Un glas neascultat in Tara Sfanta (I)

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,39s...

Ştiri şi Evenimente

Un glas neascultat în Ţara Sfântă (I)

[2010-03-03]

Există circa 50.000 de creştini care trăiesc în Fâşia Gaza, în Ierusalimul de est şi în Cisiordania, în timp ce alţi 200.000 trăiesc în Israel. În acest interviu acordat programului de televiziune "Where God Weeps" de la Catholic Radio and Television Network (CRTN), în colaborare cu Kirche in Not, apărut pe Ercis.ro - din care vă oferim acum prima parte, Patriarhul vorbeşte despre numeroasele dificultăţi în care trăiesc creştinii în Ţara Sfântă şi lansează un triplu apel la: rugăciune, proiecte şi presiune.
- Care este situaţia creştinilor în Ţara Sfântă astăzi?
- Trebuie să amintim că Patriarhia latină se extinde peste trei state: Iordania, Palestina şi Israel, şi chiar şi peste Cipru. Deci nu este uşor de vorbit despre o condiţie omogenă, deoarece situaţia se schimbă de la stat la stat. În general, aşa cum ştim, fiecare stat este împărţit în multe dieceze; în schimb, în cazul nostru avem o dieceză care acoperă diferite state. Faptul de a trăi în condiţii de conflict comportă probleme de graniţă; probleme pentru a trece graniţele; probleme pentru a transfera un preot dintr-o parohie în alta. Trebuie să ne supunem eliberării de permise, din partea Israelului, pentru a ne mişca în interiorul acestor trei state care fac parte din Patriarhia de Ierusalim
- Cum aţi descrie sentimentele persoanelor, îndeosebi ale creştinilor, care locuiesc la Ierusalim şi în Ţara Sfântă?
- Ierusalimul este un oraş special: minunat şi dramatic, în care chiar Domnul a plâns şi în care noi continuăm să plângem. Nu este uşor. Ierusalimul îi uneşte pe toţi credincioşii - evrei, musulmani, creştini - dar în acelaşi timp Ierusalimul îi împarte pe toţi credincioşii - până la moarte. Fiecare ar vrea Ierusalimul ca proprie capitală. Pentru mine, Ierusalimul trebuie să fie mama Bisericilor, mama tuturor credincioşilor şi nu a unui singur popor.
Este frumos, pe de o parte, să vezi aceste persoane care vin să viziteze locurile sfinte, şi pe de altă parte doare să vezi Biserica locală, creştinii locului, care nu pot nici măcar să viziteze aceste locuri sfinte. Un paroh din Betleem nu poate să-şi ducă enoriaşii în pelerinaj la Locurile Sfinte. Aceeaşi situaţie este valabilă pentru Ramallah, Iordania şi alte parohii: nu se pot mişca liber cu toate posturile de blocaj şi cu zidul care îi separă.
- O întrebare crucială: situaţia s-a înrăutăţit pentru creştinii din Ţara Sfântă ca urmare a construirii zidului?
- Cu siguranţă zidul a împărţit familii întregi. Nu e vorba numai de locurile sfinte, ci de familii adevărate. În unele familii, tinerii nu pot să-şi viziteze bunicii care se află de cealaltă parte a zidului. Nu pot să meargă la parcurile, grădinile, livezile lor de măslini care se află de cealaltă parte. Problema este serioasă. Nu e numai problemă a locurilor sfinte, ci a demnităţii familiilor, a separării între tineri şi bătrâni. Nu pot să meargă să viziteze pe cineva care moare în cealaltă parte.
- Dumneavoastră călătoriţi cu paşaportul diplomatic de la Vatican?
- Da, aşa este. În felul acesta pot să îi vizitez pe credincioşii din cele trei state care compun Patriarhia. Problema apare atunci când trebuie să transferăm un preot dintr-o parohie în alta, pe baza activităţii noastre pastorale şi a necesităţilor pastorale. În acest cazuri trebuie să îmi pun problema dacă i se va da sau nu permisul. Este o mare problemă. În Iordania - partea cea mai întinsă a Patriarhiei şi cea mai mare sursă de preoţi, seminarişti şi surori - problema este întotdeauna dacă putem să îi ducem sau nu în Palestina. Cealaltă problemă se referă la tinerii seminarişti care se află la Beit Jala, aproape de Betleem, şi care vor să meargă să îşi viziteze propriile familii în Iordania în timpul vacanţelor.
- Să viziteze propriile familii?
- Da. Este o problemă. Conflictul există. Şi noi îndurăm consecinţele. Avem nevoie nu de un permis ci de pace. Avem nevoie de o viaţă normală; de libertatea de mişcare; de a ne putea mişca paşnic, fără probleme şi fără permise. Chiar dacă Israelul ne dă permisele, nu suntem pe deplin mulţumiţi. Vom fi mulţumiţi numai atunci când vom avea pacea, când vom avea o viaţă normală şi când ne vom putea mişca fără probleme. Acest conflict există de acum de 60 sau 100 de ani şi până acum nu am văzut nici un progres spre pace, demnitate, libertate. Nu am văzut, dar nu abandonăm niciodată speranţa. Ne rugăm şi cerem ajutor din exterior pentru ca să putem dobândi pacea.
(Sursa: ERCIS.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1003, Ultimul acces: 2026-04-24 17:52:51

Timp total: 0,4s...

[]:1