© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Tânărul bogat[2009-11-29]pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic'Un tânăr s-a apropiat de Isus Hristos întrebându-L: - Bunule învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? - Ştii poruncile, - i-a răspuns Isus.' Dacă vrei să intri în viaţa veşnică şi doreşti să fii fericit pentru totdeauna în Cer, atunci păzeşte poruncile. Poruncile lui Dumnezeu, reprezintă singura cale a fericirii pământeşti şi garanţia vieţii fericite eterne din cer. Altă cale spre cer nu este şi nu va fi niciodată. În lume există legi după care aceasta se conduce, fără de care viaţa în societate ar fi fost imposibilă. Planetele şi stelele de pe cer, răsăritul şi apusul soarelui, cursul anului, mişcările apelor şi mărilor, sunt lăsate de Dumnezeu Creatorul prin legea naturală, sădită la începutul creaţiei, prin care este menţinută în existenţă întreaga lume văzută şi nevăzută. Sfânta Scriptură spune: «Că El a poruncit şi s-au făcut. Aşezatu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului, poruncă a pus, şi nu se va călca» (Psalmul 148, 5-6). Dumnezeu în înţelepciunea Sa a oferit omenirii cele zece porunci pe muntele Sinai. Poruncile lui Dumnezeu sunt bazate pe legea naturală, înscrisă în inima omului, în conştiinţa noastră. Fiecare om simte că ignorarea lui Dumnezeu, uciderea unei persoane nevinovate, dezonorarea părinţilor, mărturia mincinoasă, tâlhăria, desfrânarea, nedreptatea, mânia, ura, reprezintă fapte rele - păcate. Sfântul Pavel, în epistola către Romani scrie, că păgânii care nu au cunoscut revelaţia lui Dumnezeu şi care nu au auzit niciodată despre Sfânta Scriptură, au legea lui Dumnezeu întipărită în inimă (vezi Romani 2, 14-15). Poruncile lui Dumnezeu sunt obligatorii pentru oamenii tuturor timpurilor, până la sfârşitul acestei lumi şi nimeni pe pământ nu poate să priveze pe vreun om de poruncile lui Dumnezeu. Isus Hristos menţionează în mod categoric: «Adevărat vă zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din lege nu va trece, până ce se vor face toate» (Matei 5, 18). «Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece» (Matei 24, 35). Poruncile lui Dumnezeu oferite pentru binele nostru sunt o binecuvântare pentru toţi oamenii de pe pământ. Oare de ce întâlnim atâtea rele, boli, lacrimi şi dezastre, care nu se termină? Omul tuturor timpurilor se întreabă de ce? Pentru că oamenii încalcă poruncile lui Dumnezeu! Împotrivindu-ne lui Dumnezeu lovim în noi şi în legile după care noi ne desfăşurăm existenţa în această lume. Încălcând Legea, distrugem armonia din noi şi din jurul nostru. De ce tâlharii atacă oameni nevinovaţi? De ce anual mor milioane de copii nenăscuţi? Pentru că oamenii nu respectă porunca a cincea: 'Nu ucide!' Pentru ce se nasc anual milioane de copii din părinţi necăsătoriţi? Oare de ce înfiorătoarea SIDA se răspândeşte în mod alarmant pe întreg pământul? Datorită faptului că oamenii nu respectă cea de-a şasea poruncă a lui Dumnezeu. De ce Dumnezeu a trimis pe pământ groaznicul potop, iar cu focul şi cu pucioasa a ars Sodoma şi Gomora? Pentru că oamenii au nesocotit poruncile lui Dumnezeu! Să ne imaginăm situaţia în care toţi oamenii dintr-o ţară şi-ar propune ca în decursul unei săptămâni, să păzească cele zece porunci ale lui Dumnezeu în mod conştiincios şi că ar respecta acea propunere. Cât de fericită ar fi acea săptămână! Oamenii care ar cumpăra publicaţii, ar observa, că paginile lor ar fi aproape goale, pentru că nu ar mai fi despre ce să se scrie, nu ar fi fapte rele, informaţii mincinoase scrise în mod deliberat, iar paginile cu imagini imorale nu ar exista deloc. Copiii, tinerii şi vârstnicii, toţi membrii familiilor s-ar ruga zilnic. Ieşind din casă, nici unul nu şi-ar încuia uşa, deoarece nu ar mai fi hoţi, căci porunca a şaptea spune 'Să nu furi!'