În audiență privată la Pontiful Roman[2010-02-13]În cadrul vizitei ad limina Apostolorum a Conferinței Episcopilor din România, ziua de vineri, 12 februarie 2010, a fost o zi de maximă intensitate spirituală la Roma, o zi memorabilă pentru Biserica Catolică din România, în care întreg Episcopatul l-a întâlnit pentru întâia oară în vizita ad limina pe Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Conform relatării transmise de PS Florentin Crihălmeanu pentru BRU.ro, întâi au avut loc audiențele private la Pontiful Roman ale Episcopilor greco-catolici, de circa 15 minute pentru fiecare. După un scurt instructaj asupra modului în care se va desfășura audiența făcut de către prelatul cameral al Sfântului Părinte, Mons. Nicola, pe rând, fiecare Episcop eparhial a fost chemat în ordinea stabilită, pentru întâlnirea cu Pontiful Roman.La început a fost invitat Preafericitul Părinte Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major de Făgăraș și Alba-Iulia, cu PS Vasile Bizău, Episcop auxiliar al Curiei din Blaj și PS Mihai Frățilă, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Făgăraș și Alba-Iulia cu sediul la București. Atunci când a venit rândul său, relatează PS Florentin, 'salut cu emoție, plecând genunchiul și cu capul descoperit, în fața urmașului în Tronul Apostolic al Sfântului Petru, și sărut inelul Pescarului, Vicarul lui Hristos, semnul vizibil al unității noastre. Discuția decurge foarte amical, pe un ton foarte blând; Sfântul Părinte mă întreabă mai întâi, arătându-mi un mare atlas deja pregătit și deschis, care sunt limitele teritoriului Eparhiei noastre. Atunci am deschis materialul deja pregătit, cu imagini, cu cifre, cu fotografii și am parcurs împreună acest material, la care Pontiful Roman, atunci când a dorit, a pus anumite întrebări'. PS Florentin i-a vorbit de asemenea Sfântului Părinte dificultatea pe care o are țara noastră în contextul general al crizei economice, și implicit Biserica, în mod particular preoții căsătoriți cu familii numeroase, dar și laicii în vârstă sau bolnavi. A mai pus problema restituirii bunurilor Bisericii, a construirii de noi edificii de cult, problema ecumenică, am amintit și de construcția noii Catedrale, din Piața Cipariu, Cluj-Napoca. În final, Episcopul i-a cerut Succesorului Sfântului Apostol Petru o binecuvântare specială pentru întreaga Eparhie de Cluj-Gherla, pentru preoți, diaconi, ipodiaconi, seminariști, călugări, călugărițe, laici, familii, copii, tineri, bătrâni, bolnavi și toți cei care s-au încredințat rugăciunilor noastre, vii și adormiți, după care i-a oferit darurile aduse: un album în limba germană cu orașul Cluj, două CD-uri cu muzică religioasă a Corului Magnificat și cu Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, precum și o carte despre preoție în acest An al Preoției. În continuare, în sala de așteptare au început să vină Episcopii de rit latin, și împreună, la momentul potrivit, toți cei 17 Episcopi au intrat în sala de audiență unde îi aștepta deja Sfântul Părinte. Au audiat mai întâi discursul președintelui Conferinței Episcopale, IPS Ioan Robu, iar apoi au audiat discursul Sfântului Părinte adresat Păstorilor de ambele rituri ai Conferinței Episcopale din România și Republica Moldova. 'În cuvântul său, Sfântul Părinte, după ce ne-a salutat pe noi ca și reprezentanți ai comunităților noastre, ne-a exprimat mulțumirea pentru angajarea noastră generoasă în serviciul renașterii și dezvoltării comunităților catolice din țările noastre, și ne-a îndemnat să continuăm să fim Păstori zeloși ai Turmei lui Hristos, păstrând și transmițând patrimoniul credinței, propunând credincioșilor un itinerar de credință creștină matur și responsabil, în special în serviciul religios și cateheză, în pregătirea pentru sacramente'. Sfântul Părinte i-a rugat pe Episcopi să ducă salutul și încurajarea sa comunităților lor: preoților, călugărilor, călugărițelor, tuturor credincioșilor din România și Republica Moldova. 'Invocând mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților din țările voastre, vă dau din inimă binecuvântarea mea, vouă și tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu încredințat solicitudinii voastre pastorale', a încheiat Sfântul Părinte, după care a urmat binecuvântarea întregii Conferințe Episcopale și apoi, din nou, salutul individual, și fiecare dintre membrii Conferinței Episcopale a primit câte o foarte frumoasă cruce pectorală. S-au făcut fotografii de grup, după care a fost adus cadoul din partea Conferinței Episcopale, o icoană foarte mare de circa 1,90/0,70 m, reprezentând pe Hristos Înviat, de asemenea o medalie cu Episcopul Petru Pavel Aron, un ștergar cu motive naționale românești și un album cu România. (Sursa: BRU.ro) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1074, Ultimul acces: 2026-04-28 22:14:53
|
Timp total: 0,46s...
[]:1