CÂTE CEVA – Benone Burtescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

[2010-01-16]
„Toate drumurile DUC la Roma”

„Toate drumurile VIN de la Roma”

Două mii de ani în urmă, nu era chiar simplu ca ori încotro apucai să ajungi tot la Roma. La propriu, pe marile drumuri de comunicație care se întâlneau în centrul imperiului și la figurat romanizarea gândirii în orice colțișor de lume.

Între timp, omenirea s-a zbătut ca drumurile ei să mai ducă și în altă parte dar nu prea s-a putut. Pentru perioade mai mici de timp au mai dus unele drumuri la Moscova, la Berlin dar incomparabil mai șters ca fenomen, pentru că nici o altă cetate a lumii nu a mai îndeplinit condițiile Romei.

ROMA PAPALĂ domină istoria prin UNICITATEA ei. Nu a fost egalată de parcă a lipsit până și îndrăzneala de a o egala. În ce a constat această putere extraordinară? În conducătorul ei, EPISCOPUL, care a pus laolaltă într-un singur personaj, POLITICA și RELIGIA, adică el s-a constituit în REGE și PREOT în același timp, atribut ce se cuvenea UNUIA și NUMAI LUI în UNIVERSUL întreg, ISUS CHRISTOS. Ca să ne trimită către Mântuitorul, Biblia ne-a lăsat pe paginile ei un asemenea personaj – Melhisedec – ÎMPĂRAT și PREOT al SALEMULUI. Prin el însă nu se punea o RÂNDUIALĂ, ci ni se îndrepta privirea spre RÂNDUIALA MÂNTUITOARE făcută în CER pentru PĂMÂNT. Așa dar, CE NU SE CUVENEA, sau mai corect, CE SE CUVENEA numai lui ISUS, a apărut.

Haosul politic, și cu el haosul social de la prăbușirea Imperiului Roman de Apus, a creat condițiile instalării puterii religioase care nu putea stăpâni lumea decât printr-o autoritate haotică și ea, de data aceasta ca învățătură. Ecumenismul POLITICO-RELIGIOS al imperiului a făcut ecumenismul interreligios al lumii în subordine și trei majorități numerice și-au dat mâna spre marea supraviețuire compromisă din facerea ei: romanismul în declin fără speranță de revenire, neoplatonismul spasmodic refuzat de lumea novatoare, și orientalismul nebăgat în seamă dar gigant. A urmat sugrumarea învățăturii creștine apostolice și instalarea efortului disperat de a menține ordinea lumii pe căi nescripturistice.

În fenomenul nefast al unui personaj uman REGE-PREOT, noțiunea de PREOT a degenerat făcând loc tot mai mult tentației ÎNCORONĂRII pentru PORUNCIRE și nu înclinației ÎMBRĂCĂRII EFODULUI pentru SLUJIRE. ISUS era din ce în ce mai uitat, REGALITATEA cezarică din ce în ce mai prezentă. Politizarea religiei și teologizarea politicii s-au dovedit a fi același lucru. Așa s-a născut ceea ce specialiștii în domeniu numesc „vocația istoric㔠a Bisericii Creștine, în speță catolică, chiar din titulatura ei, „universală”, și chiar dacă, să presupunem că termenul se referă la o universalitate doar pe pământ și nu cosmică. Ea urma să facă istorie și a făcut. Și face și va mai face. PAPA, trecea de la noțiunea de persoană la cea de personaj și apoi la fenomen, PAPALIZARE.

În acest context s-a simțit o DESACRALIZARE a religiei și au apărut SCHISMELE, din care două, au adus mari necazuri ROMEI. Ortodoxia mai la început și Protestantismul mai târziu. Ele au opus PRIMATULUI PAPAL și INFAILIBILITĂȚII PAPEI, o formă mai aproape gândirii apostolice – SINODUL, deși un PATRIARH era și acolo, dar nu UNIVERSAL și INFAILIBIL, ci teritorial și doar înțelept. SINODUL, ca noțiune, a fost supus și el atacurilor secularistice, care l-a numit PAPĂ-PLURALIZAT, papă cu mai multe capete dar tot papă, multiplu de papă. În acest caz, – cel sinodal – CRITICA seculară nu a avut același efect, pentru că la urma urmei chiar și în treburile politice mai există monarhie absolută cu toate că are mai mult o formă decorativă și nu executivă.

AZI

Lâng㠄Toate drurmurile DUC la Roma” a apărut „Toate drumurile VIN de la Roma”. Fenomenului de ABSORBȚIE s-a alăturat cel de INFUZIE. Așa zisele FIICE ale VATICANULUI, bisericile creștine necatolice nu sunt doar CHEMATE, ci VIZITATE la DOMICILIU. Nu doar toate se mută LA Roma ci Roma se mută ÎN toate.

Fiind de preferat, mai ușor, decât una câte una din formațiunile religioase creștine dar necatolice să se ducă sau să fie adusă ACASĂ la ROMA, se încearcă procedura IN CORPORE. Adică mai întâi să se facă ecumenizarea lor prin Consiliul Mondial al Bisericilor și apoi TOT conținutul atașat Vaticanului. Vaticanul nu face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor pentru că nu se consideră a fi ecumenizat în acest fel, ca partener, ci legătura e considerată ca cea dintre MAMĂ și FIICELE EI. Fiicele mai întâi să cadă de acord între ele și să se întoarcă TOATE ODATĂ la MAMA lor.

Imaginea zilei este că FIICELE – care formează Consiliul Mondial al Bisericilor – sunt pe drum spre Vatican și se ecumenizează DIN MERS, iar ROMA nu doar că le iese în întâmpinare, ci le catalizează căutându-le pe unde sunt. AȘTEPTAREA de a veni înapoi este însoțită azi de ADUCEREA înapoi, de parcă și-ar fi pierdut răbdarea zorite de timpul istoriei lumii care este pe sfârșite. Departe de a fi ‚monahală”, vocația istorică a Vaticanului este fervent misionară.

Consiliul Mondial al Bisericilor nu este o entitate creștină opusă Vaticanului care nu face parte din el, ci este ANTICAMERA lui. Patriarhii ortodocși, episcopii luterani, anglicani etc. sunt MARI, desigur, dar MARELE, este PAPA. PRIMII sunt mai mulți dar PRIMUL este unul.

PRIMATUL PAPAL este pe cale de a fi recunoscut de Consiliul Mondial al Bisericilor, deși acest lucru a stat la baza schismelor. Aceasta este mirarea profetică. Imaginea GLOBALISMULUI CREȘTIN ar arăta Papa- PRIMUL și conducătorii Consiliului Mondial al Bisericilor – PRIMII. Nimic nou. Drumurile DUC la Roma și VIN de la Roma. Dovezi?

Deunăzi Patriarhul ortodox de Constantinopol spunea sub privirile noastre că înțelegerea dintre orotdoxie și catolicim este „aproape” făcută și că acest „aproape” trebuie să dispară și el cât mai curând. Prin vizita lui Medvedev la Vatican, relațiile Rusiei cu Vaticanul au fost ridicate la grad de ambasadă, făcând drumul Romei spre patriarhia Moscovei și a Moscovei spre Roma. Anul acesta Papa va vizita Anglia. Mama nu doar o AȘTEAPTĂ pe fiica anglicană să vină ci se duce după ea să o aducă, etc. Restul, ne aparține.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Sursa: www.InterCer.net


Contor Accesări: 1909, Ultimul acces: 2026-08-25 21:50:33