. Mai mult decât aceasta! Hoţii ar returna banii furaţi. Părinţii nu şi-ar mai face griji în privinţa copiilor care au plecat să se joace, ştiind că aceştia se vor juca în pace. Cei care s-au supărat şi s-au duşmănit între ei şi-ar cere iertare unul de la altul, deoarece porunca lui Dumnezeu spune să trăieşti cu toţi în pace. În fiecare familie, în fiecare locuinţă ar fi pace, linişte, fără mânie, fără reproşuri. Duminica bisericile ar fi pline de oameni care se roagă, căci porunca lui Dumnezeu spune, să-L preamăreşti pe Domnul. Ce viaţă fericită ar fi aceasta! Din păcate, pare o lume utopică. Noi suntem obligaţi, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să păzim poruncile Domnului. În Cartea Legii - Deuteronomul, Domnul spune: «Căci porunca aceasta care ţi-o poruncesc Eu astăzi nu este neînţeleasă de tine şi nu este grea pentru tine» (Deut. 30, 11). Nimic nu este peste puterile omului, însă se arată peste voinţa plecată spre rău şi păcat. Sfântul Apostol Ioan scrie: «Căci iubirea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui. Iar poruncile Lui nu sunt grele» (1 Ioan 5, 3). Unul dintre conducătorii Asiei Mici, scria la începutul secolului II o scrisoare Împăratului Traian, în care spunea: 'Creştinii - sunt oameni, care în mod deliberat se obligă să evite faptele rele, aceştia niciodată nu acceptă să fure, nu rup legătura căsătoriei, niciodată nu permit nedreptatea, întotdeauna sunt atenţi la cuvinte şi nu-şi însuşesc vreun lucru străin'. Minunată mărturie adusă de un păgân pentru creştinii primelor secole! Se mai ridică creştinismul contemporan la înălţimea morală dorită de Dumnezeu ? În momentul când poporul evreu s-a apropiat de tărâmul promis, după lunga lor călătorie prin pustiu, Profetul Moise a spus: «Iată eu vă pun înainte binecuvântare şi blestem; Binecuvântare veţi avea dacă veţi asculta poruncile Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astăzi; iar blestem, dacă nu veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru (Deuteronom 11, 26-28). Poporul israelit a promis în mod solemn să păzească toate poruncile lui Dumnezeu. Leviţii au devenit cei care s-au aflat lângă altar, iar poporul de ambele părţi ale altarului. Leviţii au strigat cu voce puternică: «Blestemat să fie cel ce va face idol cioplit sau turnat, lucru de mână de meşter şi urâciune înaintea Domnului şi-l va pune la loc ascuns! Iar tot poporul a răspuns: Amin! Blestemat să fie cel ce va vorbi de rău pe tatăl său şi pe mama sa! Şi tot poporul a răspuns: Amin!... Blestemat să fie cel ce va ucide în ascuns pe aproapele său! Şi tot poporul a răspuns : Αmin!... Blestemat să fie tot omul, care nu va împlini toate cuvintele legii acesteia şi nu va urma după ea! Şi tot poporul să zică Amin! (Deuteronom 27, 15-26). Aceste blesteme se repetă de şaisprezece ori. Iar după fiecare blestem poporul repetă: Amin. Adică, aşa să fie! Profetul Moise s-a adresat poporului: «Ca martori împotriva voastră iau astăzi cerul şi pământul: Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi» (Deuteronom 30, 19). Dar Israel, ca prototip al omului care este chemat să respecte o lege, este împins de slăbiciunile moştenite de natura umană decăzută prin păcat. Alege porunca, trăieşte după voinţa Domnului şi vei fi fericit! Psalmistul lui Dumnezeu spune: «Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc» (Psalmul 119, 165). «Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.» (Psalmul 119, 72). Apostolul Ioan ne învaţă: «Căci iubirea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui. Iar poruncile Lui nu sunt grele» (1 Ioan 5, 3). Isus Hristos, la Cina cea de pe Urmă, a adresat către Apostolii Săi cuvintele: «Rămâneţi în iubirea Mea! Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea» (Ioan 15, 9-10). De ce ne temem de iubire ? În Evanghelia după Sfântul Matei este înscrisă învăţătura lui Hristos: «Cel, ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia Cerurilor. Iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor» (Matei 5, 19). Rugăciune Isuse, Preaiubit Mântuitor, doresc cu ajutorul Tău să păstrez legile iubirii, cuprinse în Decalogul Tatălui Tău şi al nostru, datorită cărora pot să-mi petrec întreaga viaţă în Tine. Fie ca să fiu străbătut permanent de graţia Spiritului Sfânt pentru a păzi poruncile Tale. Uşurează-mi acest lucru şi întăreşte-mă în iubirea şi pacea Ta. Fă, să-mi cufund spiritul meu într-al Tău, aşa de adânc şi puternic, spre a putea fi cu totul absorbit de voinţa Ta, cu care să mă unesc în toate, uitând de mine însumi, să cunosc permanent numai iubirea Ta. O, Iubire pură, deschide-mi bunătatea Ta, mie care sunt atât de sărman şi sărac în ea, varsă în mine toate izvoarele îndurărilor Tale, distruge barierele care îmi stau în calea practicării iubirii faţă de Tine, Dumnezeul meu. Cufundă-mă în prăpastia celei mai delicate iubiri şi a bunătăţii Tale, pentru a pieri în abisul nobleţii şi bunătăţii Tale, precum picătura de ploaie în adâncul oceanului. Amin. (După Sfânta Gertruda) Tânărul bogat pr. Olimpiu Todorean Iubiţi credincioşi, În postul Crăciunului ni se propun spre meditaţie aspecte concrete, existenţiale ale trăirii creştine. Chiar şi în această duminică, a treizecia după Rusalii, pericopa evanghelică ne propune situaţi concrete. Ni se propune, faţă de alegerea generală, o alegere radicală a trăirii creştine, o alegere pe care creştinul trebuie să o facă dacă vrea să fie un creştin autentic, adevărat. Dacă primeşti Legea, Poruncile lui Dumnezeu şi, dacă le şi practici, este un har de la Dumnezeu. Dar Isus Cristos este mai exigent. El cere să faci alegeri absolute dacă vrei să-L urmezi. Icoana din această duminică este cea a chemării şi condiţiilor extreme ale urmării. Un tânăr bogat îi aleargă în întâmpinare lui Isus şi cade în genunchi, întrebându-l ce trebuie să facă pentru a obţine viaţa veşnică. Aşa cum toţi trei evangheliştii prezintă acest episod, tânărul bogat îl recunoaşte pe Isus ca 'Învăţătorule', dar crede mai mult decât atât, căci nu cazi în genunchi înaintea unui învăţător şi nici nu-i spui 'Învăţătorule bune'... 'Bun - va spune Isus - este numai Dumnezeu'. Întrebarea tânărului este importantă: 'ce trebuie să fac pentru a avea viaţa veşnică?' Tânărul doreşte mântuirea. Mai au, oare, sens, în zilele în care trăim şi în societatea în care ne aflăm, cuvinte ca mântuire şi viaţă veşnică? Şi totuşi, măcar cu alţi termeni, măcar în subconştient, sunt lucruri pe care le dorim. Poate că nu le căutăm în Cristos. Poate vedem mântuirea în sănătatea, în bunăstarea fizică. Poate ne iluzionăm că vom deveni nemuritori, mai devreme sau mai târziu. Dar le dorim. Întrebarea tânărului bogat ţinteşte mai departe. Este o întrebare plină de semnificaţii. Este o întrebare care va aduce răspunsul la toate întrebările pe care ni le facem: ce rost are viaţa, ce rost are existenţa mea sau a celuilalt de lângă mine, ce să fac cu propria-mi viaţă, de ce şi pentru ce mai suntem în lume? Isus, care cunoaşte foarte bine inima omului, a tânărului, care era, cu siguranţă, un evreu practicant, aduce în discuţie poruncile. Răspunsul lui Isus la întrebarea tânărului este: cunoaşterea poruncilor, adică, a Cuvântului lui Dumnezeu. A observa, a pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu: aceasta este garanţia pentru obţinerea vieţii veşnice. Dar tânărul le-a făcut pe toate acestea şi Isus este mişcat de această disponibilitate a tânărului, de frumuseţea sa interioară. De câte ori nu rămânem şi noi mişcaţi înaintea miracolelor de onestitate, sinceritate, curăţie, pasiune pentru idealuri autentice a persoanelor din jurul nostru? Isus s-a uitat la el cu dragoste. Imaginea este însufleţitoare. Îl place astfel încât continuă: un singur lucru îţi lipseşte: 'du-te, vinde tot ceea ce ai... apoi vino şi urmează-mă'. 