de Cristos Domnul. În plus, contextul imediat, caracterizat de insistenţa asupra comuniunii fraterne, ne orientează să vedem în "koinonía" Duhului Sfânt nu atât "participarea" la viaţa divină ca ceva singular, fiecare pentru sine, ci mai ales "comuniunea" între credincioşi, comuniune pe care însuşi Duhul o insuflă ca artizan şi principal agent al ei (cfr Filipeni 2,1). S-ar putea spune că harul, iubirea şi comuniunea, când le raportăm la Cristos, la Tatăl şi respectiv la Duhul Sfânt, sunt aspecte diferite ale aceleiaşi acţiuni divine pentru mântuirea noastră, acţiune care dă naştere Bisericii şi face din Biserică - cum spunea Sf. Ciprian în secolul III - "un popor adunat de unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt" (De Orat. Dom., 23: PL 4,536, cit. in Lumen gentium, 4). Ideea comuniunii ca participare la viaţa trinitară este clarificată cu o deosebită intensitate în Evanghelia lui Ioan, unde comuniunea de iubire care îl leagă pe Fiul de Tatăl şi de oameni este în acelaşi timp modelul şi izvorul comuniunii fraterne, care trebuie să îi unească pe ucenici între ei: "Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu!" (Ioan 15,12; cfr 13,34). "Ca toţi să fie una... după cum noi suntem una" (Ioan 17,21.22). Aşadar, comuniunea oamenilor cu Dumnezeu Treime şi comuniunea oamenilor între ei. În timpul pelerinajului pământesc ucenicul, prin comuniunea cu Fiul, poate participa deja la viaţa dumnezeiască a Fiului şi a Tatălui: "Comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos" (1Ioan 1,3). Această viaţă de comuniune cu Dumnezeu şi între noi este tocmai scopul vestirii Evangheliei, scopul convertirii la creştinism: "Ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi" (1Ioan 1,2). Aşadar, această dublă comuniune cu Dumnezeu şi între noi este de nedespărţit. Acolo unde se distruge comuniunea cu Dumnezeu, care este comuniune cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, se distruge şi rădăcina şi izvorul comuniunii dintre noi. Şi acolo unde nu este trăită comuniunea între oameni, nici comuniunea cu Dumnezeu Treime nu este vie şi adevărată, aşa cum tocmai am auzit. Să mai facem acum un pas înainte. Comuniunea - rod al Duhului Sfânt - este hrănită de Pâinea Euharistică (cfr 1Corinteni 10,16-17) şi este exprimată prin relaţiile fraterne, într-un fel de anticipare a lumii viitoare. În Euharistie, Isus ne hrăneşte, ne uneşte cu El, cu Tatăl, cu Duhul Sfânt şi între noi, iar această unitate care îmbrăţişează întreg pământul este o anticipare în acest timp al nostru a lumii viitoare. Tocmai în acest fel, fiind o anticipare a lumii viitoare, comuniunea este un dar ce are şi consecinţe foarte reale, ne face să ieşim din însingurarea noastră, din închiderea în noi înşine şi ne face părtaşi ai iubirii care ne uneşte cu Dumnezeu şi între noi. Pentru a înţelege cât de mare este acest dar, e de ajuns să ne gândim la diferitele divizări şi conflicte care marchează relaţiile între persoane, între grupuri sau chiar între popoare întregi. Dacă nu există darul unităţii în Duhul Sfânt, divizarea omenirii este inevitabilă. "Comuniunea" este într-adevăr vestea cea bună, remediul pe care ni l-a dat Domnul împotriva singurătăţii care astăzi ne ameninţă pe toţi, darul preţios care ne face să ne simţim primiţi şi iubiţi de Dumnezeu, în unitatea Poporului său adunat în numele Sfintei Treimi; este lumina care face să strălucească Biserica lui Isus ca semn ridicat între neamuri: "Dacă spunem că avem comuniune cu El, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, aşa cum El este în lumină, avem comuniune unii cu alţii" (1Ioan 1,6s). Biserica se arată astfel, în ciuda tuturor slăbiciunilor omeneşti care ţin de fizionomia ei istorică, o minunată operă de iubire, creată pentru a-l face pe Isus să fie aproape de fiecare om care doreşte cu adevărat să îl întâlnească, până la sfârşitul veacurilor. Şi în Biserică, Domnul rămâne mereu contemporan cu noi. Sfânta Scriptură nu aparţine trecutului. Domnul nu vorbeşte în trecut, ci vorbeşte în prezent, vorbeşte astăzi cu noi, ne dă lumină, ne arată calea vieţii, ne dă comuniunea şi astfel ne pregăteşte şi ne deschide către pace. © Copyright 2006 - Libreria Editrice Vaticana Traducerea catehezei Papei Benedict a fost realizată de pr. Cristian Văcaru Sursa: www.profamilia.ro Contor Accesări: 893, Ultimul acces: 2026-09-25 08:11:56
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