'Căci, viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi înfăptuitor, şi mai tăios decât orice sabie cu două ascuţişuri, şi pătrunzător până la despărţitura sufletului şi spiritului, a încheieturilor şi măduvelor, şi scrutător al cumpănirilor şi cugetărilor inimii' (Ev. 4,12-13). Aceste cuvinte ale Sfântului Pavel descriu puterea exigentă (devastatoare) a cuvintelor lui Isus, a invitaţiei Sale de a vinde toate lucrurile şi a dărui săracilor, condiţie obligatorie pentru a-L urma pe Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu, penetrează, scrutează chiar cu violenţă aşa cm o spune şi profetul Ieremia 'Doamne, Tu m-ai aprins şi, iată, sunt înflăcărat; Tu eşti mai tare decât mine şi ai biruit' (20,7) sau 'lasă casa, sau fraţi sau surori, sau mamă sau tată, sau copii sau ţarine...' (Mc. 10,30). Acest lucru îl cere Isus. Nu se discută a lăsa doar bunurile materiale, ci şi priorităţile familiei ce sunt poruncite: 'cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta'. Discursul lui Isus pare extremist, de nepropus, inuman dacă nu am întrezări un orizont al convertiri care restituie tot binele. Citim, în Înţelepciunea lui Solomon, rugăciunea făcută darului Înţelepciunii: 'De-aceea m-am rugat să mi se dea pricepere, şi astfel mi-a fost dată; şi am cerut, şi iată, că spiritul înţelepciunii mi-a şi venit. De dragul ei fugit-am de sceptre şi de tronuri, iar bogăţia-n cumpeni cu ea mi-a fost nimic. Cu piatra cea mai scumpă nu i-am făcut pereche; de i se pune-alături, tot aurul din lume nu e decât nisip, şi-n faţa ei argintul nu e decât noroi. Iubirea mea asupră-i a pus un preţ mai mare decât pe sănătate, decât pe frumuseţe; şi mai presus am pus-o chiar de lumina însăşi, căci strălucirea ei nicicând nu oboseşte. Şi totuşi, ea mi-aduse în viaţă tot ce-i mai bun; din mâna ei primit-am averi nenumărate' (7,7-11). Pentru ea, autorul spune că a renunţat la tot. Dar odată cu 'înţelepciunea', atunci când a primit-o, spune: 'împreună cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate'. Chiar şi Isus spune că oricine va lăsa bunurile şi neamurile 'pentru El sau pentru Evanghelie...va primi însutit, acum, în prezent, sute de case şi fraţi, şi surori, şi copiii, şi ţarine, chiar şi prigoniri, iar în veacul ce va să vină, viaţa veşnică' (Mc. 10,30). Radicalitatea, exigenţa creştină comportă deci bogăţie, bucurie, include o recompensă. Această bucurie, această recompensă sunt însă strâns legate de prigoniri. Am putea spune că, fără persecuţie, altfel spus martiriu, nu suntem siguri dacă ne aflăm pe calea cea dreaptă, pe urma lui Isus. Mesia al nostru este în aparenţă un om înfrânt. Suntem ucenicii unui om care suferă, lăsându-se crucificat pentru noi. Probabil că acest fapt îl avertizează pe tânărul bogat - relatarea evanghelică începe să vorbească deja despre un Isus ca model de suferinţă şi evanghelistul Marcu inserează episodul între a doua şi a treia anunţare a patimii. Poate că sunt multe bunurile care îl împiedică să înţeleagă ce bogăţie mare este să renunţi la toate pentru Cristos... şi, întristându-se, tânărul s-a îndepărtat. 'Cât de greu, zice Isus, este pentru un bogat să intre în Împărăţia Cerului...dar nimic nu este imposibil la Dumnezeu'. Dar nu numai apostolii contemporani lui Isus, nu numai cei care au călătorit cu ei pe drumurile Galileii, de la Iudeea la Samaria, sunt chemaţi să-l urmeze. Invitaţia ajunge până în zilele noastre. Mai mult, a şi ajuns deja. Botezul ne-a făcut ucenici ai Crucificatului înviat. Ne-a dat dreptul să dăm mărturie despre Isus. Ne-a făcut altfel de bogaţi, altfel de buni, altfel de sfinţi. Nu ne rămâne decât să fim coerenţi în trăirea noastră. Între cei ce îl urmau pe Isus erau multe persoane bogate, ce nu au fost niciodată mustrate de Domnul pentru bogăţiile lor, nici nu au fost obligate vreodată să-şi vândă bunurile. Acele persoane, în fapt, îl ajutau pe Isus şi pe apostoli în ministerul de servire ajutându-i pe săraci. Petru, vorbind în numele celor doisprezece, exclamă: 'Iată, noi am lăsat totul şi te-am urmat'. În realitate, nu au lăsat nimic, deoarece Isus urcă adesea 'în barca lui Petru' şi intră în 'casa lui Petru'. Dar au lăsat totul, au îndepărtat totul din inimă, punându-şi barca şi casa la dispoziţia Evangheliei! Iubiţi credincioşi, Acesta este sensul harului lui Dumnezeu ce opera asupra lor şi asupra noastră şi Isus ne poate garanta că vom primi în schimb însutit pe acest pământ, iar în veacul ce va veni, viaţa veşnică. Amin. Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 1456, Ultimul acces: 2026-09-23 13:17:40
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1
